„Un ctitor de Eparhie: Episcopul Nicolae Ivan”. Caracterizarea emblematică creionată ierarhului de profesorul Ioan Mateiu. Restituiri la centenar X

de | iul. 25, 2022 | Documentare

Despre Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, contemporanii și urmașii au spus frecvent că „a fost începătorul a toate” în lucrarea complexă de reorganizare a Ortodoxiei ardelene, „omul providențial”, care a jucat un rol de răscruce în istoria Bisericii Ortodoxe și a românilor din Transilvania. De aceea, explica mitropolitul Antonie Plămădeală, „de la Șaguna încoace, urarea de vârf care li se face Mitropoliților Transilvaniei e: «să fii ca Șaguna»”, același ierarh exclamând fără emfază: „Dar cine l-ar putea egala”![1]

Studiind istoria centenară a Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului se poate spune, la fel de ușor și pe deplin îndreptățit, despre episcopul Nicolae Ivan, că a fost „omul providențial” pentru Episcopia Clujului, un veritabil „ctitor de eparhie”, un începător a toate în ceea ce privește întemeierea și edificarea instituției episcopale ortodoxe – cu toate organismele și institutele ei fundamentale – din capitala culturală a Transilvaniei, episcopul Nicolae afirmându-se și ca un actant deosebit de important în opera și activitatea de edificare național-politică, cultural-educațională și urbanistic-arhitecturală a Clujului românesc[2]. Nu întâmplător, episcopia pe care a ctitorit-o este singura instituție românească din acest oraș cu o continuitate instituțională neîntreruptă din 1919 până în ziua de astăzi.

Activitatea prodigioasă și calitățile de excepție ale episcopului Nicolae Ivan au fost reliefate încă din timpul vieții sale de către contemporani iluștri, care l-au cinstit și omagiat pentru meritele sale deosebite, înregistrate pe tărâm bisericesc, cultural și național. Cele două ocazii speciale au fost prilejuite de sfințirea Catedralei Episcopale din Cluj, în 5 noiembrie 1933[3], și de sărbătorirea festivă a ierarhului, în cadrul Adunării Eparhiale din 26 mai 1935, cu ocazia aniversării vârstei de optzeci de ani[4]. Omagierea călduroasă a episcopului nu a fost expresia unui servilism deșănțat ori a unor lingușiri de prost gust din partea subordonaților pe cale ierarhică, ci a unei veritabile culturi a recunoștinței, cultivate și profesate de reprezentanții mediului academic-universitar, literar-publicistic, social-politic și bisericesc din epoca interbelică, profund conștienți de importanța realizărilor episcopului Nicolae Ivan în Clujul românesc și în Transilvania superioară.

Cei dintâi care au dat glas prețuirii și gratitudinii lor, a eparhiei clujene și a societății românești din acea vreme, față de episcopul Nicolae Ivan au fost doi dintre cei mai apropiați și devotați colaboratori ai săi, și anume profesorul Ioan Mateiu și preotul cărturar Sebastian Stanca. În paginile „Gazetei ilustrate” clujene din octombrie 1933, ediție dedicată sfințirii Catedralei și ctitorului ei, I. Mateiu[5] și S. Stanca[6] au publicat două articole complementare dedicate efigiei ctitoriale și biografiei episcopului Nicolae al Clujului. Cu foarte mici nuanțe și completări, medalioanele au fost reluate, doi ani mai târziu, în paginile revistei „Renașterea” din 26 mai 1935, număr festiv prilejuit de aniversarea episcopului Nicolae la împlinirea vârstei de optzeci de ani[7]. În timp ce textul lui Sebastian Stanca reprezintă o succintă schiță biografică a episcopului Nicolae Ivan, publicată inițial în forma unui capitol al primei monografii eparhiale din 1930[8], evocarea profesorului Ioan Mateiu este brodată în jurul principalei trăsături a personalității ierarhului, cea de ctitor a spiritualității ortodoxe și a identității naționale românești în Transilvania, parte componentă a statului român întregit la 1918.

