Turişti străini în Parohia Berchieşu

de | iun. 15, 2017

În Parohia Ortodoxă Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj, au poposit un grup de turişti din Statele Unite ale Americii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. Aceştia au fost întâmpinaţi de preotul paroh Florin Negru, de copiii parohiei, îmbrăcaţi în costumul popular tradiţional din zona de câmpie, pe care aceştia îl poartă cu mare drag la praznicele împărăteşti, precum şi cu ocazia altor evenimente ale parohiei.

Este pentru a şaptea oară consecutiv în care parohia noastră primeşte vizita acestor turişti străini, care s-au arătat impresionaţi de biserica monument istoric clasa B, construită în anul 1747 din lemn, şi adusă la Berchieşu ca donaţie din zona Bârgăului, aşa cum ne arată inscripţia de pe piciorul Sfintei Mese; de pictura pe pânză care se mai păstrează destul de puţin; de icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă ce se află în biserica noastră. De asemenea au vizitat şi biserica parohială nouă, aflată în stadiu avansat de finisare exterioară, fiind împodobită cu o pictură în tehnica frescă executată de pictorul bisericesc Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca. De asemenea au rămas impresionaţi de obiectele liturgice folosite la sfintele slujbe, de sfintele veşminte şi de modul nostru de a ne exprima şi păstra credinţa străbună.

„A fost o bucurie pentru noi să-i primim în mijlocul nostru şi să le împărtăşim din frumuseţile noastre transilvănene, pe care cu mare drag le păstrăm şi le promovăm în întreaga ţară şi peste hotare”, a declarat pentru radio Renașterea, părintele Florin Negru.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Misiunea creștin-ortodoxă față de cultele neoprotestante

Cercul pastoral al preoților din zona Becleanului a avut loc duminică, 5 iulie 2015. Întrunirea s-a desfășurat la biserica parohiei Cristeștii Ciceului din protopopiatul Beclean, păstorită de părintele Valerian Vaida. Cu acest prilej, de la ora 16.00, preoții au...

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Competiții sportive, în trei parohii năsăudene

Pe durata vacanței de vară, tinerii din parohiile năsăudene Nepos, Telcișor și Ilva Mică, ce fac parte din Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”, participă la competiții sportive. Prima întâlnire a avut loc duminică, 5 iulie 2015, în sala...

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioși clujeni, în pelerinaj la mănăstirile din Maramureș

Credincioșii parohiei „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu” din localitatea clujeană Florești, însoțiți de părintele paroh Dănuț Gorgan, au fost la sfârșitul acestei săptămâni într-un pelerinaj la mănăstirile din Maramureș. Sâmbătă dimineața, după ce au luat parte la...