„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” (Marţi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)

de | aug. 31, 2021

Evanghelia zilei: Mt 23, 23 – 28

Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: judecata, mila şi cre­dinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Povăţuitori orbi, care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila! Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea cea dinafară a paharului şi a blidului, iar pe dinlăuntru sunt pline de răpire şi de nedreptate. Fari­seule orb, curăţeşte întâi partea cea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea dinafară. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Pentru că vă asemănaţi cu mormintele cele văruite, care pe dinafară se arată frumoase, dar înăuntru sunt pline de oasele morţilor şi de toată necurăţia. Aşa şi voi, pe dinafară vă arătaţi drepţi oamenilor, dar înăuntru sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!”

Nu ştim exact când au apărut fariseii în istoria poporului iudeu. Faptul că nu sunt amintiţi în Vechiul Testament este un indiciu că ei au apă­rut după încheierea perioadei biblice vechi-testamentare, respectiv după sec. IV î. Hs. Ţinând seama de numele „fariseu”, care în traducere în­seamnă „separat”, „diferit”, încercăm să-i pla­săm undeva după robia ba­bilonică, adică după anul 538 î.Hs.

Este ştiut că atunci când evreii s-au întors din robia babilonică şi-au găsit cetăţile şi oraşele, pe care au fost nevoiţi să le părăsească, locuite de păgâni. Faţă de aceştia au manifestat un imens dispreţ şi o totală res­pin­gere; dar nu numai faţă de ei, ci şi faţă de conaţionalii lor, puţini la nu­măr, rămaşi în ţară, în 586 î.Hs., când Nabucodonosor a deportat marea majoritate a populaţiei evreieşti în Babilon.

Dar, pentru că nu putem să-i numim pe toţi evreii reveniţi din exil farisei, vom spune că prima atestare a existenţei lor o avem din timpul marii persecuţii întreprinse de către regii Siriei, în vederea elinizării evre­ilor din Ţara Sfântă. Ajungând pe tron în 175 î.Hs., Antioh al IX-lea Epifanes a jurat să extermine re­ligia iudaică. Astfel, în 170, monarhul sacrileg a pătruns în locaşul sfânt şi a ridicat tezaurul templului. Puţin timp după aceasta, a interzis circumciziunea, celebrarea sabatului, sacri­ficiile, cu un cuvânt tot  ce ţinea de cultul iudaic. Mai mult decât atât, un altar al lui Jupiter Olimpianul înlocuia altarul lui Iahve de la templu. Această profanare a făcut să izbucnească răscoala Macabeilor care a găsit de îndată un sprijin ferm din partea partidului haşidimilor, adică al „oa­me­­nilor pioşi”, for­mat cu puţin timp înainte tocmai pentru a rezista în faţa elenismului şi pentru a menţine intactă religia mozaică. Haşidimii sunt socotiţi a fi străbunii fariseilor.

După victoria definitivă a Macabeilor împotriva sirienilor, fariseii au rămas alături de macabei, dar numai până în momentul în care aceştia şi-au asumat, pe lângă puterea politică şi demnitatea religioasă su­premă (funcţia de mare arhiereu). Acum ei intră în opoziţie faţă de noua dinastie a Macabeilor sau Hasmoneilor, deoa­rece socoteau că vede­rile profane ale acesteia veneau în contradicţie cu funcţia arhie­reas­că uzurpată pe nedrept. Vor rămâne în opoziţie şi faţă de noul rege Irod cel Mare, refuzând să-i acorde jurământul de fidelitate.[1]

Prin urmare fariseii erau un partid politic. Numai că ei erau mai puţin preo­cupaţi de politică. Pentru ei religia prima în mod deosebit. Erau naţionalişti, de­mocraţi şi religioşi. Naţionalişti, pentru că se opu­neau elinizării, democraţi, pentru că erau preocupaţi să câştige simpatia poporului şi religioşi, pentru că se socoteau adevăraţii interpreţi ai pres­cripţiilor Torei.

