Tudor Vladimirescu – stâlpul de moralitate într-o lume căzută

de | mai 27, 2022 | Personalitatea zilei, Biografii, Documentare

Tudor Vladimirescu a fost liderul răscoalei din anul 1821, care îi poartă numele. Este un erou național care toată viața a luptat pentru dreptate. Nu căuta să-și facă averi, ci căuta să-i protejeze pe cei slabi. Pe țăranii fără apărare care erau necăjiți de boieri și de tâlhari.

Tudor Vladimirescu s-a născut cândva între anii 1770-1780. Data exactă nu ne-a rămas cunoscută. S-a născut în satul gorjean Vladimiri, de unde și numele de Vladimirescu.

Cea dintâi învățătură a primit-o de la preotul din sat, Pârvu Ciuhoi. De mic a fost pus să păzească vítele. Pentru a scăpa de „salahorie”, la vârsta de 10-12 ani a mers în Craiova pentru a studia cu un anumit dascăl zis Lupu. Din această perioadă ne-a rămas o anectodă. Într-o zi erau mulți oaspeți la dascăl. Tudor când a adus supa pe masă s-a împiedecat și a vărsat-o. Dascălul i-a tras o palmă, la care Tudor răspunde: „ Mai dă-mi  o palmă, ca să mă învăț minte!” Dascălul i-a dat atunci o a doua palmă, la care Tudor răspunde: „Rămâi sănătos dascăle”, și a mers mai departe în treaba lui.

Mai târziu s-a angajat  la curtea boierului Ioan Gârdăreanu. Se spune că el făcea mare negoț cu vítele boierului. Le ducea până departe „în țara ungurească”. Apoi a mers la Regep-Pașa din Ada Kaleh. Prin Tudor Vladimirescu Pașa îi trimitea scrisori domnitorului Constantin Ipsilanti. Vedem așadar că dușmanul ciocoilor a început el însuși ca ciocoi.  Nicolae Iorga spune că „Era dealtfel singurul mijloc prin care un om din popor putea să ajungă în slujbele acelea care erau deschise numai pentru odraslele boierimii mari și mici. A îndurat ocările, bătăile, încercat ispitele și a gustat răzvrătirile acelea, care dădeau altor tineri veniți din sate un suflet deosbit de zdrențuit, de lingușitor al celor mari, care, la rândul său, își răstoarce asupra celor mici. Oțelul acestui suflet deosebit s-a călit numai prin aceste dureroase și umilitoare atingeri cu o lume rea și stricată. N-a grămădit ură asupra oamenilor, n-a cules învățături de viclenie, ci s-a învrăjbit pe toată viața cu împrejurările veacului său”, spune Nicolae Iorga.

               În prima domnie a lui Constantin Ipsilanti, domnitorul l-a însărcinat pe Tudor Vladimirescu să formeze un corp de voluntari care să lupte altături de sârbi , ruși  și ceilalți creștini împotriva amenințării turcești. Se plănuia o mare răscoală a tuturor popoarelor creștine asuprite de sultan. După război domina lui Constantin Ipsilanti a fost restabilită. Pentru contribuția sa în războiul cu musulmanii, domnitorul îl numește pe Tudor vătaf de plai la Cloșani, în anul 1806 (adică administrator de regiune). Nicolae Iorga îi descrie viața ca vătaf. „El avea grija pasurilor,, a liniștei pe plaiuri, a strângerii birurilor, a găsirii polconului de șoimii pentru împărăție și a pregătirii vînatului pentru ospețele lui Vodă; putea judeca pentru furturi mărunte și-i era îngăduit a bate cu bățul pe vinovați… avea în schimb zile de clacă, una pe an de la fiece locuitor, la casa lui un miel mic primăvara de la mocanii veniți cu turmele, care-i dădeau și câte un caș de stână. Toate sarcinile ce apăsau pe alți locuitori… îi erau iertate”, spune Nicolae Iorga.  A continuat să se lupte cu turcii. A reușit să atragă de partea sa haiduci, care au devenit panduri. A fost un conducător de oști de temut. „Era Sigur pe el, viteaz și aspru în ținerea de rânduială și în pedepsirea trădătorilor sau nesupușilor”.  Cu prada luată de la turci în războiul din 1806-1812 Tudor a ajuns un om înstărit.  Avea moșii și mori. În timpul boieriei sale a ctitorit în anul 1808 biserica din Prejna.

