Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu a fost numit de către Nicolae Steihardt „sfântul închisorilor”. Este greu să vorbim despre sfinții din temnițele comuniste fără măcar a aminti de Valeriu Gafencu. Dintre toți, el pare să fie cea mai emblematică persoană a deținutului politic care în anii grei de temniță s-a apropiat de Dumnezeu mai mult decât în viața de dinainte de arest.

Valeriu Gafencu s-a născut la data de 24 ianuarie 1921 în Basarabia, într-o comună de lângă orașul Bălți. Părinții săi erau țărani înstăriți. Mama sa era o femeie simplă și curată sufletește, iar tatăl său era intelectual. Valeriu Gafencu a urmat școala primară la Sângerei și Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Bălți. La câteva zile după absolvirea liceului forțele sovietice ocupă Basarabia și Bucovina de Nord. Familia sa a trecut Prutul și s-a refugiat la Iași. În anul 1940 s-a înscris la Facultatea de Drept din acest oraș. A devenit Legionar încă din anul 1937. În anul 1942, în timp ce era anul II la Facultatea de Drept, Mișcarea Legionară este scoasă în afară legii pentru că avea caractera anticomunist și instigator. Valeriu Gafencu este arestat și condamnat la 25 de ani de închisoare. La acea vreme avea 20 de ani.

A fost trimis la Aiud, unde a stat din 1942 până în anul 1948. Cei mai mulți din cei prezenți cu el erau studenți arestați pentru aceeași vină.

În iunie 1943 legionarii au fost chemați să semneze o cerere de a merge pe front pentru a se reabilita. Valeriu Gafencu a refuzat. A spus că nu are nimic de reabilitat decât propria conștiință. Din punct de vedere politic nu se simte vinovat.  Pentru că a refuzat desolidarizarea, a fost înghesuit în celule de 4/2 metri cu regim foarte dur: mâncare slabă, dormit pe dușumele fără paturi. Abia după data de 23 august 1944  viața la Aiud devine mai puțin aspră. Deținuților li se permitea să se plimbe în interiorul închisorii, puteau vorbi între ei și puteau chiar să se viziteze. Cu această libertate au pătruns în temniță și Sfânta Scriptură și alte scrieri teologice. Împreună cu preoții întemnițați aveau loc mici întâlniri de aprofundare în Dogmatică, Apologetică, Arheologie bíblică, Ascetică și Mistică. Virgil Maxim, fost deținut, spunea că închisoarea crează condiții aparte. Celula le-a devenit chilie. Hrana puțină le-a devenit asceză, singurătatea le-a devenit prilej de a stărui mai mult în rugăciune.

Între 1946-1948 Valeriu Gafencu a fost mutat la Colonia de muncă Galda de Jos. Deținuții au fost împărțiți în echipe și ajutau țăranii din satele din împrejurimi cu munca câmpului. În toamna anului 1947 este mutat la colonia de la Unirea. Aici, gardienii i-au obligat pe deținuți să muncească și în zilele de duminică. Deținuții le-au amintit gardienilor că duminica au dreptul de a nu munci, dar aceștia nervoși i-au amenințat cu pistolul. Valeriu Gafencu le-a răspuns: „Puneți-vă pistoalele în tocuri. Mergem la muncă! Dar să știți că Dumnezeu n-o să vă ajute!”. Aceste cuvinte s-au împlinit. La finalul sezonului a sosit o furtună care a compromis toată recolta de fân. Calamitatea a avut loc duminica.

În anul 1948 deținuții sunt aduși înapoi la Aiud. Aici libertatea de care se bucurau mai devreme le este luată. Cărțile religioase (în special Sfânta Scriptură) le sunt confiscate. Cu această ocazie se face o nouă triere între deținuți. Valeriu Gafencu este trimis la Pitești. La început regimul părea mai lejer, dar în scurt timp gardienii și-au schimbat atitudinea. Îi băteau pe deținuți, le aruncau învinuiri imaginare, porția de hrană era cât să nu moară. La sfârșitul lunii decembrie a fost trimis la Văcărești într-un grup de 40 de persoane. Erau suspectați de TBC. Traian Popescu își amintește că pe cât îl părăseau puterile fizice pe Valeriu Gafencu pe atât de mult i se întăreau puterile spirituale. Sănătatea lui s-a deteriorat atât de mult încât a crezut că moare. În câteva zile își revine datorită tratamentelor de la medici. Era trist. Spunea „Domnul nu m-a vrut, nu sunt încă vrednic de împărăția Lui. Nu vă temeți, nu poate fi fericire mai mare  decât să te duci la Dumnezeu”.

