Trupul Presfințitului Părinte Vasile va fi depus sâmbătă la Catedrala Mitropolitană

de | oct. 8, 2021 | Actualitatea religioasă

Sicriul cu trupul Preasfințitului Părinte Vasile Fluieraș va fi depus sâmbătă, 9 octombrie 2021, la ora 9:00, la Catedrala Mitropolitană din Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca. Credincioşii clujeni și toți cei care l-au cunoscut și iubit se pot reculege la catafalcul Preasfințitului Vasile începând de mâine, de la ora 11:30, și până luni la ora 12:00, când va avea loc slujba de înmormântare, cu respectarea strictă a normelor sanitare prevăzute pentru perioada de pandemie. În toată această perioadă, Catedrala Mitropolitană va fi deschisă, iar preoții vor oficia slujbe și vor rosti rugăciuni la catafalcul ierarhului.

De asemenea, în fiecare biserică și mănăstire din Arhiepiscopia Clujului, de mâine până luni, la orele 9:00 și 12:00, vor fi trase clopotele timp de trei minute, iar duminică, la Sfânta liturghie, preoții vor oficia o slujbă de pomenire pentru Presfințitul Părinte Vasile.

PS Părinte Vasile va fi înmormântat în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane. Luni, de la ora 9:00,  se va săvârși Sfânta Liturghie arhierească, urmată de la ora 12:00, în fața Catedralei, de slujba Prohodirii, oficiată de un sobor de arhierei, în frunte cu Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei.

Preasfințitul Părinte Vasile, Episcop Emerit și fost Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului în perioada 1998-2019, a trecut la cele veșnice în ziua de vineri, 8 octombrie 2021, la ora 11:30.

 

 

Ultimele articole

5 decembrie – Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie

5 decembrie – Sf. Cuv. Sava cel Sfințit; Sf. Mc. Anastasie

Sfântul Cuvios Sava s-a născut în Capadocia, în anul 439 după Hristos, iar părinţii lui erau creştini şi se numeau Ioan şi Sofia. Încă de la vârsta de 8 ani a ales calea călugăriei şi a intrat în mănăstirea numită a lui Flavian, unde a deprins să fie răbdător în toate...

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

Hramul Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din Gherla

La sărbătoarea Intrării în biserică a Maicii Domnului, luni, 21 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Intrarea în biserică a Maicii...