Vecernia plecării genunchilor și Procesiunea de Rusalii 2024, la Cluj-Napoca

de | iun. 23, 2024

Mii de credincioși clujeni au participat în Duminica Cincizecimii, 23 iunie 2024, la tradiționala Procesiunea de Rusalii, desfășurată prin centrul municipiului Cluj-Napoca. Manifestarea, inițiată în anul 2011 de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, continuă o veche tradiție din Ardeal, având în centrul ei rugăciunea pentru roadele pământului și pentru mediul înconjurător, la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Evenimentul a debutat la ora 17:00, în faţa Catedralei Mitropolitane, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, înconjurați de un sobor de clerici, au oficiat Vecernia plecării genunchilor. La slujbă au luat parte, pe lângă numeroșii credincioși, preoții din Cluj-Napoca și cei din împrejurimi. De asemenea, au fost prezenți profesori, studenți și elevi de la cele două instituții de învățământ teologic din oraș, tineri din asociațiile de tineret, dar și părinți cu copii, mulți îmbrăcați în straie populare.

Momentul central al acestei slujbe l-a constituit citirea celor șapte rugăciuni, toate legate de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. Acestea invocă ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele șapte daruri ale Sfântului Duh, care s-a pogorât în ziua Cincizecimii. Deoarece cele șapte rugăciuni sunt citite stând în genunchi, slujba aceasta se mai numește și „Vecernia plecării genunchilor”.

Răspunsurile la strană au fost date de un grup de studenți teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, dirijat de pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, directorul Școlii Doctorale de Teologie „Isidor Todoran”.

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Andrei a adresat un cuvânt de învățătură mulțimii adunate în Piața Avram Iancu și a spus că „Unitatea Bisericii se întemeiază pe Preasfânta Treime, structura supremei iubiri”.

„Unitatea Bisericii se întemeiază pe Preasfânta Treime, structura supremei iubiri. Acest lucru îl afirmăm și prin slujbele pe care le oficiem acum, la Rusalii. Părintele Dumitru Stăniloae, în Dogmatica sa, în capitolul despre Sfânta Treime, are chiar acest titlu: «Sfânta Treime – Structura supremei iubiri»”, a afirmat ierarhul.

 

Procesiunea

Apoi, de la ora 18:00, procesiunea propriu-zisă a pornit din faţa Catedralei, pe următorul traseu: Piaţa Avram Iancu – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piaţa Unirii (prin spatele Bisericii „Sfântul Mihail”) – Bulevardul Eroilor – Piaţa Avram Iancu, după care s-a revenit în faţa Catedralei.

Procesiunea a avut în frunte toaca, crucea, ripidele și icoana, urmate de soborul clericilor, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Andrei și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, precum și numeroși credincioși clujeni. Pe parcursul traseului s-a cântat troparul Rusaliilor și mai multe pricesne, s-au făcut opriri în fața lăcașurilor de cult întâlnite pe traseu și au fost rostite ectenii speciale.

După încheierea procesiunii, în faţa Catedralei Mitropolitane, au fost binecuvântate spicele de grâu și au fost rostite rugăciuni pentru natură.

Evenimentul s-a încheiat cu un cuvânt de mulțumire adresat de Părintele Mitropolit Andrei tuturor celor care s-au implicat și anul acesta în organizarea procesiunii, precum și tuturor credincioșilor prezenți.

 

Pentru buna desfăşurare a procesiunii, Primăria şi Poliţia au luat măsuri de restricţionare a traficului în zona centrală a municipiului Cluj-Napoca, iar efective de jandarmi clujeni au asigurat liniştea desfăşurării acestei manifestări religioase.

„Evenimentul și-a propus să îi aducă împreună în rugăciune pe ierarhii, preoţii şi credincioşii ortodocși clujeni, la marele praznic al Cincizecimii, care reactualizează evenimentul pogorârii Duhului Sfânt, actul mântuitor prin care ia ființă Biserica în chip văzut, ca realitate istorică concretă, ca anticipare a Împărăției viitoare a lui Dumnezeu”, a spus consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, preotul Cornel Coprean.

Mai multe fotografii AICI

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului

Foto credit: Ionuț Chifa / Mitropolia Clujului

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Ședință de lucru a Sfântului Sinod | 11 iulie 2024

Ședință de lucru a Sfântului Sinod | 11 iulie 2024

Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au reunit joi, 11 iulie 2024, în ședință de lucru. Întrunirea ierarhilor Bisericii noastre a fost găzduită în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a Palatului Patriarhiei și a fost prezidată de Preafericitul Părinte...