Tristețea se va preface în Bucurie! – Maica Siluana – Conferință A.S.C.O.R. Cluj

de | mai 6, 2019

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca vă invită vineri, 10 mai 2019, de la ora 20:00, la Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (F.S.E.G.A.) din Cartierul Mărăști (Str. Teodor Mihali, nr. 58-60), la o întâlnire cu Maica Siluana Vlad – coordonatoarea Centrului de Formare și Consiliere „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și stareța Mănăstirii „Sfântul Siluan Athonitul” din Iași. Maica Siluana se va întâlni cu tinerii într-un dialog şi va susţine o conferinţă cu tema “Întristarea voastră se va preface în Bucurie” (Ioan 16, 20).

Maica Siluana a crescut într-o familie de ţărani din Bărăgan. A urmat Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucureşti, însă nu s-a identificat cu ideile filosofice ale vremii. După o experienţă de cadru didactic în învăţământ în care a predat filosofia ca preparator timp de un an, la Universitatea din Galati, Maica Siluana nu s-a putut supune sistemului pe care l-a considerat o formă inferioară de învăţare a lucrurilor care sunt importante în viaţă şi s-a apropiat de Biserică. Până la 30 de ani, maica Siluana declară că a fost atee. A fost totuşi atrasă de misiunea filantropică. După ce a primit haina călugăriei la 39 de ani în anul 1993 la Mănăstirea Christiana, a fost aleasă de ÎPS Teofan ca stareţă a mănăstirii Jitianu de lângă Craiova, unde a cutreierat în lung şi în lat şcolile şi închisorile în căutare de suflete pierdute pe care să le ajute. A urmat ca maica Siluana împreună cu maicile din mănăstire să îşi continue  misiunea în Iaşi, unde se şi află în prezent. Rolul centrului pe care il îl păstoreşte la Iasi, este acela de a găsi o cale de comunicare cu semenii de azi, aflaţi în nevoie, dar care nu sint apropiaţi de Biserică şi de Dumnezeu. Activitatea de consiliere în cadrul centrului este centrată pe categorii de oameni aflaţi în dificultate: consiliere pentru tinerii care caută răspunsuri tipice vârstei, pentru detinuţi, pentru femeile care sunt afectate de suferinţa post-avort, sau pentru grupuri de tineri cu tulburări psihice, aflate în tratament.

A ţinut nenumărate conferinţe în ţară şi în comunităţile de români din străinătate. Maica Siluana a mai fost invitată de către A.S.C.O.R. Cluj în 2008 când a vorbit despre “Sursa depresiei omului modern”, dar şi în 2017 când a vorbit despre “Trăirea ortodoxă în lumea de azi”.

Tristețea se va preface în Bucurie! - Maica Siluana - Conferință A.S.C.O.R. Cluj

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

O zi plină de lumină la Bistrița, în a doua zi de Paști

Comunitatea parohiei bistrițene „Sfinții Trei Ierarhi” a  primit în a doua zi de Paști vizita Mitropolitului Andrei al Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie într-o atmosferă plină de lumină, în prezența a sute de bistrițeni și a...

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Slujba Invierii la Catedrala Episcopala din Baia Mare

Sâmbătă, 30 aprilie, cu începere de la ora 24,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba Învierii Domnului, la Catedrala Episcopală “Sfânta Treime” din Baia Mare, înconjurat de un frumos sobor de preoţi şi diaconi. Aducerea Luminii Sfinte de la...

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Joia Patimilor, la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca

Sute de clujeni au luat parte joi seara în Catedrala Mitropolitană din centrul orașului, la slujba Deniei din Sfânta și Marea Vineri, numită și „Denia celor 12 Evanghelii” sau „Slujba Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri”. Slujba Deniei celor 12 Evanghelii a fost...