Deși prin pacea din anul 1812 sultanul  ierta pe toți creștinii răzvrătiți împotriva sa, totuși, Tudor Vladimirescu nu a fost iertat. Se spune că sultanul a cerut expres să-l aducă ori viu ori mort la Constantinopol, punând o recompensă pe capul lui.  Boierul grec Constantin Samurcaș, un prieten al lui Tudor Vladimirescu, a aflat despre acestea  și l-a avertizat să fugă „de bună vreme” la București ca să nu pățească ceva.

A fugit în Târgu Jiu, la boierul Vasile Moangă, care l-a adăpostit. Egumenul schitului Lainici l-a îmbrăcat în haine călugărești până ce a trecut primejdia. A doua zi după ce a plecat, turcii întrebau de el. Călugării le-au spus că a fugit în Austria. Nu îl vor găsi.

Tudor Vladimirescu a găsit întotdeauna bunăvoință la oameni, pentru că avea un suflet nobil. Chiar dacă a ajuns ciocoi, nu avea apucături lacome ca cei de același rang. Nu căuta să-și lărgească vistieria prin taxe exagerate, care știa că îi va împovăra pe oameni, care și așa o duc greu. Mai mult, a militat pentru țărani. A mers la domnitorul Ion Caragea și i-a spus: „Măria ta! Peste puțin se  împlinesc șapte ani de când stăpânești și până a nu pleca, ar fi bine să scapi opinca de dări, căci tot cei săraci le plătesc, iar cei mai cu stare se dau după spate. Te-ar binecuânta poporul”. Dar Vodă nu a ascultat. Mai mult, i-a spus că „în Țara Românească două lucruri nu se pot găsi: dreptate și cinste”. Și avea dreptate, de la Vodă și până la cel mai mic funcționar fiecare încerca să tragă la oala lui cât mai mult, fără a se gândi la amărâții care abia își mai pot duce viața de zi cu zi.

Această „modă” se găsea în tot Imperiul Otoman. Grecii făceau mari pregătiri de răscoală. Mișcarea purta numele de „Eteria”. Mișcarea a pornit din Rusia, dar fără a avea explicit sprijinul țarului. Totuși, ideea a animat negustori și boieri, care nu mai suportau presiunile Istambulului.

S-au hotărât să dea o lovitură de stat când otomanii sunt mai slabi. Au așteptat să moară domnitorul Alexandru Șuți, care era înaintat în vârstă și în momentul cât domnia este vacantă să se răscoale.  Tudor Vladimirescu s-a pregătit pentru acest  moment. Și-a făcut steagul pandurilor care purta de Sfântul Gheorghe, Sfânta Treime și stema țării, dimpreună cu câteva stihuri și data de ianuarie 1821.

Tudor Vladimirescu – stâlpul de moralitate într-o lume căzută

Steagul lui Tudor Vladimirescu (reproducere)

În data de 13 ianuarie, Alexandru Șuțu moare de bătrânețe. Tudor Vladimirescu a pornit în Oltenia pentru a-l prinde pe ispravnicul Gorjului, care era cunoscut că jupoaie poporul.  Din Târgu Jiu a mers la mănăstirea Tismana de unde, ,  a chemat poporul la răscoală împotriva opresorilor.  Apoi, în data de 23 ianuarie 1821 face Proclamația de la Padeș în care cheamă din nou poprul la arme. Începutul acestui document sună așa: „Fraților locuitori ai Țării Românești, veri de ce neam veți fi! Nici o pravilă nu oprește pe om a întâmpina răul cu rău! Șarpele când îți iasă înainte, dai cu ciomagul să-l lovești, ca să-ți aperi viața”.  FIecare om să-și ia cu el ce poate. Cei care nu au arme să pună mâna pe furci, pe topoare, pari, fiecare ce va găsi.  Să nu se lenevească pentru binele obștii.

A mers apoi prin Baia de Aramă și județul Mehedinți pentru a împărți acest pamflet. A adunat în scurt timp o oaste destul de însemnată, pentru că oamenii de acolo îl țineau minte că era un vătaf bun și drept.

