Viața de veci – preocuparea esențială a creștinului adevărat

de Spiritualitate

Dacă pentru cel tânăr, momentul intrării în eternitate se pare că este foarte, foarte departe, atunci, la întrebarea noastră esenţială s-ar putea da şi un răspuns pragmatic, nu numai unul eshatologic. Ne întrebăm: „Ce să fac, Doamne, ca să moştenesc viaţa cea de veci?” Şi primim răspunsul: „Păzeşte poruncile”. Şi pentru viaţa noastră cea de zi cu zi, păzirea poruncilor lui Dumnezeu este foarte importantă. Iată ce le zice Domnul Hristos ucenicilor, în Evanghelia de la Ioan, în capitolul 14, dându-le un răspuns, nu numai eshatologic, legat de sfârşitul lor, ci şi unul pragmatic, legat de viaţa lor de zi cu zi. În versetul 21, Mântuitorul afi rmă: „Cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte. Iar cel ce Mă iubeşte pe Mine, va fi iubit de Tatăl Meu şi-l voi iubi şi eu şi Mă voi arăta lui”. Deci, iată, un răspuns pragmatic: „Cel ce mă iubeşte păzeşte poruncile mele şi cel ce păzeşte poruncile mele va avea acest privilegiu, că Eu, Eu Hristos, mă voi arăta lui”. Mergând mai departe, în versetul 23, zice: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi şi vom veni la el şi ne vom face locaş la el”.

A fost un scriitor în perioada interbelică, ce a scris o carte foarte cunoscută, intitulată chiar aşa: „Cele zece porunci”. Numele lui este Tóth Tihamér. Nu vă rezum acum tot conţinutul cărţii, ci doar un crâmpei din ea. Fac acest lucru pentru că, autorul, la un moment dat, ne cheamă să facem un exerciţiu de imaginaţie, şi anume: „Imaginaţi-vă – bineînţeles că e o utopie – că de mâine, toată lumea s-a hotărât să respecte cu sfi nţenie cele zece porunci. Când vă veţi scula mâine dimineaţă veţi vedea că lumea e altfel. Copiii şi părinţii, foarte liniştiţi se scoală, se pregătesc de şcoală şi serviciu, se roagă, stau la micul dejun şi cafeaua cu lapte este mai bună ca orişicând. Tata va vrea să răsfoiască ziarele de dimineaţă şi va vedea că sunt pagini întregi goale pentru că rubricile de scandal lipsesc. Toată lumea păzeşte cele zece porunci şi nu este îngăduit să se scrie lucruri urâte. Merg părinţii înspre serviciu, nici o înghesuială, nici un claxon. Pe stradă este linişte şi ordine desăvârşită. Se salute cu bunăvoinţă toţi oamenii între ei. Nu se aude nici o înjurătură. Nu-i voie să înjuri fi indcă păzeşti cele zece porunci. La serviciu e atmosferă calmă, pe stradă nu sunt mişcări de protest. Nimeni nu mai protestează că nu are pentru ce. Toată lumea este absolut dreaptă. Patronii nu-i mai înşeală pe angajaţii lor, îi plătesc cum se cuvine, pentru că păzesc cele zece porunci. Te întorci după masa acasă, acelaşi lucru, în toate mij loacele de transport e linişte desăvârşită. Au dispărut de pe panourile publicitare anunţurile scandaloase, imaginile imorale. Nu mai este nici un afiş de genul acesta pentru că, toată lumea păzeşte cele zece porunci. După masă, după ce şi-au făcut lecţiile, copiii, elevii de liceu, tinerii, merg în oraş, dar n-ai nici o grijă, nu li se poate întâmpla nimic, pentru că toţi păzesc cele zece porunci şi nu-şi îngăduie să facă petreceri păcătoase, scandaloase, desfrânate. Îi poţi lăsa în pace fi indcă de acum se păzesc cele zece porunci. Nimeni nu face nici un rău”. Şi zice scriitorul la urmă: „N-ar fi frumos să fi e aşa?” Ar fi foarte frumos să fi e aşa, dar, din păcate, este altfel, pentru că oamenii nu păzesc cele zece porunci.

Aşa trăieşte un om care-şi pune problema esenţială: „Doamne, ce să fac ca să moştenesc viaţa cea de veci?” Şi Domnul le răspunde la fi ecare în parte: „Păzeşte cele zece porunci şi atunci, nu numai că vei ajunge în Rai, dar chiar aici pe pământ va fi tare frumos, pentru că Eu cu Tatăl voi veni în sufl etul tău.”

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Maica Domnului, stâlp al credinței

Maica Domnului, stâlp al credinței

Alături de parabola fiului risipitor, momentul de după Răstignire, în care Hristos are un dialog cu Maica îndurerată și ucenicul iubit, reprezintă cu certitudine una dintre imaginile cu cel mai puternic impact emoțional ale Noului Testament. În agonia ultimelor clipe,...

Fie mie după Cuvântul Tău!

Fie mie după Cuvântul Tău!

Dacă nunta din Cana Galileii ne aduce în atenție Evanghelia Maicii Domnului, ce gravitează în jurul unui mesaj scurt, clar articulat și ne-o reliefează pe cea în cauză drept o „odighitrie”, adică o călăuzitoare, cu mult înainte de apariția icoanei cu acest nume,...

Maica Domnului și feminismul

Maica Domnului și feminismul

Vă propun astăzi să medităm la doi termeni-cheie, ai unui discurs ce ar putea deveni des uzitat în spațiul teologic și cel social: Maica Domnului și feminism. Trăim într-o societate în care, de câteva decenii, dacă nu chiar de mai bine de un secol, rolul femeii a...

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Maica Domnului, mijlocitoare pentru noi la Fiul ei

Vă propun să pornim astăzi în înțelegerea Maicii Domnului și a acțiunilor ei de la compararea a două episoade evanghelice: ispitirea din Carantania și nunta din Cana Galileii. Personajul principal al amândurora este Hristos. Și într-o parte, și în alta, este contactat...

Maica Domnului, model de leadership

Maica Domnului, model de leadership

Prin modul ei de a se comporta ca mamă și femeie, dar și prin felul ei de a îmbina dragostea cu delicatețea și discreția, Maica Domnului a fost și un adevărat model de leadership. Unul aparte, ce ar avea multe de spus societății noastre, dacă ar fi luat în...

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Discreția și delicatețea Maicii Domnului

Dacă cineva ar încerca să creioneze portretul Maicii Domnului, ar observa că în acesta se împletesc armonios două trăsături: delicatețea și discreția. Cele două se condiționează într-un fel una pe alta, căci nu poate fi omul delicat atunci când își trâmbițează în gura...