Vasile Bănescu: Normalizarea vieții sociale înseamnă și participarea la slujbe, respectând măsurile de protecție

de | mai 6, 2020

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, afirmă că normalizarea vieții sociale înseamnă și revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție, „la exercitarea dreptului lor fundamental la viața religioasă publică, adică în lăcașurile de cult”.

„Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte religioase din Romania, va face demersuri firești și riguros argumentate pe lângă autoritățile statutului pentru a găsi împreună căile raționale de întoarcere graduală, precaută, dar grabnică, la starea de normalitate, stare care nu include doar o dimensiune materială, ci și una spirituală”, a declarat Vasile Bănescu pentru Agerpres.

„Normalizarea vieții sociale înseamnă, așadar, în mod evident, și revenirea oamenilor, cu respectarea măsurilor de protecție necesare, la exercitarea dreptului lor fundamental la viața religioasă publică, adică în lăcașurile de cult”, a adăugat acesta.

În ultimele zile, numeroși credincioși s-au adresat preoților și autorităților pentru a cere redeschiderea bisericilor, odată cu alte instituții publice, începând cu 15 mai.

Sursa: basilica.ro

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Concert caritabil: Și tu poți fi Moș Crăciun!

Concert caritabil: Și tu poți fi Moș Crăciun!

Organizația Studenților Farmaciști Cluj invită publicul clujean la un concert caritabil de colinde, în cadrul proiectului său de suflet „Și tu poți fi Moș Crăciun". „Cea mai frumoasă perioadă din an e aproape! Crăciunul este despre fapte bune, fericire și multă...

Premiul Mentor pentru excelenta in educatie 2023 – Nominalizari

Premiul Mentor pentru excelenta in educatie 2023 – Nominalizari

Zece profesori și antrenori vor fi distinși și în acest an cu Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei. Informații despre nominalizare și formularul de...