Turişti străini în Parohia Berchieşu

de | iun. 15, 2017 | Activități parohiale

În Parohia Ortodoxă Berchieşu, protopopiatul Turda, judeţul Cluj, au poposit un grup de turişti din Statele Unite ale Americii, aflaţi într-un voiaj etnografic în Transilvania. Aceştia au fost întâmpinaţi de preotul paroh Florin Negru, de copiii parohiei, îmbrăcaţi în costumul popular tradiţional din zona de câmpie, pe care aceştia îl poartă cu mare drag la praznicele împărăteşti, precum şi cu ocazia altor evenimente ale parohiei.

Este pentru a şaptea oară consecutiv în care parohia noastră primeşte vizita acestor turişti străini, care s-au arătat impresionaţi de biserica monument istoric clasa B, construită în anul 1747 din lemn, şi adusă la Berchieşu ca donaţie din zona Bârgăului, aşa cum ne arată inscripţia de pe piciorul Sfintei Mese; de pictura pe pânză care se mai păstrează destul de puţin; de icoanele pictate pe lemn sau pe sticlă ce se află în biserica noastră. De asemenea au vizitat şi biserica parohială nouă, aflată în stadiu avansat de finisare exterioară, fiind împodobită cu o pictură în tehnica frescă executată de pictorul bisericesc Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca. De asemenea au rămas impresionaţi de obiectele liturgice folosite la sfintele slujbe, de sfintele veşminte şi de modul nostru de a ne exprima şi păstra credinţa străbună.

„A fost o bucurie pentru noi să-i primim în mijlocul nostru şi să le împărtăşim din frumuseţile noastre transilvănene, pe care cu mare drag le păstrăm şi le promovăm în întreaga ţară şi peste hotare”, a declarat pentru radio Renașterea, părintele Florin Negru.

 

Ultimele articole

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

Agenda ierarhilor în Duminica a 27-a după Rusalii

În Duminica a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove), 5 decembrie 2021, ierarhii din Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului vor sluji după următorul program: Înaltpreasfințitul Părinte ANDREI, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și...

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Instalarea noului preot al Parohiei Poieni, Protopopiatul Huedin

Duminică, 29 decembrie 2019, credincioșii din Parohia Poieni, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul paroh, în persoana părintelui Copaciu Ciprian Eugen. Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc în biserica parohială din Poieni și a fost precedat de...