„Turnuleţul” și „Cartea cu Apolodor, primele spectacole ale lunii octombrie la Teatrul „Puck”

de | oct. 1, 2020 | Cultură

În primul weekend al lunii octombrie, pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca vor fi prezentate două spectacole foarte apreciate de cei mici. Sâmbătă, 3 octombrie, este programat „Turnuleţul”/„ A tornyocska”, după Sz. J. Marsak, în regia lui Jakab Ildikó, iar duminică, 4 octombrie, „Cartea cu Apolodor, după Gellu Naum, în regia regretatei Mona Marian.

Spectacolul „Turnuleţul”, în regia lui Jakab Ildikó, conceput special pentru copilași cu vârste între doi și patru ani, va fi prezentat sâmbătă, 3 octombrie, de la orele 11 și 12.30. Totul începe atunci când un grup de păpuşari vin în vizită la un grup de copii şi aduc păpuşi şi cuburi colorate. Spectacolul are loc în limba maghiară și durează aproximativ 40 de minute.

Cei care nu reușesc să ajungă sau doresc să revadă acest spectacol au această posibilitate miercuri, 7 octombrie, de la 18.

De asemenea, duminică, 4 octombrie, de la ora 11, și joi, 8 octombrie, de la ora 18, micii spectatori clujeni sunt așteptați la „Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, unul dintre cele mai iubite spectacole din repertoriul instituției.

Spectacolul va fi prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de patru ani.

„Cartea cu Apolodor” a participat în 2010 la un turneu în Arizona, SUA, la invitaţia Arizona State University, un turneu în Franţa, la invitaţia Teatrului Denis din Hyeres, iar în 2011 a participat la Festivalul Culturii Române de la Bialystok, la invitaţia Institutului Cultural Român din Polonia. Totodată. în anul 2012, spectacolul clujean a reprezentat România la Festivalul Eurokids din Washington D.C., festival organizat de ambasadele europene în capitala Statelor Unite ale Americii.

Mai multe din Cultură
Primele spectacole ale anului, la Teatrul „Puck”

Primele spectacole ale anului, la Teatrul „Puck”

Cei mici și cei mari sunt așteptați în acest sfârșit de săptămână la primele reprezentații ale anului 2020 ale artiștilor Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca. Este vorba de „La porunca știucii ”/„A csuka parancsára” (sâmbătă, 11 ianuarie), în regia lui Zoltán...

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion și Aron Cotruș

Ion Theodorescu-Sion a fost un cunoscut pictor român, născut la data de 2 ianuarie 1882 în Ianca-Brăila şi decedat la data de 31 martie 1939, București. Ion Theodorescu-Sion face parte din generația inovatoare de pictori de la începutul secolului al XX-lea, care...

Atunci, în Decembrie

Atunci, în Decembrie

...Ne-am dat proba curajului și proba credinței. Ne-am cucerit libertatea cu prețul sângelui unor oameni care au ieșit cu piepturile goale în fața celor care, cu puști și cu tancuri, apărau regimul comunist. Atunci, în acel decembrie însângerat, ne-am dat însă și...

Trei decenii de speranță, la Huedin

Trei decenii de speranță, la Huedin

Marți, 17 decembrie 2019, s-a desfășurat la Huedin manifestarea „Trei decenii de speranță”, un omagiu adus pentru jertfa tinerilor revoluționari anticomuniști, dar și o trecere în revistă a câtorva momente din perioada regimului comunist din România. Evenimentul a...