Vama omenească și cea divină

de | ian. 30, 2021 | Eseu

Aspecte introductive

Periplul lui Hristos prin joasa cetate a Ierihonului nu e marcat doar de vindecarea unui orb și de o simplă întrevedere cu mulțimea. Mai multe evenimente vin să vorbească despre cele săvârșite de El acolo. Se pare că sosirea Sa a fost așteptată în acest loc, unde faima Îl precedase.

Între cei care s-au insinuat prin mulțime, s-a aflat și un personaj aparte. Ne este destul de familiar, căci despre el se pomenește la fiecare Taină a Maslului, dar și în duminica de astăzi. Este vorba despre Zaheu. Curiozitatea lui era dublată de micimea staturii, fapt ce constituie un ciudat inconvenient. Din acest motiv, se va urca într-un copac. Spre a vedea mai bine și a fi cât mai puțin vizibil.

Vameșul și tradiția iudaică

De ce-și dorea Zaheu să facă cât mai puțină vâlvă? De ce nu îndrăznește să facă un pas în față prin mulțime? Să ceară, ca un om cu poziție socială ce era, să i se facă loc în primul rând? Răspunsul e simplu. Era un funcționar al Imperiului ce-i ocupase țara. Evreii nu erau prieteni nici cu romanii, darămite cu cei dintre ai lor care se dedaseră cu ei. Era vameș. Termenul avea o ocurență mai largă atunci, decât o are astăzi. Nu se rezuma doar la cei ce păzeau granițele, spre a-și feri țara de ingerințe nedorite. Vameș era și cel care se ocupa de colectarea taxelor. Un astfel de om umbla din casă în casă, să răpească din munca oamenilor, spre a acoperi nevoile unei administrații ce se întindea pe trei continente. E de presupus că, într-o societate preponderent analfabetizată, aveau loc și abuzuri. Că lua și ceea ce nu i se cuvenea, gândindu-se, într-o oarecare măsură, la propria bunăstare. Atitudinea lui lasă să se înțeleagă faptul că avea cugetul apăsat de frământări. Se temea deopotrivă de întâlnirea cu sine, dar și de cea cu ceilalți. Deconspirat de unul dintre cei din mulțime, ar fi putut sfârși tragic. Mulțimile sunt imprevizibile, zice Gustave le Bonn în Psihologia mulțimilor. Și are dreptate. Până și Zaheu e în asentimentul lui. De aceea, alege să-și satisfacă curiozitatea de a-l vedea pe Cel despre care auzise atâtea, fără a se expune prea tare.

Între coborâre și urcare: Zaheu și Hristos

Dumnezeu, care citește în inimile oamenilor, este însă și sensibil la nevoile lor. Îl vede pe Zaheu, de la momentul în care mintea-i este străbătută de dorința de a-L întâlni. Îi analizează situația, îi cunoaște fricile. Vede deopotrivă și fondul sufletesc ce există. De aceea, decide să-L abordeze. În fapt, Evanghelia de astăzi ne pune în față una dintre rarele situații în care Dumnezeu iese în întâmpinarea omului și-l interpeleaază direct. De obicei, Divinul e discret și așteaptă din partea creației un prim pas. De această dată, se întâmplă nițel invers.

„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”, îi spune Hristos, sub privirile siderate ale mulțimii. Îl coboară din pom, spre a-l înălța în alt mod. Oamenii se cotesc și șușotesc cu nemulțumire. De această dată, furia lor nu e direcționată înspre vameș, ci înspre Mântuitorul. Cel la care a decis să intre e un păcătos și cu toții știu asta. Existau oameni mai de vază cu care se putea, de bună seamă, întreține. Dar nu, El îl preferă pe acesta!

Fără a se sinchisi prea mult de părerea lor, mult așteptatul îl vizitează. Cel mai probabil, între cei doi au loc discuții interesante, cu privire la veșnicie, prioritățile vieții și alte aspecte similare. Sfântul Luca e secretos cu acest aspect și nu ni le furnizează. Ține totuși să ne arate că întrevederea se sfârșește cu niște concluzii interesante. Zaheu iese schimbat radical din conversație. Îi mărturisește lui Hristos: „Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit.”

Vizitatorul apreciază gestul și deschiderea de inimă a celui cu care a avut de-a face. Concluzia lui e una frumos exprimată: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraam.”

Universalitatea chemării adresate de către Mesia este vădită în cadrul acestor cuvinte. Într-un mod diferit de cel în care va fi adusă în atenție în dialogul cu femeia samarineancă sau cu cea din ținuturile Canaanului. Indiferent de condiția socială sau de trecut, orice om poate fi mântuit. Transformarea interioară e cea care contează. Ea aduce apoi cu sine și alte lucruri interesante. Acesta este mesajul pe care Iisus vrea să-l transmită în primul rând.

În loc de concluzii – actualitatea mesajului

Dincolo de aspectele propriu-zise, ce țin de o inedită întrevedere între doi oameni deosebiți, Evanghelia de astăzi vorbește și despre chestiuni cu valoare perenă. Despre păcat, iertare, întoarcere și reabilitare. Zaheu e un om a cărui viață conține abuzul. Săvârșit chiar de el. Dar e totodată unul ce se întoarce. Hristos ni-l oferă ca exemplu. Vrea să ne arate, prin intermediul lui, că și pentru noi mai este nădejde. În ipostaza lui, ne regăsim fiecare dintre noi, într-un moment sau altul al vieții. Vameșul a fost însă, un norocos. A putut să restituie, și încă împătrit, cele pe care le-a luat de la ceilalți, întrucât era vorba despre lucruri materiale. Dar noi, când luăm adesea bucuria și pacea din sufletul aproapelui? Suntem noi capabili să punem ceva în loc? Să întoarcem, măcar ceea ce am luat, dacă nu împătrit, ca dânsul? Să medităm la acest aspect. Și poate, asemenea celui în cauză, ne vom schimba viața.  