Născut într-o familie preoțească din Sebeșul de Sus, județul Sibiu, la 22 aprilie 1884, Ioan Mateiu a studiat la liceul de stat din Sibiu (1895-1903), la Seminarul Teologic Andreian (1903-1906) și la Facultatea de Drept a Universității Ferencz Jósef din Cluj (1908-1911), care i-a conferit doctoratul în 1911. După o perioadă în care a ocupat postul de învățător confesional în Săliște și în Gura Râului (1906-1912), Ioan Mateiu a devenit coleg cu asesorul Nicolae Ivan la centrul mitropolitan din Sibiu, în calitate de coreferent școlar al Arhiepiscopiei Ardealului (1912-1916). După retragerea armatei române din Transilvania, în octombrie 1916, s-a refugiat în România, pribegind alături de Onisifor Ghibu și Nicolae Colan prin Moldova și Ucraina, de unde a revenit la sfârșitul anului 1918, fiind ales, la 2 decembrie 1918, membru al Marelui Sfat Național Român. Între 1919 și 1921 a activat ca secretar, apoi director general al învățământului primar și normal din Transilvania și Banat în cadrul Consiliului Dirigent. La 1 noiembrie 1921 a devenit profesor la catedra de Drept Civil a Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj (1921-1940), instituție al cărei rector a fost între 1938 și 1940. În 1922 a fost ales deputat de Turda din partea Partidului Național Liberal, activând mai multe legislaturi în Parlamentul României. În paralel a fost numit de patriarhul Miron Cristea director al Internatului Teologic din București (1927-1932), fiind ales totodată membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului, în Congresul Național Bisericesc și în Consiliul Central Bisericesc din București. Între 7 ianuarie 1934 și 30 iunie 1940 a fost director și redactor al săptămânalului „Renașterea”, editat de Episcopia Clujului, ziar în care a publicat numeroase articole pe teme de istorie și drept bisericesc, precum și o serie de rapoarte privind activitatea Asociației Intelectualilor Mireni Ortodocși, fondată la Cluj în 5 martie 1933 sub denumirea de „Frăția Ortodoxă Română”, al cărei secretar general (1933-1940) și președinte (1940-1946) a fost. După Diktatul de la Viena s-a refugiat în sudul Transilvaniei, trecând la cele veșnice în satul său natal, la 20 martie 1946, fiind prohodit de un sobor de preoți în frunte cu arhiereul-vicar Teodor Scorobeț și înhumat în cripta familiei din cimitrul bisericii parohiale. Ioan Mateiu s-a impus în epocă printr-o activitate didactică și publicistică remarcabilă, semnând sute de articole în periodice precum „Telegraful Român”, „Renașterea”, „Viața ilustrată”, „Gazeta ilustrată”, „Revista Teologică”, „Patria”, „Tribuna”, „Ardealul”, „Luceafărul”, „Gazeta Transilvaniei”, „Națiunea”, și zeci de studii, broșuri și cărți pe teme de istorie bisericească, istoria românilor, istoria dreptului, a culturii și a elitelor transilvănene, drept canonic, politica bisericească interbelică și altele. A fost distins de Academia Română cu Premiul „Gheorghe Asachi”[9], iar la împlinirea a patruzeci de ani de activitate publicistică, în februarie-martie 1946, a fost felicitat public prin diverse articole encomiastice, publicate în presa bisericească, între care se remarcă cele semnate de episcopul Nicolae Colan și preotul Vasile Sava în revista „Renașterea” de la Cluj[10] și de profesorul Grigorie Marcu în „Revista Teologică” de la Sibiu[11]. Elogiindu-l pentru „frumoasele state de serviciu ca profesor și om de știință”, episcopul Colan își exprima admirația față de Ioan Mateiu mai ales pentru „calda iubire și neîmpuținatul devotament pentru sfânta noastră Biserică pe care ai slujit-o şi o slujești cu o credință desăvârșită”, și îi mulțumea pentru serviciile aduse Eparhiei Clujului, Frăției Ortodoxe Române și cultivării prin scris a memoriei „marelui ierarh Nicolae Ivan”[12].

