Acest eveniment care s-a petrecut la 20 aprilie, în anul 2000 din Miercurea Luminată, surprins cu atâta măiestrie în paginile de jurnal ale Chiliei românești ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Colciu, ne descoperă nu numai dialogul dintre un Părinte experimentat în cele ale viețuirii isihaste cu un viitor succesor la tronul britanic, dar și noblețea duhovnicească a Cuviosului Dionisie. O noblețe care s-a manifestat admirație și veselie duhovnicească, pe care a Cuviosul a numit-o ,,titanică bucurie”[1]. Vizita Principelui i-a prilejuit această emoție sfântă, pentru că așa cum i-a mărturisit: ,,nu ni s-a întâmplat să primim astfel de persoane înalte[2] în mijlocul nostru. Pentru aceasta vă mulțumim respectuos și încă o dată vă zic, bine ați venit!”[3].
La auzul acestor cuvinte îmbrăcate în veșmântul mărimii de suflet, Principele Charles a făcut următoarea remarcă:,,Gheronda, bine v-am găsit sănătoși și, după cum ați amintit de Ortodoxie, eu nu sunt ortodox, dar sunt creștin și respect cu sfințenie pe Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeul tuturor. Plus de aceasta, de când am vizitat Biserica Ortodoxă, în sufletul și în inima mea s-a instalat o adevărată bucurie sufletească, mai mult ca înainte de a cunoaste această Biserică. Și, fiindcă sunteți înaintat cu vârsta, nu vreau să vă obosesc mult decât să vă pun câteva întrebări”[4].
Întâlnirea cu Ortodoxia o numește ,,adevărată bucurie”, și nu pentru că aceasta i-a provocat o senzație plăcută, ci pentru că Biserica Ortodoxă este comuniunea cu harul lui Dumnezeu, unde s-a păstrat nealterată Sfânta Tradiție și dogmele Sinoadelor Ecumenice pe care se sprijină întreg adevărul de credință revelat de Dumnezeu, propovăduit oamenilor în vederea mântuirii. De fapt, Principele s-a împărtășit de harul Cuviosului Dionisie, moment în care a simțit în propria inimă o bucurie negrăită.
La acea vreme Regele Charles obișnuia ca în fiecare an să petreacă o scurtă perioadă de timp la Mănăstirea Vatoped din Muntele Athos. În acei ani era imposibil să fi vizitat Muntele Athos și să nu fi auzit de Bătrânul cu viață sfântă de la Colciu, pentru că harul lui Dumnezeu era sălășluit în inima sa, iar tot ceea ce vorbea, îi era dat de la Duhul Sfânt să vorbească. În felul acesta, Prințul Charles a fost înștiințat că la Colciu se nevoiește Cuviosul Dionisie, orbul văzător de Dumnezeu. Astfel, împreună cu alți părinți vatopedini (traducători) s-au îndreptat către Colciu și l-au întâlnit pe acest Cuvios, ajuns la apogeul vieții sale duhovnicești, îndumnezeit și umplut de lumina dumnezeiască.
Așa cum ne informează un viețuitor al Chiliei ,,Sfântul Gheorghe”, Cuviosul Dionisie avea obiceiul ca evenimentele importante din viața chiliei să fie înregistrate pe un casetofon, cu scopul de a rămâne în patrimoniul chiliei[5].
În dialogul care a urmat îl vedem pe Cuviosul Dionisie vorbindu-i despre calea împărătească a călugărului – definit prin smerita cugetare ca ,,armă principală în lupta cu duhul răutății”[6]. La auzul acestui îndemn, prințul a zâmbit și l-a întrebat cum poate ca el să dobândească smerita cugetare. La care Cuviosul Dionisie i-a răspuns: ,,Fie omul cât de simplu, fie cât de înaintat în înțelepciunea lumii acesteia, această patimă, mândria este la fiecare. Dar dacă știm că suntem oameni și ne aducem aminte ce ne învață proorocul David, că omul este ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, atunci vrând-nevrând se smerește”[7].
Recent, ziarul The Times a publicat o scrisoare privată din 14 august 1998, scrisă la Castelul Balmoral de Principele Charles designerului Familiei Regale de la acea vreme – Dudley Poplack. În conținut, Principele își arată admirația față de Ortodoxie, spunând despre ea că este singura Biserică neafectată de ceea ce el numea ,,loathsome political correctness” (corectitudine politică urâtă). Acest lucru a fost întărit de descrierea lui a tradiției Bisericii Ortodoxe ca fiind „great [and] timeless” (mare [și] atemporală).