În anul 1950 grupul de bolnavi TBC a lui Valeriu Gafencu a fost mutat la Târgu-Ocna. Aici s-a bucurat de mâncare consistentă și suficientă, libertate de a circula de la o cameră la alta și de a interacționa cu ceilalți deținuți. Doctorul Aristide Lefa a rămas uimit de personalitatea puternică a lui Valeriu Gafencu și de înalta ținută creștineacă pe care o trăia „fără ostentație” și care influența atmosfera spirituală a tuturor celor prezenți.  Tot din această perioadă își amintește Ioan Ianolide că la un moment dat un gardian mai zelos i-a confiscat perna lui Valeriu Gafencu. Un milițian mai omenos a ridicat perna dintre obiectele confiscate și i-a aruncat-o discret înapoi. Valeriu Gafencu i-a dăruit-o lui Traian, care era anchilozat și avea escare. Acesta nu a vrut-o și a dăruit-o lui Gheorghe. Nici Gheorghe nu a vrut-o și a dat-o la altul, până ce perna a ajuns înapoi la Valeriu Gafencu. Acesta s-a bucurat de ea și a primit-o ca pe un semn că Dumnezeu i-a dăruit-o.

La data de 18 februarie 1952 oamenii din jurul lui și-au dat seama că nu mai are mult de trăit. În jurul lui s-au strâns prietenii lui și cu lacrimi în ochi i-au ascultat ultimele cuvinte. Un preot a rostit o rugăciune, după care trupul său a fost înfășurat într-un cearșaf și dus în camera mortuară. În timpul nopții a fost înmormântat într-o groapă comuna.

Mărturiile despre viața lui sfântă sunt nenumărate. Ceilalți deținuți care încercau să ducă o viață spirituală înaltă îl vedeau ca pe un model. Octavian Anastasescu spune despre el că „era de-o evlavie greu de descris”. Prin viața sa aleasă nu doar că a ajuns în locașurile cele cerești, dar a ambiționat și pe alții să parcurgă același drum sfânt.

 

Surse:

Mărturii despre Valeriu Gafencu, adunate și adnotate de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2007, pp. 13-15, 18, 39, 75-80, 84, 86-87, 113-115, 123, 127, 144, 181 .

Octavian Anastasescu, Lângă Valeriu Gafenscu, Sfântul Închisorilor, Colecția din temnițe spre sinaxare, Editura Areopag, București, 2014, p. 67.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Valeriu Gafencu - sfântul închisorilor
Loading
/
Gerard van Swieten – medicul împărătesei Maria Terezia

Gerard van Swieten – medicul împărătesei Maria Terezia

Gerard van Swieten a fost medicul personal al împărătesei Maria Terezia. A făcut reforme în învățământul medical, a îmbunătățit sistemul sanitar și a luptat contra superstiției vampirilor. Gerard van Swieten s-a născut la data de 7 mai 1700 în Leiden. Tatăl său era...

Filip Lazăr – compozitor român

Filip Lazăr – compozitor român

Considerat un mare talent, cel mai relevant compozitor român după George Enescu. Astăzi vom vorbi despre Filip Lazăr. S-a născut într-o familie cu înclinaţii muzicale, mama sa oferindu-i primele lecții de pian. Şi-a continuat pregătirea cu Paulina Moscovici (pian),...

Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko – compozitor polonez

Stanisław Moniuszko este un compozitor polonez foarte apreciat la nivel național. Este considerat fondatorul școlii naționale poloneze de operă. Compozițiile sale, deși cunoscute în special în Polonia au reușit să-și facă loc și în repertoriul muzical al orchestrelor...

Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

Audrey Hepburn – un model de frumusețe și eleganță

Una dintre cele mai apreciate actriţe de la Hollywood, fascinanta Audrey Hepburn, este considerată şi în prezent cea mai frumoasă femeie din toate timpurile și de asemenea a fost numită Ambasador UNICEF al Bunăvoinţei, dedicându-se cu dăruire acestei misiuni până în...

Nicolae Mavrocordat – primul domn al „epocii fanariote”

Nicolae Mavrocordat – primul domn al „epocii fanariote”

Nicolae Mavrocordat a fost primul domn al „epocii fanariote”. A încercat să fie un domn drept. Chiar dacă a făcut greșeli a învățat din ele și nu le-a mai repetat. S-a străduit să facă să fie bine pentru popor. A încercat să modernizeze relațiile dintre domnitor și...