Un oaspete de seamă în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului

de | mart. 7, 2016 | Actualitatea religioasă

În perioada 4-7 martie 2016, Preasfinţitul Părinte Mihail, Episcopul Australiei şi Noii Zeelande, a efectuat o vizită în Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, la invitaţia Preasfinţitului Părinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.
În timpul şederii în Maramureş, PS Mihail a vizitat Centrul Eparhial din Baia Mare, a avut o întâlnire cu Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Justinian, Întâistătătorul Eparhiei, cu care a discutat timp îndelungat despre păstorirea în străinătate şi în ţara noastră.

O importantă parte a vizitei s-a petrecut la Mănăstirea Rohia, pe care oaspetele important, aflat pentru prima dată şi în Maramureş, nu o vizitase până acum. Aici s-a întreţinut cu arhim. dr. Macarie Motogna, egumenul sfântului locaş de închinare şi rugăciune, cu vieţuitori ai mănăstirii, Preasfinţia Sa cunoscând viaţa mănăstirească de la vârsta de 20 de ani. PS Mihail a fost impresionat de biblioteca Mănăstirii, de chilia Monahului Nicolae Delarohia, de biserica aflată în fază de pictură, de muzeu şi de Centrul Cultural „N. Steinhardt”, în construcţie.

O impresie minunată i-a lăsat Mănăstirea Bârsana, unde a vizitat complexul monahal, unicat în România, o mănăstire care a devenit foarte cunoscută în ţară şi străinătate prin cele peste 10 edificii din lemn pe care le are, adevărate opere monumentale în lemn, unice pe Pământ, una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, un monument al Ortodoxiei româneşti din punct de vedere arhitectural şi spiritual.
În timpul pelerinajului, PS Mihail a fost însoţit de PS Arhiereu-vicar Justin Sigheteanul, pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial, arhid. Andrei Pop, secretar eparhial, şi arhid. Teodosie Bud, consilier eparhial.

Andrei Fărcaş

 

Ultimele articole

Hramul bisericii din Ieud centru

Hramul bisericii din Ieud centru

Duminică, 26 martie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul celor peste 8.000 de credincioşi veniţi din Ieud şi de pe Valea Izei la hramul bisericii parohiale din Ieud centru, păstorită de Părintele Dinu Haraţiu...

Cum putem câștiga harul lui Dumnezeu?

Cum putem câștiga harul lui Dumnezeu?

Harul lui Dumnezeu îl primim de la Botez și îl păstrăm în noi prin Sfintele Taine și prin toate faptele bune. Adică prin post, rugăciune, spovedanie, împărtășanie, citirea cărților sfinte, priveghere, milostenie, smerenie, nașterea și creșterea copiilor în frica de...

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei. Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a...

Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? | Fericitului Augustin

Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? | Fericitului Augustin

Fericitului Augustin: „Mulți păcătuiesc și nădăjduiesc că se vor pocăi înainte de moarte, arătând spre pilda tâlharului înțelept. Dar cine este în starea de nevoință asemenea lui? Domnul l-a pomenit pe tâlhar în ultima clipă, pentru ca nimeni să nu deznădăjduiască....

Sfințirea ansamblului parohial din cartierul clujean Borhanci

Sfințirea ansamblului parohial din cartierul clujean Borhanci

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 26 martie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul...

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Poiana Ilvei

Binecuvântare arhierească pentru credincioșii din Poiana Ilvei

În Duminica a 4-a din Postul Mare (a Sfântului Ioan Scărarul), 26 martie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a binecuvântat comunitatea parohială din Poiana Ilvei, județul...