Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Clujului

de | oct. 20, 2016

Ultima conferinţă de toamnă din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, a avut loc joi, 20 octombrie 2016, la sediul Protopopiatului Ortodox Huedin.

Primirea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a avut loc la ora 10:30, fiind urmată de Slujba binecuvântării şi sfinţirii clopotului, ce va deservi Paraclisul Sfinţii Trei Ierarhi al Protopopiatului Huedin. La achiziţionarea clopotului au contribuit toate parohiile de pe raza protopopiatului. Clopotul va fi instalat pe ansamblul arhitectural din spatele statuii protopopului martir Aurel Munteanu, a declarat pentru radio Renașterea, părintele protopop, Dan Lupuțan.

Pentru întreaga activitate de apărare a patrimoniului parohiilor ortodoxe de pe raza eparhiei Clujului, dl. avocat Mare Adrian Valer, a primit, după terminarea slujbei, din partea Înaltpresfinţitului cea mai  înaltă distincţie din mitropolia noastră şi anume Crucea Transilvană pentru mireni.

Conferinţa, prezidată de Părintele Mitropolit Andrei, a debutat la ora 11:00, în Sala de conferinţe Protopop Dorel Puşcaş, având ca teme principale: viaţa, activitatea şi opera Ierarhului Martir Antim Ivireanul. Prelegerea a fost susţinută de Pr. lect. univ. dr. Cosmin Cosmuţa, de la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca. A luat cuvântul şi Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit, aducând în discuţie prigoana creştinilor din Siria şi Irak, îndemnându-ne să urmăm pilda Martirului Antim Ivireanul. Deasemenea Înaltpreasfinţitul a adus lămuriri referitoare la  Sinodul din Creta, despre care a afirmat că în cadrul acestuia nu s-au luat hotărâri de natura dogmatică ci doar de ordin pastoral.

Părintele protopop Lupuţan Dan Ionuţ a mulţumit Părintelui Mitropolit precum şi celor ce l-au însoţit: Preacuviosului Părinte Benedict Vesa – secretar eparhial şi Preacucernicului Părinte profesor Cosmin Cosmuţa, pentru prezenţă şi sfaturile adresate preoţilor.

Evenimentul s-a încheiat cu o agapă frăţească, ce a avut loc la Cantina Socială Protopop Dorel Puşcaş, ce funcţioneză în cadrul Fundaţiei Cultural Filantropice Protopop Aurel Munteanu.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Târnosirea bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare

Azi, duminică, 31 iulie, cu începere de la ora 9,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Ilie” din Baia Mare, înconjurat de un mare sobor de preoţi, de aproape sau mai departe, şi un număr impresionant de...

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Tabăra creștină „Prietenie, tinerețe și credință”

Parohiile Ortodoxe  Române Lăpuș I și Lăpuș II, din Protopopiatul Lăpuș,  împreună cu Școala Gimnazială din comuna Lăpuș, organizează, în aceste zile, Tabăra Creștină „Prietenie, tinerețe și credință”, coordonată  de preoții parohi Ioan Mariș și Daniel Brisc şi...