Prin testament, episcopul Nicolae Ivan i-a încredințat profesorului Ioan Mateiu arhiva personală în scopul întocmirii unei biografii, care să fie apoi publicată la tipografia eparhială și distribuită clerului și credincioșilor Episcopiei Clujului. Bolnav, la împlinirea unui deceniu de la moartea vlădicăi Ivan, Ioan Mateiu îi mărturisea episcopului Nicolae Colan, în 29 ianuarie 1946, că era conștient de faptul că nu se va mai putea achita „de această sarcină mare”, regretând că apucă a „10-a comemorare, fără să fi scris cartea comandată”[13]. Câteva săptămâni mai târziu, la 20 martie 1946, profesorul Mateiu pleca în eternitate, moartea sa prematură amânând întocmirea monografiei Nicolae Ivan vreme de patru decenii, odiseea acesteia fiind relatată de curând de părintele vicar Iustin Tira[14]. Cu toate că nu a reușit să realizeze monografia exhaustivă a episcopului Nicolae Ivan, profesorul Ioan Mateiu l-a evocat pe ierarh de mai multe ori în paginile revistei „Renașterea”[15] și a îngrijit publicarea a două broșuri, tipărite la Cluj în 1936, după funeraliile naționale ale episcopului[16], și la Brașov în 1942, cea din urmă având un titlu sugestiv: „Un ctitor al românismului de la miazănoapte: episcopul Nicolae Ivan”[17]. Analizându-i activitatea, Ioan Mateiu zugrăvea personalitatea primului episcop al Vadului, Feleacului și Clujului reliefând în primul rând vocația sa de „ctitor-restaurator”, prin care pusese în lucrare „acțiunea și creația, cele două substanțe principale ale personalității sale singulare”. Restituind acum, la centenarul eparhiei noastre, portretul zugrăvit episcopului Nicolae Ivan de către profesorul Ioan Mateiu îl readucem înaintea ochilor noștri sufletești pe ctitorul Eparhiei și Catedralei Clujului, a cărui memorie avem toți datoria să o cultivăm cu evlavie, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru omul providențial care ne-a lăsat ca moștenire peste generații măreața catedrală din inima orașului.

 

Ioan Mateiu: „Un ctitor de Eparhie: Episcopul Nicolae Ivan”[18]

Evenimentul sfințirii Catedralei ortodoxe din Cluj, depășește prin semnificația lui toate datele istorice din viața Ardealului dezrobit. Căci nicăieri nu s-a realizat o lucrare mai monumentală, o operă mai gigantică în proporțiile ei și mai artistică în arhitectura ei neîntrecută. Ea este cea dintâi probă impresionantă a energiei noastre de rasă[19] și o demonstrație, fără putință de replică, a legitimității domniei românești pe plaiurile Daciei superioare.

Dar tot atât de mișcător este să constatăm, că această splendidă afirmare a existenței noastre naționale ne vine prin Biserica străbună ca o mărturie elocventă a confundării ei depline cu destinele neamului și, în același timp, ca o destăinuire a sufletului românesc de a stăpâni în acest colț de lume, prin simbolul divin al păcii lui Hristos. Iată cadrul mistic din care va vorbi veacurilor un popor, a cărui strălucire etică a fost prinsă în liniile de superbă armonie și de cuceritoare maiestate ale Catedralei ortodoxe.

Înălțarea ei triumfătoare pe pământul suferințelor de altădată și într-o epocă de mari tragedii economice, constituie pentru noi o adevărată minune a geniului românesc, ce vrăjește mândria de rasă și topește vrășmășia îndoielilor minoritare. Cine nu știe astăzi că ea este creațiunea P[rea] Sf[ințitului] Episcop Nicolae Ivan?

