USAMV Cluj-Napoca, partener la ”Apold Weinfest”, cu vinuri și produse din fermele proprii

de | iul. 27, 2022

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca va participa, în premieră, la ”Apold Weinfest”, la Apoldu de Sus din județul Sibiu, acolo unde se află și plantația viticolă a universității – Vinea Apoldia Maior.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 30 iulie 2022, cu începere de la ora 13.00, iar intrarea în incinta festivalului va fi permisă cu o oră mai devreme.
USAMV Cluj-Napoca propune participanților la festival o listă de vinuri savuroase din producția proprie – Sauvignon Blanc, Riesling Italian și Traminer Roz, respectiv cupajele Eruditus și Docentus.
De asemenea, în zona de food court vor fi pregătite meniuri care vor avea la bază produse de la Ferma Cojocna și stațiile pilot ale Facultății de Știința și Tehnologia Alimentelor din cadrul universității noastre.
Atmosfera de sărbătoare a festivalului va fi întreținută de interpreți și ansambluri folclorice, între care și Ansamblul folcloric ”Tradiții” al USAMV Cluj-Napoca, iar de la ora 19.00 este programat concertul lui DJ Oli Sinth.
Biletele la festival costă 30 de lei și pot fi achiziționate la fața locului sau online, de pe Eventim: rb.gy/qhkwqh.
USAMV Cluj-Napoca participă pentru prima dată la un eveniment de anvergură în județul Sibiu, acolo unde a achiziționat în 2020, la Apoldu de Sus, Plantația viticolă Vinea Apoldia Maior, cu o suprafață de 65 de hectare de viță de vie nobilă.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Societate
Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

Burse speciale pentru activitatea științifică a studenților UBB

În acest an universitar, 60 de studenți ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca vor primi burse speciale pentru activitatea științifică. Bursele, cu o valoare lunară de 2000 de lei, sunt destinate studenților cu activitate universitară foarte bună și performanțe...