Uniți pentru viață, studenții ortodocși din toată țara donează sânge: Este un moment prielnic de a ne arăta iubirea

de | mart. 20, 2023

„Uniți pentru viață” este genericul sub care Asociația Studenților Creștin – Ortodocși Români (ASCOR) demarează o nouă campanie de donare de sânge la nivel național.

Campania va avea loc în perioada 20 – 31 martie 2023, în principalele centre universitare din țară, unde filialele ASCOR își desfășoară activitatea.

Pe lângă donarea de sânge, studenții ortodocși promovează cultura vieții. Postul Paștilor și „Luna pentru viață” constituie împreună cel mai potrivit prilej.

„Mai ales acum, în perioada Postului Mare ce ne pregătește pentru Sfintele Paşti, îndemnăm toți tinerii și studenții care pot dona, să facă acest lucru, neuitând nicio clipă de îndemnul Domnului nostru Iisus Hristos: «Să vă iubiți unul pe altul, precum v-am iubit Eu» (Ioan 15:12)”, a declarat Ioan Tabarcia, președinte ASCOR București.

 

„Luna martie este luna dedicată vieții și este un moment prielnic de a ne arăta iubirea și sprijinul față de cei vulnerabili prin fapte concrete. Fie că donăm sânge, fie că mergem la marș, scopul nostru este același: acela de a salva și de a proteja vieți”, a transmis Iulian Tomeac Președinte ASCOR Iași.

Campania se va desfășura în orașele București, Cluj-Napoca, Alba-Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Brașov, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Sibiu, Suceava, Târgoviște, Timișoara, Târgu Jiu. Fiecare filială va face publice informațiile necesare pentru participarea la această campanie.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Patriarhia română
Arhiepiscopul Ciprului va fi înmormântat sâmbătă

Arhiepiscopul Ciprului va fi înmormântat sâmbătă

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Ciprului a stabilit ca slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Hrisostom al II-lea să aibă loc sâmbătă de la ora 12.00 p.m. la Catedrala Sf. Apostol Barnaba din Nicosia. Sfântul Sinod s-a întrunit în ședință extraordinară de...

Comisia de Pictură Bisericească angajează secretar tehnic

Comisia de Pictură Bisericească angajează secretar tehnic

Sectorul Cultură, Pictură și Restaurare din cadrul Administrației Patriarhale scoate la concurs un post de inspector de specialitate, cu atribuții de secretar tehnic, în cadrul Secretariatului Comisiei de Pictură Bisericească. Cerințele de participare la concurs...

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași (7-16 octombrie)

Programul sărbătorii Sfintei Parascheva, la Iași (7-16 octombrie)

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe la Iași sâmbătă, 8 octombrie, când, de la ora 6:00 racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană și depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne timp de o săptămână, până sâmbătă, pe 15...