Dacă istoria noastră a eternizat în paginile ei o serie de figuri glorioase, socotite providențiale prin opera lor, desigur că, pentru Eparhia Clujului, Episcopul Nicolae Ivan este un trimis al Cerului. Minunata ctitorie a lui Ștefan cel Mare, dărâmată de răutatea stăpânitorilor străini, își aștepta învierea încă din zilele nemuritorului Andrei Șaguna, care o trecuse în marile-i planuri de restaurare bisericească. Ea s-a îndeplinit abia sub ochii noștri, prin acțiunea de miracol a omului, căruia soarta i-a rezervat această excepțională misiune de reintegrare a sufletului românesc în drepturile lui istorice.

Smuls din ținuturile clasice ale Sibiului, pe unde trăiau neșterse urmele domniilor voievodale și amintirile luptelor pentru credință, Episcopul Nicolae Ivan rezumă în ființa lui tot clocotul tradițiilor și energiilor populare, ce-și caută biruința în neastâmpărul binecuvântat al făptuirilor de fiecare clipă. Reflex fericit al unei genialități etnice, care fuge de abstracțiuni și îmbrățișează realitățile, inteligență lucidă ce descifrează sufletele și pătrunde problemele cu intuiția precisă a rarilor inițiați în tainele vieții, Nicolae Ivan și-a impus pretutindeni, unde a activat, certitudinea talentului, pasiunea muncii și bogăția realizărilor.

Oriunde l-am urmări, fie la catedra din Săliște sau la umilii nenorociți din Aiud, la protopopia din Alba Iulia ori la conducerea „Telegrafului Român”, în viața politică sau în asesoria din Sibiu, el a fost o surpriză, prin spiritul său original și novator, afirmându-se sub înfățișări infinite, ca un reprezentant de elită al rasei noastre.

Călăuzit de o fină înțelegere a lucrurilor și oamenilor, de care se apropie totdeauna cu simpatie, dezarmând împotrivirile, el știe să găsească, printr-un perfect simț al divinației[20], soluțiuni simple și salvatoare acolo, unde alții se văd derutați de mulțimea dificultăților imaginare.

Numai așa se explică curajul, cu adevărat uimitor, de a accepta – la o vârstă, când atâția dintre noi se retrag din luptă – sarcina enormă a înființării și organizării Episcopiei Vadului.

Și omul, a cărui structură sufletească nu cunoștea decât comandamentul unic al creațiunei, s-a dovedit vrednic de înălțimea operei istorice, la care se angajase. Sub privirile noastre, el a dezlănțuit aici valurile unei activități atât de formidabile în proporții și efectele ei, încât nu-i putem găsi asemănarea decât în epoca eroică a Mitropolitului Șaguna. Prin încordări de o înălțime antică, izvorâte din fluidul unei voințe nebiruite, prin taina unei puteri excepționale de animare a colaborărilor și de strângere a fondurilor, stăpânit de clar viziunea necesităților și de disciplina împlinirii lor, Episcopul Nicolae Ivan a creat în 12 ani Eparhia, care prin organizarea ei modernă este astăzi o mândrie a Bisericii noastre și o ilustrație a Statului național.

La 1919 nu vedeai în cuprinsul ei decât stigmatele unei robii de veacuri ce pustiise sufletele și devastase chinuitele așezări românești din colțurile de întuneric ale Ardealului de Nord. Plângea ruina morală și striga revolta națională a unui popor, strivit în credința lui religioasă, disprețuit în existența lui umană și crucificat în aspirațiunile lui de libertate politică. Era o atmosferă de tristețe și părăsire generală, pe care n-o putea înfrunta decât un idealism eroic și o energie nebiruită.

Prezența lor fericită în sufletul episcopului Nicolae Ivan a dus la marea prefacere, pe care o admirăm astăzi, copleșiți de grandoarea ca și de proporțiile ei emoționante. Parohii și protopopiate, biserici și mănăstiri, așezăminte de luptă și instituții de creștere teologică, fundațiuni generoase și dobândiri de imobile, se iveau una după alta, în ordinea unui plan metodic și cuprinzător, spre a ne da cetatea cea nouă a credinței strămoșești mântuitoare.

