Un colegiu pedagogic din Cluj-Napoca organizează ateliere de formare pentru coordonatorii școlilor catehetice din diaspora

de | ian. 25, 2023

Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca organizează timp de şase săptămâni ateliere de formare pentru coordonatorii școlilor catehetice din diaspora. Întâlnirile se vor desfășura în format online la sfârșitul fiecărei săptămâni.

Prima întâlnire a proiectului, intitulat „Atelier psiho-pedagogic pentru cateheții din diaspora românească”, a avut loc sâmbătă.

La conferința de deschidere au susținut alocuțiuni Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Italiei, Adrian Opre, decanul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, Vasile Timiș, profesor la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Radu Vas, directorul Colegiului „Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca.

La acest atelier s-au înscris peste 300 de cateheți și profesori din diaspora românească ce locuiesc în peste 30 de țări, din Europa, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia.

Temele propuse spre a fi discutate vin în cateheților din diaspora cu scopul remedierii dificultăților pe care aceştia le întâmpină.

Proiectul „Atelier psiho-pedagogic pentru cateheții din diaspora românească” este realizat în parteneriat cu Episcopia Italiei și cu Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.

Sursă foto: Facebook / Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Lazăr”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului Municipal Turda

Noi echipamente medicale în dotarea Spitalului Municipal Turda

Consiliul Județean Cluj a dotat Spitalul Municipal din Turda cu două noi echipamente medicale de înaltă tehnologie. Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Investițiile noastre în sănătate continuă, conștienți fiind de importanța dotărilor ultraperformante...