Utilizarea limbii rromani în cult, prioritate pentru Asociația Ortodoxă Pentru Rromi „Sf. Moise Arapul”

de | feb. 21, 2016 | Activități parohiale, Uncategorized

Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” din cadrul Arhiepiscopiei Clujului, derulează diverse activități, care au ca scop utilizarea limbii romani în cult. Astfel, în cei cinci ani de activitate, au fost dezvoltate mai multe proiecte misionar-pastorale, unde limba specifică acestei minorități a fost folosită în cadrul Sfintei Liturghii sau în alte slujbe oficiate pentru comunitatea de rromi din județul Cluj.

Tot în acest scop a avut loc sâmbătă, 20 februarie, 2016, un prim atelier de limba rromani. Activitatea s-a desfășurat la bisericuța Studentilor ASCOR, din campusul Hașdeu și s-a adresat studenților clujeni, în special membrilor ASCOR Cluj, a declarat pentru radio Renașterea președintele asociației, Crăciun Ioan Lăcătuș.

Totodată Asociaţia „Sfântul Moise Arapul”, de patru ani, susține faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Rromani, respectiv Concursul Județean de Istorie și 02Tradițiile Rromilor. Edițiile din acest an a avut loc tot sâmbătă, la Colegiul Economic „Iulian Pop” din Cluj-Napoca. La aceste competiții s-au prezentat peste 20 de elevi din cinci localități ale județului Cluj.

Un alt proiect demarat la începutul acestui an de Asociaţia Ortodoxă Social-Misionar-Culturală pentru Rromi „Sfântul Moise Arapul” este „Rromii și istoria lor”, proiect care constă în activități în cadrul școlilor din județul Cluj, în vederea sensibilizării elevilor și a publicului larg cu privire la evenimentele marcante din istoria rromilor precum holocaustul, deportarea și perioada robiei, a adăugat Crăciun Ioan Lăcătuș.

De asemenea, pentru o mai bună înțelegere a limbii și istoriei acestei minorități, Asociaţia este implicată în proiectul de înființare a catedrei de limba rromani, în cadrul Universității „Babeș-Bolyai”. Aici se vor școli cadrele didactice din Transilvania care lucrează în învățământ, dar și specialiștii care să folosească limba rromani în diverse domenii de activitate.

Ultimele articole

Evanghelia zilei (Ioan 1, 18-28)

Evanghelia zilei (Ioan 1, 18-28)

Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut. Și aceasta este mărturia lui Ioan, când au trimis la el iudeii din Ierusalim, preoți și leviți, ca să-l întrebe: Cine ești tu? Și el a mărturisit și...

Ziua Internațională a Copilului pentru copii din parohia Hălmăsău

Ziua Internațională a Copilului pentru copii din parohia Hălmăsău

Copiii parohiei Hălmăsău din cadrul Protopopiatului Beclean, alături de părintele paroh Doru-Constantin Zaharie, au avut bucuria de a participa, marți, 2 iunie, la activitățile organizate de Biblioteca Județeană „George Coșbuc” din Bistrița cu ocazia Zilei...

Ziua copilului, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

Ziua copilului, la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca

Duminică, 31 mai 2015, în prima zi de Rusalii, copiii care iau parte la programul „Liturghia şi şcoala duminicală”, derulat la biserica „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, au avut parte de surprize. După Sfânta Liturghie, împreună cu părinţii au asistat la slujba de...

Obicei tradițional, prezentat la Dej de tineri ai A.S.C.O.R Cluj

Obicei tradițional, prezentat la Dej de tineri ai A.S.C.O.R Cluj

În a doua zi de Rusalii, credincioșii parohiei „Sfinții Arhangheli” din Dej au primit vizita unui grup de tineri ai Asociației Studenților Creștini Ortodocși din Cluj care au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul praznicului Sfintei Treimi, iar la...