Un grup de preoți clujeni a renovat casa unui bătrân din parohia Aruncuta

de | nov. 4, 2020

Mai mulți preoți din cadrul Protopopiatului Ortodox Cluj I au readus zâmbetul pe fața unui credincios din parohia Aruncuta, care până ieri a locuit într-o încăpere insalubră, având și un handicap la piciorul stâng.

În vârstă de 67 de ani, Dumitru Gliga a rămas singur, iar din pensia de câteva sute de lei nu ar fi reușit niciodată să-și renoveze căsuța care până ieri aducea cu „cocioaba” Irinucăi din „Amintirile” lui Ion Creangă. Părintele Florin Ignat, care activează în cadrul Protopopiatului Ortodox Român Cluj I, ca și asistent social al Serviciului de Asistență Comunitară, a coordonat proiectul și lucrările, iar banii necesari achiziționării de materiale de construcții au provenit în mare parte din fondul de asistență.

La solicitarea pr. Andrei Sârb de la parohia Aruncuta, pr. Florin Ignat a efectuat o anchetă socială în primăvara acestui an, iar decizia a fost de a renova locuința cât mai curând, cu scopul de finalizare a lucrărilor de renovare înainte de venirea iernii. Încropită din pământ, după modelul vechilor case sătești, micuța locuință, având dimensiunile unei camere de apartament, a fost renovată atât la interior, cât și la exterior. Pereții, serios afectați, au fost tencuiți, iar la interior a fost turnată o șapă din beton.

„Era necesar să facem acest lucru, întrucât prin pământ intrau în casă șoareci”, ne-a mărturisit pr. Florin Ignat.

 De asemenea, au fost înlocuite ferestrele care nu mai închideau etanș și ar fi favorizat pierderea căldurii la interior. Scândurile de pe fața casei, serios afectate de umezeală, au fost șlefuite, reparate și lăcuite, iar un gard nou a fost amenajat pe prispă. În egală măsură s-a lucrat și la acoperiș, unde au fost înlocuite numeroase țigle sparte, pe unde se infiltra apa. Încăperea a fost dotată cu mobilier, constând în dulap, masă, un pat și o sobă cu lemne. Durata lucrărilor a fost de aproximativ trei săptămâni.

Pentru inițiativă și implicare, pr. Florin Ignat a fost ridicat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei la rangul de iconom, primind astfel dreptul de a purta brâu roșu și bederniță.

Ar fi nedrept, după cum remarcă și pr. Ignat, dacă nu i-am aminti pe toți preoții care s-au implicat fizic în acest proiect de suflet: pr. Andrei Sârb din parohia Aruncuta, pr. Ioan Cherhaț din parohia Feiurdeni, pr. Vasile Pugna din parohia Petea și pr. Dorel Popa din parohia Șutu. Financiar, și-au mai adus contribuția pr. protopop Dan Hognogi, pr. Sebastian Rusu, pr. Marcel Andreica, pr. Marcel Agrișan, pr. Ioan Diț, pr. Ovidiu Tertiș, pr. Simion Abraham, pr. Ioan Tănase Chiș, pr. Paul Bodea, pr. Dumitru Boca, pr. Dan Balog, pr. Ane Dragoș Constantin și pr. Dănuț Gordan.

„Temeiul filantropiei creștine a evidențiat-o Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, evocând Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție a Bisericii, subliniind importanța legăturii dintre viața spirituală și activitatea socială a omului, dintre rugăciune și acțiune, dintre evlavie și dărnicie, dintre Liturghie și Filantropie în ultimă instanță. Dăm slavă lui Dumnezeu că am putut să renovăm această casă și că am readus bucuria în sufletul unui om. Dumnezeu așteaptă să înmulțim binele, să înmulțim dragostea, fiind însetat să vadă că darurile Lui sunt tranmise de la om la om. Numai așa devenim bineplăcuți înaintea Lui”, a subliniat pr. Florin Ignat.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Dumnezeu și Patria

Dumnezeu și Patria

Vechiul dicton „Nihil sine Deo” îşi are rădăcina în experienţa de veacuri a oamenilor preocupaţi de cele spirituale şi de modul în care se desfăşoară viaţa universului nostru. Ei şi-au dat seama că nimic nu se poate realiza fără Dumnezeu. E greu de definit credinţa,...

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Hram la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa

Marţi, 30 noiembrie 2016, de la ora 10,00, sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Berinţa, Protopopiatul Lăpuş, cu ocazia hramului. În jurul...

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Târnosirea paraclisului de iarnă al Mănăstirii Bobota

Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat miercuri, 30 noiembrie 2016, în mijlocul obștii Mănăstirii Bobota, cu prilejul hramului paraclisului de iarnă al mănăstirii, a transmis pentru radio Renașterea, diaconul Ionică Torcoș. Cu această ocazie...