Un nou cadru universitar și o teză de doctorat dedicată Mitropolitului Bartolomeu, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca

de | iul. 2, 2023

Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca a găzduit, în acest sfârșit de săptămână, două evenimente importante pentru viața academică

Vineri, 30 iunie 2023, s-a desfășurat concursul pentru ocuparea postului de lector la disciplina Noul Testament.

Acesta  a fost ocupat de dr. Ovidiu-Mihai Neacșu, care a susținut prelegerea „Mariologia Evangheliei a IV-a”.

Din comisia de examinare au făcut parte următorii membrii: arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia (președintele comisiei), pr. prof. univ. dr. Ștefan Iloaie, arhid. conf. univ. dr. Olimpiu-Nicolae Benea, diac. lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa și lect. univ. dr. Daniel Mihoc. De asemenea, la concurs a participat și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei care, la sfârșit, a rostit un cuvânt de binecuvântare.

Un nou cadru universitar și o teză de doctorat dedicată Mitropolitului Bartolomeu, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca

Noul cadru universitar al Facultății de Teologie din Cluj-Napoca a obținut titlul de doctor în teologie în anul 2018, susținând teza „Elemente de antropologie niptică la Sfântul Apostol Pavel”. Lucrarea a fost coordonată de pr. prof. univ. dr. Constantin Coman de la Universitatea din București, Facultatea de Teologie Ortodoxă.

În aceeași zi, preotul Bogdan Lupăștean-Barfă, doctorand în cadrul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, a obținut titlul de doctor în teologie, în urma susținerii tezei: „Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului – predicator, catehet și pedagog de vocație”. Lucrarea, redactată sub  coordonarea pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon, a primit calificativul maxim.

Un nou cadru universitar și o teză de doctorat dedicată Mitropolitului Bartolomeu, la Facultatea de Teologie din Cluj-Napoca

Din comisia de examinare au făcut parte: directorul Școlii Doctorale „Isidor Todoran”, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu (președintele comisiei); decanul Facultății de Teologie Ortodoxă, arhim. prof. univ. dr. Teofil Tia; pr. prof. univ. dr. Nicușor Beldiman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București; pr. conf. univ. dr. Adrian Ivan de la Facultatea de Teologie Ortodoxă – Universitatea din Craiova.

Autor: Dragoș Stroian

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Părintele Ioan Dâmbu, Cetăţean de onoare al comunei Zagra

Duminică, 21 iulie 2024, comunitatea euharistică din Zagra l-a primit pe noul său păstor duhovnicesc, în persoana Părintelui Vălean Ioan Grigore, după ce Părintele Ioan Dâmbu s-a pensionat, începând cu data de 1 iulie, în urma unei slujiri de aproape jumătate de veac...

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Patriarhul României împlinește vârsta de 73 de ani

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, împlinește luni vârsta de 73 de ani. Preafericirea Sa se află în al 17-lea an de patriarhat, având peste trei decenii de slujire arhierească. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române este originar din satul Dobrești,...