Trupul Presfințitului Părinte Vasile va fi depus sâmbătă la Catedrala Mitropolitană

de | oct. 8, 2021 | Actualitatea religioasă

Sicriul cu trupul Preasfințitului Părinte Vasile Fluieraș va fi depus sâmbătă, 9 octombrie 2021, la ora 9:00, la Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Credincioşii clujeni și toți cei care l-au cunoscut și iubit se pot reculege la catafalcul Preasfințitului Vasile începând de mâine, de la ora 11:30, și până luni la ora 12:00, când va avea loc slujba de înmormântare, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie. În toată această perioadă, Catedrala Mitropolitană va fi deschisă, iar preoții vor oficia slujbe și vor rosti rugăciuni la catafalcul ierarhului.

De asemenea, în fiecare biserică și mănăstire din Arhiepiscopia Clujului, de mâine până luni, la orele 9:00 și 12:00, vor fi trase clopotele timp de trei minute, iar duminică, la Sfânta liturghie, preoții vor oficia o slujbă de pomenire pentru Presfințitul Părinte Vasile.

PS Părinte Vasile va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. Luni, de la ora 9:00,  se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, urmată de la ora 12:00, în fața Catedralei, de slujba Prohodirii, oficiată de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30.

 

 

Ultimele articole

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Profesor Stelian Tofană a vorbit despre rugăciune, la Dej

Părintele Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană, titularul catedrei de „Studiul Noului Testament” din cadrul Facultatății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, a conferențiat joi, 27 octombrie, la Dej. Evenimentul a avut loc de la ora 18.00 la Centrul Cultural „Arta” din...

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Ședință solemnă a Sfântului Sinod – 28 octombrie 2022

Palatul Patriarhiei a găzduit vineri, 28 octombrie, ședința solemnă și ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul cărora au fost prezentate activitățile de la nivelul eparhiilor românești din țară și străinătate privind marcarea Anului...