Un an de la demararea Proiectului „Școala duminicală”

de | apr. 26, 2015

Duminică, 26 aprilie 2015, s-a împlinit un an de când la demisolul Bisericii Ortodoxe “Schimbarea la faţă” se derulează proiectul “Liturghia şi şcoala duminicală pentru copii” coordonat de părintele Vasile Gorcea. Cu acest prilej, în Duminica Mironosiţelor, elevii participanţi la Liturghia pentru copii au avut marea bucurie ca la sfârşitul acesteia să fie premiaţi şi apreciaţi pentru participarea lor săptămânală la Sfânta Liturghie şi la activităţile derulate în cadrul proiectului. Astfel, elevii au primit diplome, cărţi de rugăciuni, cărţi de poveşti, iconiţe şi multe dulciuri. Atât copiii cât şi părinţii au fost felicitaţi pentru participarea constantă la Sfânta Liturghie şi au fost îndemnaţi să fie prezenţi în fiecare duminică cu aceeaşi râvnă şi dragoste creştinească şi de acum înainte. Părintele Vasile le-a vorbit copiilor şi părinţilor prezenţi de rolul important pe care îl au mamele creştine în educarea copiilor lor pentru ca aceştia să-şi însuşească normele moral–religioase încă din fragedă copilărie. Momentul festiv s-a derulat într-o atmosferă de sărbătoare, bucuria acestui eveniment putând fi citită pe chipurile tuturor celor prezenţi.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

O nouă campanie de donare de sânge, în parohia clujeană Vâlcele

Vineri,  31 mai 2019,  un grup de credincioși ai parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Vâlcele, Protopopiatul Cluj I, împreună cu preotul paroh Sorin Buș,  s-a  deplasat la Centrul de Transfuzie Sangvină Cluj, în vederea donării de sânge. La nivelul...

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Sărbătoarea fiilor satului în Parohia clujeană Șoimeni

Evenimentele au început duminica , o2 iunie 2019,   la ora 10 cu Sfânta Liturghie oficiat de  Părintele Protopop Dan Hognogi,  dupa care  a  fost sfinţit monumentul eroilor . La slujba de  sfinţire au participat și alţi preoţi din parohiile vecine, precum și...

Drumeția îngerașilor

Drumeția îngerașilor

De doi ani, în parohia  ”Tuturor Sfinților”,  din Mănăștur s-a împământenit obiceiul de a organiza o excursie cu micii truditori de la cercul de pictură – ”Micul Iconar”. Ideea activității  îi aparține tânărului preot paroh Horea Petre, care a gândit-o ca pe o...