Unitatea de credinţă şi de neam, tema întâlnirii preoţilor din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică

de | oct. 1, 2018

Preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Iuliu Brici, s-au întâlnit în Duminica a 19-a după Rusalii în Parohia Măgura Ilvei din Protopopiatul Năsăud. Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, în prezenţa a numeroşi credincioşi, soborul celor 13 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Mircea Prunduş, au săvârşit Taina Sfântului Maslu.

În cuvântul rostit la finalul slujbei, pr. Ioan Mihăilă de la Parohia Leşu II a vorbit credincioşilor despre unitatea de credinţă şi de neam. Părintele a subliniat că Biserica Ortodoxă Română a avut o contribuţie majoră la promovarea conştiinţei identităţii şi a unităţii spirituale a neamului nostru. Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică, dar şi în seria de manifestări dedicate Anului omagial al unităţii de credinţă şi de neam şi Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în Patriarhia Română.

Date istorice – Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din Măgura Ilvei

Parohia Măgura Ilvei a luat fiinţă între anii 1750-1754, când locuitori ai comunei Maieru s-au stabilit pe Valea Ilvei la poalele dealului numit Măgura lui Arsente, formând prima comunitate creştină de aici. Prima biserică edificată în Măgura Ilvei datează de la 1754.

Între anii 1906-1908, în locul vechii biserici de lemn a fost edificată biserica actuală în stil neobizantin, iar la 10 august 1908 a fost sfinţită şi a primit hramul „Naşterea Maicii Domnului”. În patrimoniul bisericii se păstrează câteva icoane din iconostasul vechii biserici din lemn, executat în 1757. Iconostasul noului aşezământ a fost realizat de Octavian Smigelschi, pictor şi grafician român.

În anii 1919, 1938, 1964 şi 1965 s-au executat diferite lucrări de întreţinere şi reparaţii la locaşul de cult. Acestea au continuat şi în timpul păstoririi pr. Ruşti George: zugrăveli interioare şi exterioare (1973), repararea şi vopsirea tablei de pe acoperiş (1982), construirea casei parohiale (1991), edificarea unei biserici în satul Arşiţa sfinţită la 29 mai 1998, reparaţii capitale la exterior şi lucrări de modernizare (1999), lucrări de instalaţii pentru sistemul de încălzire centrală în biserică (2002), împrejmuirea bisericii cu gard din piatră cioplită şi plase metalice (2003), înlocuirea vechii tâmplării din lemn cu tâmplărie tip termopan (2004), înlocuirea vechilor candelabre cu unele moderne şi a vechiului mobilier cu unul nou (2006), lucrări de pictură (2004-2006).

La data de 7 mai 2006 a avut loc slujba de resfinţire a bisericii, săvârşită de PS Irineu Pop Bistriţeanul. Lucrările la sfântul locaş au continuat în anul 2008 prin reabilitarea acoperişului pe nava bisericii cu material din tablă de cupru, în anul 2009 prin reabilitarea turnului bisericii cu tablă „Gold”, pentru ca în anul 2010 să se reabiliteze faţadele. La data de 11 martie 2018, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie în parohia Măgura Ilvei, iar la finalul slujbei a binecuvântat noua capelă mortuară a localităţii, „Sfântul Lazăr”. De la data de 1 ianuarie 2016 comunitatea ortodoxă din Măgura Ilvei este păstorită de pr. Mircea Prunduş.

Pr. Cornel Coprean

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință administrativă lunară în Protopopiatul Năsăud

Ședință administrativă lunară în Protopopiatul Năsăud

Preoții din cuprinsul Protopopiatului Năsăud s-au reunit miercuri, 22 mai 2024, la sediul instituției, în cadrul ședinței administrative din această lună. În debutul ședinței, Părintele Protopop Ovidiu Sermeșan a adus la cunoștință clericilor ultimele noutăți de ordin...