Un nou preot paroh în Comuna Bobâlna

de | nov. 5, 2018 | Activități parohiale

Duminică, 04.11.2018, a avut loc la Biserica Parohiei Bobâlna, cu Hramul „Sfânta Treime”, Protopopiatul Ortodox Român Dej, instalarea noului preot paroh. La acest eveniment important au luat parte autorităţi locale, cadre didactice, precum şi numeroşi credincioşi dornici să-şi întâlnească noul păstor sufletesc,  tânărul preot Călin Tudor Lazăr.

În Parohia Bobâlna, Protopopiatul Ortodox Român Dej, a avut loc instalarea noului preot paroh Călin Tudor Lazăr. În cadrul acestui eveniment părintele ieromonah Arsenie de la Mănăstirea ,,Ștefan Vodă” din Comuna Vad, a rostit un cuvând de învățătură despre virtutea dragostei: ,,Tot ceea ce există și tot ceea ce a făcut Dumnezeu pentru om, a făcut din iubire. Vedem de la începutul creației și până la momentul pătimirii faptul că dragostea lui Dumnezeu străbate întreaga creație, de la un capăt la celălalt.” 

La momentul potrivit, părintele protopop Ioan Buftea a mulțumit părintelui Marius Vasile Abrudan, fostul preot paroh, pentru faptul că a slujit cu multă râvnă în Parohia Bobâlna și apoi a realizat instalarea noului preot paroh, oferindu-i în mod simbolic Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi o cheie simbolică, ca semne ale întreitei misiuni a preotului: vestirea Cuvântului, săvârşirea Tainelor lui Hristos cu jertfelnicie şi îndrumarea credincioşilor către Împărăţia lui Dumnezeu

La final părintele Marius Vasile Abrudan și-a luat rămas bun de la credincioșii Parohiei Bobâlna și de la toți cei cu care a colaborat în cei 5 ani de slujire și le-a promis că nu-i va uita niciodată și că îi va purta în rugăciune tot timpul.

Deasemenea noul preot paroh a adus cuvânt de mulţumire Preamilostivului Dumnezeu, Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, familiei sale şi tuturor celor ce au contribuit la formarea sa. În mod deosebit a mulţumit credincioşilor pentru primirea călduroasă şi i-a asigurat că va fi alături de ei la bine şi la greu.

În urma transferului părintelui Marius Vasile Abrudan la parohia Jucu de Jos, postul de preot paroh a rămas vacant. La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc un examen, iar părintele Călin Tudor Lazăr a primit postul de paroh al Parohiei Bobâlna.

Costinel Șoaită

Ultimele articole

8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

8 octombrie – Sf. Cuv. Pelaghia și Taisia

A X-a persecuţie declanşată de împăratul Diocleţian a fost una dintre cele mai sângeroase. Creştinii îşi părăseau casele şi toate proprietăţile care le mai aveau şi îşi căutau scăparea prin munţi şi prin păduri. Furia persecuţiei se abătuse şi asupra oraşului Tars din...

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Întâlnirea cercului pastoral-misionar Mocod

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din cercul pastoral-misionar Mocod, coordonaţi de pr. Dan Vasile, s-au întâlnit în Duminica a 6-a după Paşti, în parohia Mocod din protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 17:00, în biserica...

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

Pelerinaj pe urmele Sfântului Apostol Andrei

În perioada 14-18 mai 2015, un grup de pelerini ai Mitropoliei Clujului, se află în pelerinaj în Dobrogea. Pelerinii sunt însoțiți de părintele Emanuel Cășvean și vizitează mănăstiri și locuri de o mare importanță spirituală, dat fiind faptul că în acea zonă a...

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Campionat parohial de handbal feminin, la Năsăud

Sâmbătă, 9 mai, 2015 a avut loc la Năsăud Campionatul de handbal feminin ,,Sportul şi bucuria de a trăi”, organizat de Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi „Sfinții Martiri Năsăudeni”. Ziua a debutat cu binecuvântarea primită de participanți la biserica „Sf. Ioan...