Un grup de tineri din Gherla, prezent la Iași la ITO 2017

de | sept. 5, 2017

În perioada 1-4 septembrie 2017 a avut loc, la Iași, cea de a 5-a ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși, manifestarea din acest an având tema „Tânărul în căutarea libertății”.

Printre cei 7000 de participanți s-au numărat și 150 de tineri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului. Din delegația Clujului au făcut parte si 25 de tineri ai Asociatiei Tinerilor Crestini Ortodocsi Gherla, care au trăit 4 zile de emoții și bucurii duhovnicești alături de ceilalți tineri atât din țară, cât și din afara ei. Ei au participat la dezbateri de grup pe tema libertății, la conferința duhovnicească susținută de Pr. Constantin Necula, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de arhierei și preoți, la marșul tinereții, la festivalul bucuriei ș.a. Pe lângă programul stabilit, tinerii au avut posibilitatea de a vizita orașul Micii Uniri, descoperind o metropolă deopotrivă încărcată de spiritualitate, istorie si cultură. Tinerii au avut posibilitatea de a se închina moaștelor Sfintei Parascheva, dar totodata au vizitat Biserici, muzee și universități sau au adus cuvenita recunoștință unor personalități marcante ale istoriei noastre, cum ar fi: Alexandru Ioan Cuza, Dimitrie Cantemir si Vasile Lupu, a căror morminte le-au aflat în Biserica Sfinții Trei Ierarhi.

„Au fost patru zile de comuniune frățească, de bucurie neprefăcută, de rugăciune, de pace, de aflare a identității. Au fost patru zile în care cu toții au căutat răspuns la întrebarea: Ce este libertatea? Răspunsul ni-l dă Apostolul Pavel, și anume că: Unde e Duhul Domnului, acolo e pacea (II Cor 3,17)”, a transmis pentru radio Renașterea părintele protopop, Paul Isip.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Hramul Mănăstirii Maramureșene Bârsana

Joi, 30 iunie 2016, când Biserica Ortodoxă cinsteşte Soborul Sfinţilor 12 Apostoli, Mănăstirea maramureșeană Bârsana și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a început la ora 9, fiind oficiată de Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Înalpreasfințitul...

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

80 de ani de la instalarea Episcopului Nicolae Colan la Cluj

Am încercat să-i facem un mic medalion înaintașului nostru Nicolae Colan. N-am rezumat exhaustiv activitatea lui, dar, ce mi s-a părut mai important, dragostea față de Cuvântul lui Dumnezeu, am subliniat-o. Și, în același timp, la această aniversare rotundă ne răsună...

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Mesajul Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe

Către poporul ortodox și toți oamenii de bună voință, Lăudăm și slăvim pe Dumnezeul „milelor și a toată mângâierea” pentru că ne-a învrednicit să petrecem săptămâna Cincizecimii (18-26 iunie 2016) în Creta, aici unde Apostolul Pavel și ucenicul său Tit au propovăduit...

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

Hramul de vară al Mănăstirii de la Someșul Cald

De Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Mănăstirea din localitatea clujeană Someșul Cald și-a serbat hramul de vară. Așezământul monahal, înființat în anul 2013, s-a bucurat astăzi, la Sfânta Liturghie, de prezența Preasfințitului Vasile Somesanul, episcop...