Nu candidau la alegeri pentru că monarhia, pe vremea aceea, nu era con­stitu­ţională. Regele avea puteri depline în stat; să amintim numai faptul că regele Irod cel Mare, vasal al Imperiului Roman, cu ajutorul căruia a şi reuşit să ajungă la domnie şi-a suprimat întreaga familie: so­ţia, socrii, copiii motivând că uneltesc îm­potriva lui, să-i ia domnia. Mai apoi, când au venit magii de la Răsărit şi l-au întrebat:

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit stea­ua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.” (Mt 2, 2),

regele Irod i-a adunat pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căutând să afle de la ei locul unde Se va naşte Hristos. Şi aflând că este profeţit ca Mesia să se nască în Betleemul Iudeii, a trimis soldaţi care au ucis toţi pruncii ce erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos,[2] calendarul creştin menţionând nu mai puţin de 14.ooo de prunci.

Dar să revenim la farisei. Preocupaţi în mod deosebit de a-şi con­serva pro­pria lor influenţă, fariseii erau duşmanii declaraţi ai oricăror per­soane ce şi-ar fi câştigat stima sau simpatia poporului. Aşa se explică atitudinea lor faţă de Ioan Botezătorul şi mai apoi faţă de Domnul Iisus Hristos.

Erau iniţiaţi în Scripturi, fiindcă studiau la cele mai înalte şcoli ale timpului, dar interpretau Legea în litera ei. De aceea şi Domnul Hristos îi ceartă:

„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Că­lăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (Mt 23, 23 – 24).

Comparaţiile sunt sugestive. Fariseii strecurau ţânţarul, care une­ori poate fi strecurat şi înghiţeau cămila, adică prindeau o insectă şi fă­ceau scăpat un animal imens; cu alte cuvinte treceau cu vederea esenţi­alul şi se încurcau în lucruri mă­run­te, am spune noi astăzi că erau adepţi ai teoriei formelor fără fond.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, numeşte „ţânţar” cu­ră­ţia tru­pească, iar „cămilă” curăţia sufletească. Dacă ţânţarii sunt mici şi insignifianţi, iar cămila este mare şi, mai mult decât atât, de mare însemnătate, la fel este şi ra­por­tul dintre curăţia trupească şi cea sufle­tească.[3]

Îndemnul Mântuitorului, adresat fariseilor, ne vizează şi pe noi. Spune Domnul Hristos:

„Curăţă întâi partea dinăuntru, ca să fie curată şi cea din afară.” (Mt 23, 26).

Adică să ne păstrăm curat ochiul inimii; să ne păstrăm curată con­ştiinţa. La aceasta face referire Domnul Hristos, în Predica de pe Munte, atunci când zice:

„Luminătorul trupului este ochiul; dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întu­ne­cat.” (Mt 6, 22 – 23).


[1] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie bibli­că, pp. 331 – 332.

[2] Mt 2, 3 – 6; 16.

[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 830.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” (Marţi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)
„Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici!” (Marţi, Săptămâna a XI-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Sfinţii mărturisitori ardeleni

Biserica noastră îi prăznuieşte în fiecare an, pe data de 21 octombrie, pe sfinţii mărturisitori ardeleni, care au pătimit pentru credinţa lor în secolul 18. Sunt cinstiţi în mod deosebit în Transilvania iar pătimirea lor a fost cauzată de rezistenţa lor în faţa...

Reflecții asupra cultului divin

Reflecții asupra cultului divin

Scopul întregii educații catehetice, religioase a creștinului este acela de a-l introduce în Biserică, în trupul mistic al lui Hristos și să îl integreze în viața Bisericii, care este viața de har, de comuniune cu Dumnezeu, de iubire, de unitate și progres duhovnicesc...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 3)

Părintele Gheorghe Calciu își amintește din vremea în care era deținut în temnițele comuniste: „În dimineaţa aceea de Paşti mă rugam lui Dumnezeu să nu vină gardianul acesta (să nu fie de rând în acea zi, căci era cumplit). El până nu bătea trei-patru inşi, aşa ca să...

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Despre Părintele Iosif Vatopedinul

Când Gheronda Iosif a ajuns să aibă el însuși obște, le spunea părinților spre folos duhovnicesc, următorul lucru: „La prima mea mănăstire, munceam cel puțin 16 ore pe zi. Și cu toate acestea, am citit cu atenție tot Vechiul Testament de 3 ori. Am citit cele 14...