În data de 28 ianuarie, ispravnicul de Mehedinți, Costachi Ralet, boier de neam mare, s-a văzut amenințat de faptele lui Tudor Vladimirescu, așa că pune recompensă pe capul. Până la sfârșitul lunii ianuarie caimacamii (adică locțiitorii de domnie) au trimis în Oltenia arnăuți să înăbușe răscoala. I-au trimis și scrisori în care îi solicită să se predea. Mai mult, într-o scrisoare i se spunea cu dispreț: „Nu cuteza a crede mai mult pentru sine-ți decât ceea ce firea te-au clădit”. Tudor le-a contrazis îngâmfarea lor prin fapte concrete. Tot mai mulți țărani și haiduci se alăturau cauzei lui. Istoricul Ioan Georgescu notează că Tudor Vladimirescu nu s-a pus pe el în fruntea oștilor, ci răsculații au insistat ca el să fie liderul mișcării.

Poarta Otomană credea că este o răscoală obșnuită. Se mai întâmpla uneori ca atunci când scaunul domnesc este vacante câte un nobil să încerce cu să și-l revendice prin război. L-a numit domn pe Scarlat Vodă Calimachi și credea că după ce acesta se va instala, răscoala se va risipi. Însă, Poarta a subestimat pornirea poporului.  Spre exemplu cât timp Tudor a stat la mănăstirea Țintărenilor de peste Jiu, cei 150 de arnăuți porniți de la București au spus clar „că ei nu merg să se bată cu frații lor”.

Istoricul Ioan Georgescu spune că „Tudor n-a întemeiat familie. El nu era făcut nici pentru avere, nici pentru muiere, ci pentru ceva mai înalt”.

Pentru a reuși să scape de imoralitate, a trebuit să se lupte cu ea, chiar dacă însemna să-i pedepsească pe oamenii lui.  Când a auzit că la Benești pe Olteț arnăuții puși să păzească niște boieri i-au jefuit, i-a găsit deândată și i-a tăiat pe cei doi tâlhari. Tot așa pedepsea pe toți cei hoțomani care prădau sate și biserici.

La data de 8 martie Tudor a lansat o proclamație către pătura săracă din București, oraș în care boierii au făcut front comum împotriva lui Tudor. Generalul Alexandru Ipsilanti, conducătorul Eteriei a trimis în același timp o scrisoare către București în care îi amenința că vor fi atacați de soldații  mișcării grecești și de Rusia. Această știre i-a speriat atât de tare pe unii boieri încât au fugit din capitală.

Când a sosit în capitală a întâmpinat o opoziție dublă. Boierii care țineau cu turcii s-au baricadat într-o mănăstire, iar Ipsilanti își dorea tronul, care considera că i se cuvine, pentru că este fiul domnitorului Constantin Ipsilanti.  Așadar, chiar dacă Eteria a pornit împotriva Sultanului și avea un dușman comum cu Tudor, se războiau și împotriva domnului din Vladimir, pentru că nu își doreau ca el să ajungă cumva în fruntea Țării Românești.  Chiar dacă nu a fost dovedită întâlnirea, o legendă spune că cei doi s-au întâlnit. Tudor Vladimirescu i-ar fi spus lui Ipsilanti: „În adevăr, popoarele amândouă luptă pentru libertate, dar nu împotriva aceluiași dușman. Dușmanul Românilor este destrăbălarea, pe care domnii streini și boierii stricați au adus-o în țară”. Și într-adevăr era o diferență mare între cei doi. În timp ce Ipsilanti își lăsa soldații să prade orice le intră în cale, Tudor Vladimirescu îi pedepsea pe cei indisciplinați și imorali dintre soldații săi. Nu accepta nici un hoțoman în tabăra sa.

Când la 1 aprilie a venit vestea că turcii vin în număr mare, Ipsilanti împreună cu armata s-au retras. Mai mult, a și trimis scrisori lingușitoare către sultan. Tudor în schimb, a rămas în București, gata să lupte pentru libertatea românilor.

La data de 15 mai, Tudor Vladimirescu a părăsit mănăstirea Cotroceni din București pentru a se retrage în Oltenia. Nu a vrut să se lupte cu ceata de 1000 de turci care a împresurat Bucureștiul. Aștepta un moment prielnic să dea lovitura. În drum spre adăpost, a văzut cum tot mai mulți din tabăra lui se dedau la furtișaguri. Au început să zică: „Acum e vremea să ne îmbogățim, cum au luat alții de la noi, să luăm și noi de la alții”.Domnul din Vladimir era foarte strict ca oamenii lui să fie cinstiți. A pedepsit cu moartea 33 de oameni pe care i-a aflat în drumul său spre adăpost. El zicea că „hoția e o rușine de care nu te spală nici chiar moartea vitejească. Și nu-mi vine să crez că vreunul ar voi să stea ca hoț înaintea lui Dumnezeu – Nu ne-am sculat ca să jăfuim pe frații noștri Și Turcilor și Rușilor ne-am plâns împotriva acelora cari fură pe țărani  și acuma venim noi să ne arătăm la fel ca jăfuitorii ? … pentru atari fapte vom fi huliți de Dumnezeu și de oameni. Cine dreptate cere, dreptate să facă”.

