Un an de la înființarea Centrului rezidențial pentru vârstnici „Sfinții Zaharia și Elisabeta” din Maieru

de | oct. 31, 2016

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru, a sărbătorit un an de la deschiderea oficială. Evenimentul a fost marcat prin slujirea Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de un sobor de preoţi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Benedict Vesa, secretarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.

Sfânta Liturghie a început în capela aşezământului de la ora 9.00 şi a fost urmată de un parastas în care au fost pomenite cele 7 persoane care au trecut la Domnul din acest aşezământ, după care, ansamblul de tineri din Maieru a susţinut un spectacol pentru toţi cei prezenţi.

Încă de la înfiinţare, Centrul rezidenţial pentru vârstnici „Sfinţii Zaharia şi Elisabeta” din Maieru şi-a oferit serviciile sale pentru 42 de persoane, dintre care 24 se află acum în aşezământ, 10 s-au întors în familiile lor şi 7 persoane au plecat la Domnul, iar de menţionat este faptul că pe lângă creştini ortodocşi în acest aşezământ se află şi persoane de alte confesiuni.

Ziua de sărbătoare s-a încheiat cu o agapă frăţească oferită de directorul acestui Centru, părintele Dan Cismaş.

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Zile de poveste pentru copiii din Parohia Ocna Dej I

Parohia Ortodoxă ,,Sfinții Arhangheli” Ocna Dej I, în parteneriat cu Liga Tinerilor Creștini Ortodocși Dej a organizat în perioada 1 și 2 august două ,,Zile de poveste” pentru copiii din comunitatea ocneană. Activitățile desfășurate au fost destinate copiilor cu...