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Vama omenească și cea divină
Vama omenească și cea divină
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/maxim-morariu/" target="_self">Protos. Maxim Morariu</a>

Protos. Maxim Morariu

Doctor în teologie al Faculății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca (Summa cum laude) și doctor în științe sociale al Universității Pontificale Angelicum din Roma (Summa cum laude). A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană (ca şef de promoţie) și un masterat în ,,Consiliere Pastorală şi Asistență Psihosocială”, în cadrul facultăţii menţionate, Facultatea de Istorie și Filosofie, nivel licență (2014), și masteratul în ,,Istoria Europei de Sud-est” (2016), Institutul Ecumenic de la Bossey (Universitatea din Geneva, 2018), și a studiat la Universitățile din Kosice, Graz, Belgrad, precum și la Universitatea Pontificală Angelicum din Roma, Italia. A publicat, editat, coordonat sau tradus nu mai puțin de 32 de volume și peste 300 de studii și articole de specialitate în țară și străinătate. Este membru editorial a 8 reviste de specialitate (2 indexate Web of Science), membru fondator și redactor-șef al Revistei Astra Salvensis, recunoscută la nivel internațional, secretar științific al Despărțământului „Vasile Moga” al ASTREI Sebeș și al Centrului de Studii „Ioan Lupaș” din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și cercetător asociat al Universității din Pretoria (Africa de Sud). Ca om de radio realizează emisiuni și rubrici pentru Radio Renașterea (Cluj-Napoca), Radio Trinitas (București) și Radio Someș (Bistrița) și colaborează cu portalul doxologia.ro.

Ultimele articole

În preajma lui Dumnezeu

În preajma lui Dumnezeu

Istoria omului fericit începe cu petrecerea „în preajma lui Dumnezeu”. Paradisul originar ni-l descrie pe Dumnezeu „plimbându-se în răcoarea serii” (Facere 3, 8), dialogând cu omul, icoana sa pământească, bucurându-se de apropiere. Mai întâi a omului față de Părintele...

Paraclisul care nu se va sfârși…

Paraclisul care nu se va sfârși…

„Cel ce simte ce-a pierdut, vrea să plângă ce a pierdut. Și cel ce dorește un lucru, ia asupra lui multe călătorii și necazuri, în stăruința de a dobândi lucrul dorit” (Avva Varsanufie, Filocalia XI). Acest articol este un manifest al orgoliilor regionale, al...

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Iertarea îşi are rădăcina în iubire

Trebuie spus că învăţătura Domnului Hristos are o excedenţă absolută. Maximalismul moral-creştin ne cere nu numai să-i apărăm, ci să-i iubim pe vrăjmaşii noştri, să-i iertăm şi să le facem bine. În acest sens, ştiţi frăţiile voastre, că primul martir creştin, Sfântul...

Datoria Lui și îndatoririle noastre

Datoria Lui și îndatoririle noastre

Introducere Pericopa de astăzi este despre iertare. În fapt, e deschisă de un interesant preambul, creat de curiozitatea lui Petru. Acesta-L întreabă pe Învățător de câte ori pe zi ar trebui să-i ierte aproapelui care-i greșește. Și pentru a-l motiva în a pune în...

Mai multe din Eseu
Hristos Vindecătorul

Hristos Vindecătorul

Aspecte introductive Cu Hristos Cel care vindecă suntem chemați să ne întâlnim și în această duminică. Căci nu există formă mai frumoasă de manifestare a divinității decât iubirea. Odată eliberat slăbănogul din chingile suferinței, Domnul cheamă la apostolat ucenici...

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Altruismul și valoarea lui înaintea lui Dumnezeu

Aspecte introductive                                                                                În această perioadă liturgică, Biserica ne cheamă parcă, duminică de duminică să ne familiarizăm cu minunile săvârșite de Hristos. Ne aduce în atenție, puțin câte...

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

N. Steinhardt şi deconstrucţia utopiilor: un proiect existenţial

Asemenea oricărui mistic autentic, şi asemenea Simonei Weil, N. Steinhardt se teme cel mai tare de misterul fals. Această observaţie fertilă poate fi extinsă şi ridicată chiar la rangul de metodă, în cazul lui Steinhardt. În sensul în care seria sinonimică a deconstrucţiei, ca descompunere, denunţare, dezvrăjire, dare în vileag, cădere a măştilor, datul aramei pe faţă ş.a.m.d., revine obsedant în textele sale, invadând pur şi simplu toate ariile de interes ale discursului.

Omul – lucrul cel mai de preț

Omul – lucrul cel mai de preț

Aspecte introductive În decursul activității Sale pământești, Domnul a făcut multe minuni. Între ele, o categorie importantă o reprezintă exorcizările. Uneori, El alungă demoni pentru că cineva din anturajul posedatului o cere, alteori pentru că însuși cel în cauză,...

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Iisus Hristos – corect politicește | satiră ideologică

Atunci când Iisus Hristos S-a născut, El, de fapt, s-a ferit de beneficiile unui sistem instituționalizat care punea pe primul plan siguranța și confortul majorității nou-născuților; Atunci când a rămas în templu, la doar doisprezece ani, vorbind cu învățătorii Legii,...

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul și cunoașterea duhovnicească

Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul ne propune o ierarhie în interiorul procesului de cunoaștere. Și pornește de la cea mai importantă – cunoașterea ce vine din experiența duhovnicească, generată de străluminarea Duhului Sfânt și concretizată în discernământul spiritual....