Acest popas al Principelui Britanic la Chilia Cuviosului Dionisie nu a fost o întâmplare sau o coincidență oarecare. Aici putem vorbi de pronia dumnezeiască și de modul cum Dumnezeu lucrează prin aleșii Săi. Știm bine că de atunci și până azi, Principele, iar mai apoi Regele Charles al III-lea, a vizitat în nenumărate rânduri România. Avea o mică conexiune cu ea înainte de întâlnirile cu Bătrânul Dionisie, însă, dragostea față de țara noastră a cultivat-o în anii care au urmat acestor întâlniri de taină cu ,,Ortodoxia însăși”. Aceasta nu este o ipoteză de lucru sau o analogie hiperbolizată, cum nici prezența Principelui la înmormântarea Cuviosului Dionisie nu a fost una întâmplătoare. Ci vreau să subliniez faptul că Dumnezeu e pedagogul prin excelență, lucrând în chip tainic în inimile celor care se apropie de El. Dar ca să mergem departe, nu întâmplătoare a fost nici influența ortodoxă de la ceremonia de încoronare a Regelui Charles, element manifestat prin prezența unui cor bizantin.
Regele Charles a întreținut relații cordiale cu Părinții de la Muntele Athos și cu Grecia Continentală. Iubește Ortodoxia și e fascinat de modul cum creștinii ortodocși iubesc Predania Bisericii, căutând Împărăția de sus, nu pe cea lumească.
Din 1998 și până astăzi, Regele Charles a vizitat România în fiecare an, cu excepția anilor pandemici. Iar în calitate de rege încoronat al Marii Britanii, prima vizită externă a făcut-o la Viscri, în micul sat din județul Brașov, unde este proprietarul unei case, iar mai apoi și în alte locuri.
Se poate spune că această relație cu Ortodoxia a cultivat-o prin intermediul rădăcinilor tatălui său, Principele Filip, originar din Corfu și botezat în tradiția ortodoxă. Doar că la vârsta de 26 de ani, acesta renunță la titlurile grecești și daneze, inclusiv la comuniunea cu Biserica Ortodoxă prin botez, căsătorindu-se cu prima fiică a regelui George al VI-a, Elisabeta, acordându-i-se trei titluri de mare importanță: de duce de Edinburgh, conte de Merioneth și de baron Greenwich. Cu toate acestea, Regele Charles nu a uitat niciodată de rădăcinile tatălui său (rebotezat la Biserică Anglicană), fapt care a favorizat aplecarea Regelui spre tezaurul Bisericii Ortodoxe de Răsărit.
Regele Charles i-a vorbit Cuviosului Dionisie de vizita pe care a întreprins-o în anul 1998 în România, povestind cu multă noblețe despre frumusețea Carpaților și a naturii, dar și despre lipsurile oamenilor, promițând că în cel mai scurt timp, le va veni în ajutor.
La auzul acestor nobile gânduri, Cuviosul Dionisie a invocat pilda samarineanului milostiv, spunându-i: ,,Și dacă Bunul Părinte ceresc vă va ajuta să vă țineți promisiunea, vă veți socoti ca samarineanul milostiv din Sfânta Evanghelie, căci am văzut că nici preotul, nici levitul nu l-au ajutat pe cel rănit de tâlhari, ci samarineanul, un străin, care l-a luat, l-a îngrijit, l-a dus la han, a plătit pentru el și apoi i-a spus hangiului să-i poarte de grijă că-i va plăti. Și dumneavoastră vă veți asemăna cu acest samarinean. Ca și pe acela, vă va răsplăti Dumnezeu în eternitate, dacă aveți scopurile pe care le-ați spus”[8].
În anii care au urmat, Regele Charles s-a implicat activ în promovarea producătorilor locali, susținând ONG-urile. Ca imagine, Regele pote fi socotit un ambasador al României și promotor al biodiversității. Este proprietarul mai multor proprietăți din Transilvania, dar și patronul Fundației ,,Mihai Eminescu”, care se ocupă cu conservarea și reînsuflețirea satelor vechi din ținuturile Transilvaniei și Maramureșului.
Astfel, prin implicarea Regelui Charles în România, cuvântul său a rodit făptuitor, ținându-și făgăduința promisă față de Cuvios.
Paginile de jurnal surprind un episod în care Regele Charles i-a cerut Cuviosului să se retragă în biserică, cerându-i sfaturi de taină, după care, Cuviosul Dionisie i-a citit o rugăciune, și astfel s-a încheiat vizita Principelui Marii Britanii la Chilia ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Colciu.
Pe 11 mai 2004, Cuviosul Dionisie a trecut la Domnul. Pronia dumnezeiască a făcut ca în acea perioadă moștenitorul coroanei britanice să fie în Sfântul Munte, participând în ziua următoare la înmormântarea Cuviosului.
[1] Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Muntele Athos. Despre monahism și Sfântul Munte Athos, vol. III, Editura Prodromos, 2010, p.196.
[2] în rang.
[3] Ibidem, p.197.
[4] Ibidem.
[5] https://youtu.be/618-__-XBRk?si=Z6twsv_EeX8641iM (minutul 1), accesat la data de 5. 11.2023.
[6] Starețul Dionisie, Duhovnicul de la Muntele Athos, p. 198.
[7] Ibidem, p.198.
[8] Ibidem, p.199.