Un secol de la înființarea Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

de | nov. 19, 2019

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” marchează un secol de activitate cu un concert în sala „Auditorium Maximum”,  eveniment ce va fi susținut de absolvenți ai instituției de învățământ.

Gala Aniversară va avea loc marți 26 noiembrie 2019, de la ora 19:00, unde vor evolua câțiva dintre soliștii și ansamblurile care reprezintă Clujul cu succes pe scenele din țară și din străinătate: tenorul Ștefan Pop, pianistul Cadmiel Boțac, Corul „Ave Musica” și Orchestra „Antonin Ciolan” formate din studenți, profesori și absolvenți ai Academiei, aflate sub conducerea dirijorilor Gheorghe Victor Dumănescu și Cristian Sandu. Repertoriul reunește lucrări și momente inedite din creația simfonică, lirică, autohtonă și universală.

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca s-a înfiinţat ca instituţie de stat la 17 septembrie 1919, sub numele de Conservatorul de Muzică din Cluj, în contextul procesului de modernizare a învăţământului românesc după război, se arată pe pagina de internet a instituției.

Primul ei rector a fost dirijorul şi compozitorul Gheorghe Dima (1847-1925), care a condus instituţia din 1919 până la moartea sa, în 1925. În 1931, Conservatorul devine „Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj”. În 1950, Academia de Muzică a fost redenumită în „Conservatorul de Muzică”, denumire pe care a purtat-o până în 1990. Începând cu anul 1990, Conservatorul îşi schimbă denumirea, după numele primului ei rector, devenind astfel Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Printre profesorii care au contribuit la renumele instituţiei se numără doi membri ai Academiei Române: compozitorii Sigismund Toduţă şi Cornel Ţăranu. În 1971, prin contribuţia lui Sigismund Toduţă, la Conservatorul din Cluj-Napoca s-au deschis studiile doctorale în muzicologie. Totodată, în 1992, s-a instituit titlul de Doctor Honoris Causa al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”. Au fost distinse cu acest titlu personalităţi marcante ale vieţii muzicale româneşti şi mondiale, precum: Mariana Nicolesco, Iannis Xenakis, György Kurtág, Krzysztof Penderecki, Yehudi Menuhin, Robert Levin, Christoph Bossert, Pascal Bentoiu, Ştefan Niculescu, David Ohanesian, Ioan Hollender.

În 1984, s-a lansat Concursul Gheorghe Dima, care reprezintă una dintre cele mai importante competiţii şi evenimente artistice din România. Academia cuprinde, în prezent, Facultatea de Interpretare Muzicală, Facultatea Teoretică, cărora i se adaugă şi o extensie la Piatra Neamţ. Oferta educaţională a Academiei cuprinde studii de licenţă, master, doctorat, învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă, cursuri de perfecţionare/postuniversitare.

 

 

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

„Te aștept!” și „Cenușăreasa”, la Teatrul „Puck”

Artiștii Teatrului „Puck” vor prezenta, la finalul acestei săptămâni, spectacolele „Eljöhetnél hozzám!”/ „Te aștept!” și „Cenușăreasa”. Pe scena Teatrului „Puck” (str. I. C. Brătianu nr. 23) este programat pentru sâmbătă, 2 martie, de la ora 11:00, spectacolul...

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Târg de Mărțișor la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Handmade Transilvania, în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei, instituție publică de cultură care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, vă invită în perioada 28 februarie-2 martie 2024 la Târgul de Mărțișor. Pe perioada târgului, vor fi...

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

4 + 1 = Cvartetul Transilvan alături de flautistul János Bálint

Studioul de concerte al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” vă așteaptă să îi treceți pragul pentru a participa la o seară dedicată muzicii de cameră în compania Cvartetului Transilvan (Gabriel Croitoru - vioara I, Nicușor Silaghi - vioara a II-a, Marius Suărășan -...

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

Pinocchio, din nou pe scena Teatrului „Puck”

La finalul acestei săptămâni, cei mici sunt așteptați să urmărească la Teatrul de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca aventurile unuia dintre cele mai cunoscute personaje din literatura pentru copii. Este vorba de Pinocchio, eroul spectacolului cu același nume, în regia lui...

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Concurs județean SCRISOARE PENTRU MAMA, ediția a IV-a

Primăria Municipiului Turda, Biblioteca Municipală ”Teodor Murășanu” Turda şi Asociația „Împreună Pentru Voi” Turda organizează în perioada 27 Februarie-1 Martie 2024 a patra ediție a concursului județean SCRISORI PENTRU MAMA. Știm că voi, copiii, le mulțumiți mamelor...