Cel pe care vă propun să-l evocăm astăzi a trăit între anii 1821 și 1890 și a fost unul dintre cei mai mari poeți români ai tuturor timpurilor. Vasile Alecsandri, căci despre el este vorba, s-a născut la data de 21 iulie a anului 1821 în zona Bacăului și a fost fiul medelnicerului Vasile și al Elenei Alecsandri, născută Cozoni. Locul nașterii lui este unul destul de incert, întrucât aceasta s-a petrecut, spun cronicile, în timp ce familia se găsea în refugiu din fața armatei lui Alexandru Ipsilanti.
Viitorul poet și-a petrecut copilăria la Iași și la Mircești, pe moșia tatălui său. Aici va reveni ulterior cu recurență în decursul vieții, pentru a-și încărca bateriile. De altfel, va fi adesea supranumit în epocă „bardul de la Mircești”. După ce a studiat inițial cu un profesor grec, iar mai apoi cu maramureșeanul Gherman Vida, între 1828 și 1834, a studiat la Iași la pensionul lui Victor Cuenim. Aici îi va avea colegi pe Mihail Kogălniceanu și pe faimosul actor de mai târziu Matei Millo, pentru care va scrie opere precum Cucoana Chirița. Studiile ieșene și le va continua la Paris, unde-și va lua bacalaureatul în 1835. Doi ani mai târziu, după ce urmase cursurile facultății de Inginerie, se va pregăti pentru un bacalaureat în științe, însă nu va finaliza niciodată această specializare.
Primele încercări literare în limba franceză vor apărea în anul 1838. Zunarilla, Marie, Les brigands, Le petit rameau, sau Serata, se vor număra între ele. În anul următor, se va întoarce în țară și va ocupa un post în administrație până în 1846. Anul 1840 îl va găsi la conducerea teatrului ieșean, unde va debuta ca dramaturg și va avea un succes nemaiîntâlnit. Conform evaluărilor făcute de criticii literari, opera sa dramatică însumează circa 2000 de pagini și reprezintă segmentul cel mai solid și mai consistent al întregii lui activități scriitoricești. Alecsandri va adapta literatură străină, dar în același timp va transpune în artă dramatică și aspecte ale vieții culturale de pe meleagurile sale. De cele mai multe ori, va folosi umorul pentru a biciui moravurile.
În paralel cu teatrul, el va scrie și poezie. Călător în munții Moldovei în anul 1842, va descoperi valoarea artistică a poeziei populare, pe care o va transpune ulterior în volume precum cel de Doine. În anul 1844, ajutat de Kogălniceanu și Ion Ghica, va edita săptămânalul Propășirea, unde va publica versuri, dar și opere de teatru precum Iorgu de la Sadagura.
În 1848, va fi unul dintre fruntașii Revoluției, care va avea în Moldova un caracter pașnic. Întrucât numele lui se va regăsi pe petiția în 16 puncte adresată domnitorului Mihai Sturdza, el fiind cel care se pare că a și redactat-o, va fi exilat, context în care va ajunge din nou o vreme la Paris. În anul următor va ajunge la Brașov, iar apoi în Bucovina. În luna decembrie a anului 1849, se va întoarce în țară.
Îndrăgostit în anul 1855 de Paulina Lucasievici, împreună cu care vor avea o fiică, se va căsători cu aceasta abia nouăsprezece ani mai târziu. De asemenea, începând cu anul 1860, se va stabili la Mircești, de unde va pleca doar pentru diferite misiuni diplomatice.
Unirea din 1859 va găsi în el un frumos sprijin și un mare cântăreț. Fostul coleg al lui Alexandru Ioan Cuza va fi pe baricade și se va ridica atunci la înălțimea vremurilor. De altfel, lui i se datorează acea frumoasă Horă a Unirii, care se cântă până astăzi în momente solemne.
Anul 1882 va fi cel în care va fi ales președinte al secțiunii literare a Academiei Române. Tot atunci va fi premiat în Franța și sărbătorit la Montpelier. În anul 1885 va fi o vreme ministru al României în Franța. În tot acest timp va purta fructuoase corespondențe cu personalități de prim rang ale literaturii mondiale.
La 22 august 1890 se va stinge din viață, după o lungă suferință, fiind înmormântat cu toate onorurile la conacul său de la Mircești. Numele său înscrie o pagină frumoasă în cultura și literatura românească, iar operele lui, reeditate succesiv de-a lungul timpului și traduse în diferite limbi străine, sunt până astăzi, adevărate nestemate ale culturii noastre.