Aceste cuvinte, din păcate, au lovit urechea surdă. Soldații lui, dimpreună cu căpitanii îl doreau mort pe Tudor, pentru că nu îi lasă să se îmbogățească prin  tâlhării.  Toți au început să strige: „Nu-l mai voim pe Domnul Tudor! Voim pe Hagi Prodan și pe Machedonschi!”, care îi lăsau să fure și să răpească după bunul lor plac.  Pe domnul din Vladimir l-au vândut eteriștilor. Dar cu acest lucru s-au împușcat singuri în picior.  În scurt timp întreaga tabără s-a risipit.

De la Golești, Tudor a fost dus la Târgoviște, unde a fost condamnat la moarte. A fost omorât în noaptea dintre 26 și 27  mai, cum spune Nicolae Iorga, „la ceasurile  când numai tâlharii fac isprăvi”.

Așadar, motivul pentru care a pierit a fost că nu a vrut să se corupă. Această luptă a purtat-o toată viața. Chiar și atunci când era ciocoi disprețuia imoralitatea. Tudor Vladimirescu este un erou național, nu doar pentru multele lucruri bune pe care Revoluția lui le-a adus asupra Țărilor Române. El este un model de dreptate. Căuta să-i protejeze pe cei slabi, cât i-a stat în putință. S-a luptat cu necinstea până la moarte și a câștigat, pentru că aceasta nu a reușit să-l corupă.

Surse:

Nicolae Iorga, Scrieri Istorice, Vol I,  ediție de Barbu Theodorescu, Editura Albatros, București, 1971, pp. 360,362-408.

Ioan Georgescu, Istoria lui Tudor Vladimirescu, Asociațiunea pentru literatura română și cultura poporului român,  An XI, martie, nr.98, Sibiu, 1921, pp.11-81.

Ministerul Educației și Cercetării, Istorie,Manual pentru clasa a X-a, ediție de Alexandru Barnea, Vasile Aurel Manea, Eugen Palade, Mihai Satamescu, Bogdan Teodorescu, Editura Corint, București, 2005, p.46-47.

https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2016/10/10/tudor-vladimirescu-proclamatia-de-la-pades-23-ianuarie-1821/

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Tudor Vladimirescu – stâlpul de moralitate într-o lume căzută
Tudor Vladimirescu – stâlpul de moralitate într-o lume căzută
/

Ultimele articole

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Regele Solomon, înțeleptul lui Dumnezeu

Ca și în cazul tatălui său, biografia Regelui Solomon ne indică o cale comună, cu fapte luminoase, dar și gesturi și acțiuni reprobabile, un tablou amestecat cu lumini și umbre, în culori diferite, ba chiar în opoziție. În consecință, avem de-a face cu o...

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt este unul din cei mai cunoscuți artiști din lume. Pictorul, desenatorul și gravorul  olandez a fost un maestru al tehnicii clar-obscure. este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene extrem de valoroase. Numele său apare și în domeniul...

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

Animator, scenarist și producător de desene animate american de origine irlandeză, ale cărui personaje au fost urmărite de milioane de fani din întreaga lume o mare parte a secolului al XX-lea. Astăzi vom vorbi despre William Hanna. S-a născut la data de 14 iulie 1910...

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la...

Constantin Noica – mare filosof al României

Constantin Noica – mare filosof al României

Filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român. Este membru post-mortem al Academiei Române (din 1990). Astăzi vom vorbi despre Constantin Noica. S-a născut la data de 12 iulie 1909 în comuna Vitănești, județul Teleorman. Parcurge clasele gimnaziale la „Dimitrie...

Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache este compozitorul român sub care  Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Sergiu Celibidache s-a născut la data de 11 iulie 1912 în Roman. La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută...

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. Astăzi vom vorbi despre Margareta Pâslaru. S-a născut la data de la 9 iulie 1943 la București. Eleva Margareta Pâslaru a debutat în...