Sinteza strălucită a acestei vaste elaborări de esență epică, se oglindește în măreția fermecătoare a Catedralei, monumentul de glorie eternă, închinat neamului românesc de râvna sfințită a marelui arhiereu Nicolae Ivan.

A-i aduce ofranda iubirii noastre recunoscătoare, slăvindu-l ca pe unul din uriașii faptei românești, înseamnă cel mai curat omagiu ce poate onora conștiința generațiilor de azi și de mâine ale Patriei întregite.

[1] Antonie Plămădeală, De la Filotei al Buzăului la Nicolae Bălcescu și Andrei Șaguna, Editura Arhiepiscopiei Ortodoxe Române, Sibiu, 1997, p. 204, 214.

[2] Nicolae Vasiu, Ioan Bunea, Episcopul Nicolae Ivan 1855-1936: ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului: studii și documente, ediția a II-a îngrijită de pr. Iustin Tira, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2015; Iustin Tira, Cornel Coprean (ed.), Centenarul Eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2021.

[3] Zile memorabile (4, 5 și 6 noemvrie 1933). Sfințirea Catedralei ortodoxe române din Cluj 1923-1933, Retipărire din Renașterea, Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române, Cluj, 1933, 103 p.

[4] „La aniversarea vârstei de 80 ani a Prea Sfințitului Episcop Nicolae Ivan”, în Renașterea, Anul XIII, Nr. 21, festiv, Cluj, 26 mai 1935, 14 p.; „Deschiderea Adunării Eparhiale și sărbătorirea P.S. Episcop Nicolae Ivan”, în Renașterea, Anul XIII, Nr. 22, Cluj, 2 iunie 1935, p. 1-4; Articolele și mesajele de felicitare reluate în vol. Prinos P.S. Episcop Nicolae Ivan la aniversarea de 80 de ani, Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române, Cluj, 1935, 112 p.

[5] Prof. I. Mateiu, „Un ctitor de eparhie: Episcopul Nicolae Ivan”, în Gazeta Ilustrată, Anul II, Nr. 10, Cluj, octombrie 1933, pp. 197-198, reluat în vol. Zile memorabile…, pp. 67-70.

[6] Dr. Sebastian Stanca, „P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan”, în Gazeta Ilustrată, Anul II, Nr. 10, Cluj, octombrie 1933, p. 200.

[7] Prof. I. Mateiu, „Un ctitor al Ardealului românesc”, și ***„P.S.S. Episcopul Nicolae Ivan. Note biografice”, în Renașterea, Anul XIII, Nr. 21, festiv, Cluj, 26 mai 1935, pp. 11-12.

[8] Sebastian Stanca, Episcopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului (1919-1929), Tiparul Tipografiei Eparh. Ort. Rom., Cluj, 1930, pp. 51-55.

[9] Mircea Păcurariu, Dicționarul teologilor români, ediția a III-a revăzută și adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2014, pp. 372-373; Idem, Cărturari sibieni de altădată, ediție întregită și adăugită, Editura Andreiana, Sibiu, 2015, pp. 544-549.

[10] Renașterea, Anul XXIV, Nr. 7, Cluj, 17 februarie 1946, p. 1.

[11] Grigorie T. Marcu, „O elogiere studențească a lui Șaguna – cu prilejul unei aniversări –”, în Revista Teologică, Anul XXXVI, Nr. 3-4, Sibiu, 1946, pp. 233-236

[12] Episcopul Nicolae, „Iubite prietene”, în Renașterea, Anul XXIV, Nr. 7, Cluj, 17 februarie 1946, p. 1.

[13] Ioan Mateiu către Nicolae Colan, Lancrăm, 29 ianuarie 1946, în Alexandru Moraru, La răscruce de vremi o viață de om: Nicolae Colan Episcopul Vadului, Feleacului și Clujului, Întreprinderea Poligrafiă Cluj, Cluj-Napoca, 1989, p. 523.

[14] Iustin Tira, „Istoria unei monografii”, în Tabor, Anul XVI, Nr. 1, Cluj-Napoca, 2022, pp. 23-30.

