Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj

de Documentare

Fascinanta poveste a unor biserici de lemn, monument istoric, care au călătorit cu multe popasuri până în locul unde se găsesc în prezent stârnește interes celor pasionați de aceste valori de patrimoniu.

Fenomenul mutării unor biserici de lemn vechi dintr-un sat în altul, prin vânzare, donație sau mai recent prin transfer, este întâlnit pe tot parcursul secolelor XIX și XX în județul Cluj, ca de altfel în întreaga Transilvanie. Avântul economic cunoscut de unele obști sătești în  ecolul al XIX-lea, dar și creșterea numărului credincioșilor explică nevoia unor sate de a-și înlocui vechea biserică de lemn cu una mai mare sau chiar cu una de zid, vechile monumente ajungând astfel în sate mai mici sau mai sărace.

„În județul Cluj avem peste 20 de monumente istorice de acest tip, care nu se găsesc în locul unde au fost ridicate inițial. Bisericile de la Aghireșu (adusă din Văleni), Aghireș Fabrici (adusă din Dumbrava), Bălcești (adusă din Mănășturu Românesc, Mănăstireni), Chesău (adusă din Ghirișu Român), Cătălina (adusă de la Dej), Sumurducu (adusă din Berindu) Dâncu (adusă din Valea Drăganului) sau Dângăul Mare (adusă din Dâncu) sunt doar câteva din ele.

Deoarece dezmembrarea unei biserici de lemn spre mutare era un proces complex și anevoios ce putea fi realizat doar de meșteri specializați, călătoria unor bisericuțe de lemn care au înregistrat mai multe opriri este cu atât mai incitantă. Aceste transferuri pot justifica deteriorarea picturii interioare sau diversele modificări constructive survenite, care însă nu le știrbesc farmecul”, spune Consuela Bendea, consultant artistic în arhitectură și artă tradițională la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Ne vom opri în cadrul acestei ediții asupra câtorva exemple,  înscrise pe Lista Monumentelor Istorice, remarcabile prin lunga călătorie parcursă până în prezent.

Rubrică realizată în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură din subordinea Consiliului Județean Cluj.

FOTO: Biserica Mănăstirii Valea Cășielului, jud. Cluj,  în timpul restaurărilor/ARHIVA CJCPCT Cluj

 

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Vechi biserici de lemn călătoare din județul Cluj
Loading
/

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Roald Amundsen – primul om care a ajuns la Polul Sud

Roald Amundsen – primul om care a ajuns la Polul Sud

Explorator norvegian al zonelor polare. A fost primul om care a ajuns la Polul Sud (în 1911). De asemenea, a fost primul navigator care a reușit să traverseze Pasajul de nord-vest. Astăzi vom vorbi despre Roald Amundsen. S-a născut într-o familie norvegiană de...

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt – unul din cei mai faimoși pictori

Rembrandt este unul din cei mai cunoscuți artiști din lume. Pictorul, desenatorul și gravorul  olandez a fost un maestru al tehnicii clar-obscure. este autorul a 600 picturi, 300 gravuri și peste 2000 desene extrem de valoroase. Numele său apare și în domeniul...

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

William Hanna – omul care a creat desenele copilăriei noastre

Animator, scenarist și producător de desene animate american de origine irlandeză, ale cărui personaje au fost urmărite de milioane de fani din întreaga lume o mare parte a secolului al XX-lea. Astăzi vom vorbi despre William Hanna. S-a născut la data de 14 iulie 1910...

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Cezar – cel care a declanșat Imperiul

Iulius Caesar este unul din cei mai faimoși generali ai istoriei. De asemenea activitatea sa politico-militară a schimbat istoria imperiului roman. Chiar dacă el nu a fost niciodată încoronat împărat, tipul său de dictatură a deschis calea monarhiei romane. Până la...