Vestea Învierii în „casa fricii”

de | apr. 18, 2020 | Episcopul Benedict - Articole, Învierea Domnului - 2020

Cuvântul „acasă” a căpătat în ultima perioadă o largă utilizare și o semnificație pe măsură. La origine, poate fi foarte ușor asimilat unei realități intime, personale, calde, în sensul de cămin familial, părinți, copii, bunici, și bucuria împreună petrecerii ce îl însoțește. Însă, în context actual, i se poate adăuga o a doua semnificație, la nevoie, „acasă” devine loc de retragere obligatorie, refugiu în fața pericolului, ba chiar spațiu de izolare. Se repetă la nesfârșit atenționarea: „Stați acasă!”, exprimată cu gravitate și într-un ton de vădită iminență. „Casa” și „acasă” își lărgesc înțelesul și capătă valențe pe care, cu puțin timp înainte, cu greu le-am fi putut intui sau prevesti. De mai bine de o lună se trăiește aproape exclusiv în casă, se muncește de acasă, se iau decizii comune de acasă, se frecventează cursurile de acasă, se fac cumpărături de acasă și multe altele. Până și la slujbe „se participă” de acasă. Mas media și rețelele de comunicare se bucură o utilizare fără precedent în aceste zile.

Toată această situație ne ia prin surprindere, vine cu provocări la nivel de semnificații și cu referire la capacitatea de a o gestiona. La ceea ce însemna „acasă” i se adaugă azi mult mai mult, iar schimbarea raportului între timpul dedicat acestui spațiu și cel petrecut în afară poate să aducă cu sine mutații de comportament, de mentalități, de modele de lucru și chiar de atitudini. Se inaugurează o stare destul de inedită, cu provocări și șanse pe măsură.

Până și vestea Învierii anul acesta vom fi nevoiți să o primim tot „în casă”, „acasă”. Credincioși sau mai puțin credincioși, românii erau obișnuiți să „ia lumina”din fața bisericii. De acolo se iniția prăznuirea Paștilor, acela era „punctul 0” al sărbătorii, și continua acasă, împreună cu întreaga familie. Acum o vom primi în condiții speciale, în spatele ușilor, la oraș, sau în spatele porților, la sat. Iar curtea bisericii va fi foarte pustie. Preotul, cântărețul și paraclisierul sunt cei care vor proclama buna vestire a Învierii și vor înconjura simbolic biserica, răspândind vestea la toți, în cele patru colțuri ale lumii. Probabil va fi greu, poate dureros sau trist, putem anticipa multe sentimente de acest fel. De un lucru, însă, putem fi siguri încă de pe acum, va fi altfel.

Ceea ce nu se schimbă în toată această situație este caracterul inedit, imprevizibil, total și surprinzător al învierii lui Hristos, Cel ce este „începătură celor adormiți”, chiar dacă se prăznuiește de aproape două mii de ani. Noi o trăim nu ca un pe eveniment istoric, ci ca intrare în „timpul lui Dumnezeu”: „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, azi mă ridic împreună cu Tine” (Canonul Învierii). Devenim contemporani cu evenimentul. Și vestea cea bună a învierii se răspândește peste tot. De unde pornește? Pentru unii, din profunzimea mormântului, pentru alții, din grădina unde se afla mormântul, pentru alții, de pe drum, iar pentru cei unsprezece ucenici din „casa fricii”. Evanghelia de la Învierea Mică din Duminica Paștilor, lecturată integral în Duminica Tomii (Ioan 20), ne oferă detalii despre acest moment, care capătă semnificații specifice în contextul actual. Se pot stabili foarte ușor paralele și similitudini. Trei asemănări sunt foarte evidente. Mai întâi, ca timp – se întâmpla duminica, zi care pentru noi este/ era dedicată participării la Sfânta Liturghie, acum nevoiți să stăm acasă. Și cei unsprezece Apostoli stăteau acasă, în familia lor spirituală, în spatele „ușilor încuiate”. Și acest al doilea detaliu se potrivește. În acest an, suntem chemați, nevoiți, să prăznuim Paștile în spatele ușilor încuiate, în familia noastră restrânsă, cu un minim de mișcare și de implicare, pentru siguranța noastră. La aceste două detalii se adaugă cel de-al treilea – motivul recluziunii era frica. Socotesc că în aceste săptămâni nimeni n-a simțit mai pregnant alt sentiment decât frica, de viață, de boală, de moarte, de pericol, de orice. Paradoxal, mesajul general răspândit este unul împotriva panicii, însă, luat în detaliu, de peste tot din mas media sau din rețelele de comunicare, se dovedește a fi unul care ne conduce la o creștere rapidă a fricii individuale, dar și colective. În cazul ucenicilor, frica se prelungește, și peste opt zile aceștia trăiau la fel de panicați și într-o nesiguranță apăsătoare, și tot în casă. Și în cazul nostru, starea de panică se prelungește ca timp și prin măsurile de urgență specifice care se adaugă. Am pomenit trei coordonate în discuție – timpul, spațiul și atitudinea. Și toate trei se construiesc și se susțin reciproc.

Însă nimic nu se întâmpla nici atunci și nu se întâmplă nici acum fără ca Dumnezeu să știe și să pronieze totul înspre binele omului. Vestea Învierii, cu cât venea într-un mediu mai nedemn, mai nesemnificativ, mai de neașteptat, cu atât se dovedea mai surprinzătoare, mai intensă și mai totală. Și era chiar mai mult decât o veste, Domnul Însuși s-a arătat apropiaților și i-a încredințat de învierea Lui: „Unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Aceștia, chiar și speriați, sau necredincioși, sau chiar lași și trădători, primesc vizita Lui. Suferința izolării și a fricii era grea pentru ei, dar nici Domnului nu îi era străină – El Însuși a fost izolat și a simțit părăsirea în zilele Patimii sau de atunci încoace.

