Vecernia sau slujba celei de doua Învieri la Maramureș

de | apr. 19, 2020

Vecernia sau slujba celei de doua Învieri la MaramureșPreasfințitul Părinte Iustin: „În această zi apostolii primesc, propriu-zis, mandatul de a propovădui și de a fi, pe de o parte, sacerdoți, și pe de altă parte Apostoli și mărturisitori ai Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.”

Duminică, 19 aprilie 2020, în ziua Învierii Domnului, de la ora 12,00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Vecernia sau slujba celei de doua Învieri, cum mai este cunoscută, în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai Catedralei.

În timpul Sfintei Slujbe, soborul a citit Sfânta Evanghelie în mai multe limbi, după tradiția Bisericii Ortodoxe, iar apoi Preasfințitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre însemnătatea acestei sluje:

La această slujbă se citește Evanghelia care vestește despre faptul că Mântuitorul se arată înspre seară, în prima zi a săptămânii, Sfinților Săi Ucenici și Apostoli, după ce în zori S-a arătat Femeilor Mironosițe și le-a transformat în mărturisitoare și propovăduitoare ale Învierii, zicându-le să meargă și să spună ucenicilor Săi că El este viu și că Îl vor întâlni în Galileea. Spre seară li se arată Sfinților Săi Ucenici și Apostoli acolo în foișor. În singurătatea foișorului, unde ei erau retrași și ascunși de frica iudeilor, se arată și le aduce pacea. Le zice: Pace Vouă! Și după aceea, suflând asupra lor, le zice Luați Duh Sfânt! Cărora veți ierta păcatele le vor fi iertate și cărora le veți țineținute vor fi! În momentul în care Mântuitorul a suflat asupra Sfinților Săi Ucenici și Apostolicu Duhul gurii Sale i-a hirotonit. Le-a dăruit taina preoției și puterea de a lega și dezlega. De aceea, în această zi ei primesc, propriu-zis, mandatul de a propovădui și de a fi, pe de o parte, sacerdoți, și pe de altă parte Apostoli și mărturisitori ai Învierii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Pentru că Apostolii erau în sobor. Erau toți adunați în rugăciune. În această zi, la această slujbă, la Vecernia sau Învierea Mică, se citește Evanghelia în mai multe limbi. Este o frumusețe deosebită a Ortodoxiei aceasta.

Slujba a fost săvârșită fără accesul credincioșilor, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii coronavirusului. Astfel, slujba a putut fi urmărită, în direct, pe pagina de facebook a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.

Autor: Andrei Fărcaș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Târnosirea bisericii din Giuleşti

Târnosirea bisericii din Giuleşti

Duminică, 10 septembrie 2023, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a noii biserici de lemn din Giuleşti, Protopopiatul Sighet, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, a rostit cuvânt de învăţătură şi a...

Sfânta Liturghie de hram la biserica din Rozavlea

Sfânta Liturghie de hram la biserica din Rozavlea

Vineri, 8 septembrie 2023, de praznicul Naşterea Maicii Domnului, hramul bisericii din Rozavlea, localitatea de naştere a Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, mii de credincioşi s-au adunat pentru a se ruga împreună cu Întâistătătorul...

Sfânta Liturghie în Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare

Sfânta Liturghie în Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare

Duminică, 3 septembrie 2023, a XIII-a după Sfintele Rusalii, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, s-a rugat alături de credincioşii din Parohia Bârgău, Protopopiatul Baia Mare. Ierarhul a oficiat, în fruntea unui sobor de preoţi şi...

Târnosirea bisericii moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei

Târnosirea bisericii moţilor din Ianculeşti, Protopopiatul Carei

Duminică, 27 august 2023, a XII-a după Sfintele Rusalii, a tânărului bogat, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a târnosit biserica din Parohia Ianculeşti, Protopopiatul Carei, judeţul Satu Mare. Ierarhul a sfinţit pictura, interiorul...