E vreme de cireșe, de dor nerăbdător după timpul liber, luminos și bucuros al verii, de copilărire… Să pătrundem, așadar, în poemele cu jucării ale poetului care, potrivind cuvinte, n-a făcut altceva decât… s-a jucat! Este ceea ce Tudor Arghezi însuși spune: „Toată viața am avut idealul să fac o fabrică de jucării și, lipsindu-mi instalațiile, m-am jucat cu ceea ce era mai ieftin și mai gratuit în lumea civilizată, cu materialul vagabund al cuvintelor date”.
În cartea sa, Jocul poeziei, apărută în 1985, la Cartea Românească, poetul, profesorul și criticul Ion Pop scrie: „Cel fascinat, prin excelență, de jocul său, cel ce face din orice obiect la îndemână o jucărie, trăind cu naivă încântare în lumea lui, sustrasă grijilor și poverilor existenței «serioase», este copilul. El este în stare să vadă în orice lucru o prezență miraculoasă, îl investește cu o lumină nouă și proaspătă, de paradis regăsit. […] Precum «în marele joc al Creației», cel care se joacă este un «Dumnezeu-copil», în celălalt joc, al poetului-artizan, acesta «se copilărește»”. „Copilărirea lui Arghezi, afirmă Ion Pop, este, în primul rând, regăsire a inocenței dintâi a ființei. Ea presupune deopotrivă plăcerea jocului și fiorul participării la Absolut; jucându-se, sufletul copilărit descoperă măreția Creației, urmele, în ea, ale Creatorului, dar și învață, la rându-i, să construiască o lume.”
Să ne copilărim cu Tudor Argezi în poeme precum Creion, Facerea lumii, Prefață, Abece, Cântec de adormit Mitzura, De-a v-ați ascuns.
