Un nou preot pentru parohia Mihăiești

de | ian. 3, 2019

În prag de an nou, credincioșii din Parohia Mihăiești, cu filia Topa Mică, Protopopiatul Huedin, și-au întâmpinat noul păstor sufletesc, în persoana părintelui Aurel Duca.

Evenimentul deosebit din viața parohiei a avut loc duminică, 30 decembrie 2018, în biserica parohială din Mihăiești și a fost precedat de Sfânta Liturghie, săvârșită în sobor de preoți, din care au făcut parte: părintele Lupuțan Dan – protopopul de Huedin, părintele Muntean Dan – secretarul protopopesc, părintele Pașca Ioan – fostul paroh din Mihăiești și părintele Duca Aurel – noul paroh. În cadrul cuvântului  de învățătură, părintele protopop a subliniat importanța virtuții smereniei, pe care a practicat-o Mântuitorul Iisus Hristos încă de la nașterea Sa, în ieslea din Vitleem.

După otpustul Sfintei Liturghii, părintele protopop i-a mulțumit părintelui Pașca Ioan, pentru întreaga activitate desfășurată timp de 42 de ani în Parohia Mihăiești cu filia Topa Mică. În semn de apreciere, i-a oferit Diploma Omagială PROTOPOP MARTIR AUREL MUNTEANU. Părintele Pașca Ioan a luat cuvântul, mulțumindu-le credincioșilor pentru toate clipele frumoase petrecute împreună în toți acești ani. În continuare, părintele protopop a dat citire Deciziei de numire a noului paroh, semnată de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, după care, conform tradiției, i-a înmânat părintelui Aurel Duca semnele slujirii preoțești: Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce și, în mod simbolic, cheile celor două biserici. În cuvântul său de bun venit, noul paroh a adus mulțumiri lui Dumnezeu, Părintelui Mitropolit, părintelui protopop, familiei și credincioșilor pentru frumoasa primire.

La final, părintele protopop i-a urat fostului paroh pensie îndelungată, cu sănătate, iar noului paroh, preoție îndelungată și rodnică.

Parohia Ortdoxă Mihăiești, cu filia Topa Mică, a rămas vacantă în urma pensionării părintelui Pașca Ioan, la limită de vârstă. În urma examenului, care a avut loc la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca, a fost declarat câștigător părintele Duca Aurel, absolvent al Seminarului Teologic Ortodox și al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj- Napoca.

Biserica din Mihăiești este pusă sub ocrotirea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și datează din anul 1862. Biserica din Topa Mică are hramul Sfânta Treime și a fost edificată în anul 1901. Filia Topa Mică este recunoscută pe plan național, întrucât, în această localitate s-a născut poetul Ioan Alexandru.

Pr. Muntean Dan Mihai

corespondent radio Renașterea

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei la Dej

Ziua Natională a Romaniei a fost marcată la Dej prin momente solemne, depuneri de coroane, retragerea cu torțe a militarilor, defilarea și prezentarea tehnicii de luptă în Piața Bobâlna. Manifestările au debutat cu prezentarea onorului, intonarea Imnului Național și...

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Studiu biblic în Protopopiatul Ortodox Turda

Joi, 16 noiembrie 2023, începând cu ora 18:00, la sediul Protopopiatului Ortodox Turda, s-a desfășurat un program biblic susținut de pr. dr. Cătălin Varga, specialist în teologie biblică și preot la Parohia Ortodoxă Oprișani I din municipiul Turda. Acest eveniment,...