Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Tristețe de Florii…Cine este trist de Florii? | Duminica a 6-a din Post

de | apr. 12, 2025

Ev. Ioan 12, 1-18;

Intrarea Domnului în Ierusalim

„Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei”. Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.

Tâlcuirea Evangheliei duminicale
Tâlcuirea Evangheliei duminicale
Tristețe de Florii...Cine este trist de Florii? | Duminica a 6-a din Post
Loading
/

DISTRIBUIE

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/steliantofana/" target="_self">Pr. Prof. Stelian Tofană</a>

Pr. Prof. Stelian Tofană

Profesor universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament”.

Emisiuni recente

Cine a fost Ioan Botezătorul? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P2

Cine a fost Ioan Botezătorul? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P2

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VIII

Catehism. ABC-ul credinței | Timpul sfințit în viața Bisericii VIII

În această emisiune vom discuta din nou pe marginea temei timpul sfințit în viața Bisericii. Ne referim în acest sens la ceea ce înseamnă sărbătoarea ca timp deosebit față de timpul cotidian prin accentul pus pe viața duhovnicească, pe rugăciune și pe celebrare. În...

Cine a fost Ioan Botezătorul? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P2

Cine a fost Ioan Botezătorul? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P1

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.