Aceasta este identitatea cu care vine în mijlocul Apostolilor – vine deodată cu crucea și se revelează în cele ale Sale: nimeni nu suferă ca El să nu sufere, nimeni nu se simte singur ca El să nu se simtă singur, nimeni nu deznădăjduiește ca El să nu trăiască durerea cu acesta, nimeni nu se teme, ca El să nu îmbărbăteze. Prezența Sa deschide orizontul înțelegerii pentru cei izolați de frică și bucuria Lui se dovedește mai puternică decât suferința lor: „S-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul” (Ioan 20, 20). Și la bucurie se mai adăuga pacea pe care ei o pierduseră sau pe care nu o avuseseră niciodată.

Cum se poate vindeca așadar frica? Printr-o întâlnire personală cu Hristos. De fapt, sărbătoarea Învierii acest lucru îl aduce cu sine, șansa de a-L vedea pe Hristos. Suntem încurajați de relatarea evanghelică. Apostolii erau speriați, neliniștiți, neîncrezători, nerăbdători și chiar deznădăjduiți, și, în toată această stare, Hristos vine și îi încredințează de Învierea Sa. Nu îi ceartă pentru necredința lor, nu le reproșează, nu îi judecă, ci doar le dăruiește pacea și bucuria pentru care nu mai aveau nici o speranță. Duminica devenea ziua privilegiată de întâlnire personală cu Domnul, ușile și pereții, casa și „acasa”, nu mai erau forme fizice de izolare și sursă de panică, ci loc de comuniune cu El, cu ei înșiși și cu ceilalți, iar frica se transforma ușor în dragoste.

În vremurile pe care le traversăm acest fragment evanghelic devine foarte sugestiv. Singurul mod prin care putem ieși din izolare și elibera de frică este întâlnirea tainică cu Hristos cel Înviat. El este Cel care ne va cerceta anul acesta de Paști în casele noastre și ne va oferi, asemenea Apostolilor, pacea și bucuria Lui, pe care nimeni nu le va putea lua de la noi.

Nu vă temeți!” (Matei 28, 5), le zice îngerul femeilor mironosițe, cu o singură condiție – dacă Îl căutați pe Iisus Nazarineanul. Toți cei care pe El Îl căutăm, avem motive consistente să nu ne temem. Și în noaptea sfântă, El ne va vizita pe toți, acasă, în casă, pe stradă, sau oriunde ne-am afla, și ne va aduce darul mare al Învierii.

Sărbători cu pace și bucurie!

Hristos a înviat, bucuria mea, bucuria noastră! 

Al vostru,

† Benedict Bistrițeanul

Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului

 

 

 

Ultimele articole

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P7

Cine este Iisus ? (Pr. Prof. Stelian Tofană) P7

Programul de aprofundare a învățăturii biblice „Să învățăm și să citim împreună Sfânta Scriptură” susținut de Pr. Prof. Univ. Dr. Stelian Tofană este difuzat la Radio Renașterea în fiecare zi de marți de la ora 19.00.

Proorocii Ilie și Elisei, experiență și continuitate

Proorocii Ilie și Elisei, experiență și continuitate

În conștiința poporului Israel, dar și în tradiția creștină ulterioară, Proorocului Ilie i s-a atribuit o existență misterioasă și o biografie în consecință. Petrecerea sa pământească stă undeva între pământesc și ceresc și, tocmai de aceea, icoana sa a fascinat și...

Proorocul Samuel, „partenerul de lucru” al lui Dumnezeu

Proorocul Samuel, „partenerul de lucru” al lui Dumnezeu

Stând în proximitatea Scripturii, există o neîntreruptă fascinație față de cei care au avut parte de o chemare de excepție din partea lui Dumnezeu, directă, rapidă și ireversibilă, care le-a și determinat întreg itinerariul de mai târziu. Însă, deopotrivă,...

Debora, Estera și Iudita – „mironosițe ante tempus”

Debora, Estera și Iudita – „mironosițe ante tempus”

Viața Mântuitorului Hristos pe pământ indică o istorie care se derulează sub chipul a două momente – cel al prefigurării și cel al împlinirii. În felul acesta, timpul se arată într-o unitate și desfășurarea lui se realizează liniar și într-o succesiune calitativă,...

Proorocul Iona și „miza” lui Dumnezeu

Proorocul Iona și „miza” lui Dumnezeu

Chipul proorocului Iona și itinerariul său au fascinat în istorie și continuă să suscite interes major și în contemporaneitate. De numele său se leagă o carte scurtă a Vechiului Testament cu doar patru capitole, însă este pomenit în mai multe locuri, având ca sursă...

Despre Rut și fidelitatea necondiționată față de Domnul

Despre Rut și fidelitatea necondiționată față de Domnul

În spațiul Teologiei ascetice este important evenimentul, lucrarea concretă, însă ceea ce se prețuiește și mai mult este continuitatea, capacitatea de a prelungi o experiență, care devine stare și determină consistent itinerariul pentru mai târziu. Această „permanență...

Iosua Navi, „iscoditorul” celor dumnezeiești

Iosua Navi, „iscoditorul” celor dumnezeiești

Suntem invitați de Părinții Bisericii mereu, atunci când vine vorba de lectura Sfintei Scripturi, către „o metodologie simbolică”, în sensul unei abordări duhovnicești și personale. Cele relatate sunt aduse foarte aproape de noi sau, mai bine exprimat, noi suntem...