Un nou proiect pentru copii și tineri la parohia clujeană „Nașterea Domnului”

de | oct. 18, 2016

La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, păstorită de preoții Nicolae Buda și Ciprian Taloș, a avut loc duminică, 16 octombrie, în cadrul Sfintei Liturghii, la priceasnă, un mini concert de cântări religioase, susținut de un grup de 15 studenți de la diferite facultăți din Cluj-Napoca, a transmis pentru radio Renașterea, reprezentantul parohiei, Marilena Asănică.

Aceștia au făcut parte din grupul de tineri care, sub îndrumarea pr. Ciprian Taloș și a preotesei Petronela Taloș, acum opt ani, au fondat la Huedin, Centrul Catehetic „Protopop Martir Aurel Munteanu”. Prezența lor s-a constituit într-o invitație pentru copiii și tinerii din parohie ca, începând de săptămâna viitoare, în fiecare zi de miercuri, de la ora 16.45, să participe la activitățile dedicate tinerilor, în cadrul Proiectului „Cu sufletul spre Hristos”. Un îndemn de a participa la aceste activități a venit și din partea a doi studenți, Carla Costea (Facultatea de Farmacie, anul II) și Bogdan Negrea (Facultatea de Teologie, anul III) care au transmis un mesaj celor prezenți cu privire la beneficiile duhov­nicești pe care le pot avea copiii care vor participa la proiect ce cuprinde rugăciuni, cântece, îndrumare și discuții cu privire la Sfânta Scriptură, jocuri interactive de grup, concursuri, pelerinaje, proiecții de filme și documentare creștine.

Acest nou proiect se alătură altor activități cu tradiție derulate la Parohia „Nașterea Domnului” care se adresează copiilor și tinerilor: parteneriatele cu Școala „Constantin Brâncuși”, cercul de icoane pe sticlă, biblioteca parohială, premierea elevilor cu rezultate deosebite la învățătură, pelerinaje la obiective duhov­nicești și culturale din țară. Astfel, copiii și tinerii din clasele I-XII ce vor să participe la activitățile acestui proiect, sunt așteptați la Biserica „Nașterea Domnului” în perioada 19 octombrie – 14 decembrie, miercuri seara la ora 16.45.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

Hramul parohiei Sălișca din Protopopiatul Dej

În Duminica a XII-a după Rusalii credincioșii din Parohia Sălisca, Protopopiatul Dej, și-au serbat cu anticipație hramul bisericii: „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, prăznuit în Biserica Ortodoxă în 29 august. Cu acest prilej, cu binecuvântarea...

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

Tabăra „O zi de neuitat” în Parohiile Maieru I și II

În ziua de 17 august 2023, Parohia Ortodoxă Maieru II, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Maieru I, a organizat tabăra intitulată “O zi de neuitat”, pentru tinerii din localitate. Evenimentul a debutat cu rugăciunea de dimineață, săvârșită în Biserica “Sfântul...

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Tabăra Ortodoxă ,,VACANȚĂ ÎN PRIDVORUL BISERICII” la Dumbrăveni

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiescop și Mitropolit Andrei, Parohia Ortodoxă „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil" din Dumbrăveni, județul Bistrița Năsăud a organizat Tabăra de vară intitulată "Vacanță în pridvorul Bisericii". 70 de copii și tineri din...