[15] I. Mateiu, „Episcopul nostru Nicolae Ivan”, în Renașterea, Anul XX, Nr. 6, Alba-Iulia, 8 februarie 1942, p. 1-2; Idem, „Pomenirea episcopului Nicolae Ivan”, în Renașterea, Anul XXIV, Nr. 5, Cluj, 3 februarie 1946, pp. 1-2.

[16] Săvârșirea din viață și punerea în mormânt a Prea Sfințitului Episcop Nicolae Ivan, Cluj, Tipografia Eparhiei Ortodoxe Române, 1936, 72 p.

[17] I. Mateiu, Un ctitor al românismului dela miazănoapte: Episcopul Nic. Ivan, seria Biblioteca Asociației Mirenilor Frăția Ortodoxă Română (F.O.R.) Cluj-Brașov, Nr. 21, Brașov, Tipografia „Astra”, 1942, 20 p.

[18] Gazeta Ilustrată, Anul II, Nr. 10, Cluj, octombrie 1933, pp. 197-198.

[19] A se înțelege „neam” sau „popor”, n.ed.

[20] Divinație, franțuzism rar, cu sensul de dar sau putere a unor persoane de a desluși, descoperi, ghici lucruri ascunse sau neștiute de alți oameni, de a prezice viitorul, n.ed.

<a href="https://radiorenasterea.ro/author/mirceabrudan/" target="_self">Dr. Mircea Gheorghe Abrudan</a>

Dr. Mircea Gheorghe Abrudan

Cercetător științific III dr. la Institutul de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române din Cluj-Napoca.

Ultimele articole

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Pr. Crin Triandafil Theodorescu: „Frăția Psaltirii”

Părinte, asta am priceput, dar mai departe? Ce rugăciuni trebuie să fac? Hai, precis aveți dumneavoastră niște rugăciuni mai speciale. Mă uit lung spre el, derutat. Profilul recognoscibil al răscolitorului de panacee. Care culege de la călugări din schituri izolate...

Mai multe din Documentare
Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache – românul cu care se mândrește orașul München

Sergiu Celibidache este compozitorul român sub care  Filarmonica din München devine una din cele mai bune orchestre simfonice din lume. Sergiu Celibidache s-a născut la data de 11 iulie 1912 în Roman. La șase luni de la nașterea sa (1913), familia Celibidache se mută...

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Margareta Pâslaru – „un mit al muzicii ușoare”

Cântăreață, compozitoare și textieră română de muzică ușoară-pop, muzică populară, actriță de teatru și film, realizatoare TV și Radio. Astăzi vom vorbi despre Margareta Pâslaru. S-a născut la data de la 9 iulie 1943 la București. Eleva Margareta Pâslaru a debutat în...

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Ferdinand von Zepelin și istoria dirijabilului

Contele Ferdinand von Zepelin este inventatorul dirijabilului. Numele său de origine a devenit în alte limbi numele celei mai celebre invenții a sale. Ferdinand Adolf Heinrich August Graf von Zeppelin s-a născut la data de 8 iulie 1838, într-o familie înstărită...

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Liviu Ciulei – mare regizor al României

Regizor, actor, scenograf, arhitect și profesor universitar român; a fost arhitectul care a redesenat istoria filmului și a teatrului românesc. Astăzi vom vorbi despre Liviu Ciulei. S-a născut la data de 7 iulie 1923 la București. Puțini știu că tatăl său a fost un...

Ciprian Porumbescu – românul care a compus imnul Albaniei

Ciprian Porumbescu – românul care a compus imnul Albaniei

Ciprian Porumbescu este unul din cei mai cunoscuți compozitori români. Numele său inițial nu era acesta. Ciprian Porumbescu este numele pe care și l-a schimbat. Inițial se numea Ciprian Golembiowski. S-a născut la data de 14 octombrie 1853 în Șipotele Sucevei, care...

Nicolae Iorga – mare personalitate a românilor

Istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru, profesor universitar și academician român. Este cunoscut în lume ca medievist, bizantinist, romanist, slavist, istoric al...