Viața Părintelui Nicolae Steinhardt

Nicolae Aurelian Steinhardt s-a născut în anul la 29 iulie 1912, în comuna Pantelimon din Bucureşti, într-o familie de evrei.

Clasele primare le-a urmat o parte acasă, o parte la Școala Clemenţa. La Liceul „Spiru Haret” a fost singurul dintre cei patru elevi israeliţi care nu a venit cu certificat de la rabin. A ales să învețe religia creştină, avându-l drept dascăl pe preotul Gheorghe Georgescu, de la biserica Sfântul Silvestru. Bacalaureatul l-a luat în 1929, urmând apoi cursurile facultăţii de Drept şi Litere.

A terminat studiile în 1934, iar în anul 1936 și-a susținut lucrarea de doctorat în drept constituțional, cu titlul: „Principiile clasice și noile tendințe ale dreptului constituțional. Critica operei lui Léon Duguit”. După aceea, până la izbucnirea războiului, și-a continuat studiile la Paris şi în Anglia.

Reîntors în țară, nu a avut de suferit ca evreu, tatăl său fiind recunoscut drept „evreu de categoria a doua”. Familia a executat, totuşi, muncă obligatorie şi muncă la zăpadă.

În urma regimului introdus în toamna anului 1947, a fost dat afară din casă şi din barou, i s-a refuzat publicarea de articole în revistele la care colabora şi a dus-o foarte greu din punct de vedere material şi din punct de vedere al stării de sănătate. Însă, din punct de vedere spiritual, lucrurile au evoluat în cu totul alt mod – tânărul evreu simțindu-se din ce în ce mai atras de creştinism. Mergea des pe la diferite biserici, citea literatură patristică și filosofie creștină. Era apt pentru botez, dar îi lipseau curajul și hotărârea de a face un asemenea pas.

În 1959, membri ai grupului din care făcea parte au început să fie arestați – primul fiind Constantin Noica. Deoarece a refuzat să fie martor al acuzării, Nicolae Aurelian Steinhardt a fost arestat, judecat în cadrul „lotului mistico-legionar Constantin Noica – Constantin Pillat” şi osândit la 12 ani de muncă silnică, 7 ani de degradare civică și confiscarea totală a averii personale, sub acuzația de „infracțiune de uneltire contra ordinii sociale”.

Atunci, orice motiv de amânare a gândului de a deveni creștin a dispărut. Nu voia să moară nebotezat. Iar Dumnezeu i-a venit în ajutor. În prima celulă în care a intrat în Jilava, primul om care i-a vorbit a fost un ieromonah basarabean, Mina Dobzeu. Acolo, în camera 18 de pe secţia a doua, pe 15 martie 1960 a primit Sfântul Botez – valabil în mare grabă, cu apă dintr-un ibric cu smalțul sărit. La ieşirea din închisoare, în urma graţierii generale a deţinuţilor politici din august 1964, a desăvârşit Botezul prin Mirungere la Biserica Schitul Dârvari, primind şi Sfânta Împărtăşanie. De atunci, a dus o viaţă creştină conform datinii şi regulilor bisericeşti, dorindu-și călugăria.

În 1967, după moartea tatălui său, a început să-și caute o mănăstire, dar a întâmpinat greutăţi şi refuzuri, stareţii ferindu-se de un fost deţinut politic. Abia în 1973, Constantin Noica l-a înștiințat: „Ţi-am găsit locul potrivit”: Mănăstirea Rohia.

„De îndată am plecat la Rohia, însoţit de scriitorul Iordan Chimet, un prieten al lui Noica. În noiembrie ’73 ne-a întâmpinat la Rohia noul stareţ Serafim Man. Rohia m-a cucerit din prima zi şi deplin, o dată mai mult Noica împlinind sarcina de înger călăuzitor al meu. Timp de şapte ani am mers regulat la Rohia, de cel puţin trei ori pe an, pe câteva zile, apoi pe câteva săptămâni. Am fost, bănuiesc, supus unui examen, unei cercetări negrăbite. În 1979, Părintele Serafim mi-a făgăduit că mă va călugări. S-a îmbolnăvit apoi foarte grav şi a fost internat în stare aproape disperată la un spital din Cluj. De acolo, din ce în ce mai bolnav, a venit în august 1980 la Rohia numai ca să mă călugărească, potrivit făgăduinţei ce-mi făcuse. Am fost călugărit în ziua de 16 august în Paraclisul noii clădiri de Părinţii Serafim Man, Antonie Perta, Nicolae Leșe şi Emanuel Rus. Binecuvântarea Arhiepiscopiei s-a cerut şi obţinut ulterior. Cunoscându-mi firea mai bine decât o cunosc eu, părintele Serafim mi-a dobândit de la bunii şi îngăduitorii noştri ierarhi de la Cluj încuviinţarea de a păstra o cameră în Bucureşti unde să mă pot duce din când în când spre a-mi continua într-o oarecare măsură activitatea literară, considerată a fi, indirect, în folosul Bisericii”, a povestit, mai târziu, părintele Nicolae Steinhardt.

La mănăstire a pus în ordine cele peste 23.000 de volume ale bibliotecii, s-a integrat în viața mănăstirii și, în paralel, și-a intensificat activitatea literară.

A suferit, spre sfârșitul vieții, de angină pectorală – o durere puternică în piept, cauzată de reducerea fluxului sanguin și a aportului de oxigen către mușchii inimii. În martie 1989 a decis să meargă la București, pentru a consulta un medic specialist în cardiologie însă, înainte de îmbarcare, a suferit un infarct. A  fost dus de urgență la spitalul din Baia Mare și a trecut la Domnul câteva zile mai târziu, pe 30 martie 1989.

foto: ziarul lumina

preluare: Doxologia.ro

Mai multe din Biografii
Sfântul Corbinian din Freising | Ierom. Grigorie Benea

Sfântul Corbinian din Freising | Ierom. Grigorie Benea

Vreme de 1000 de ani, Apusul și Răsăritul au fost unite în aceeași credinţă creștină. Creștini din Spania sau Galia puteau merge în pelerinaj la Locurile Sfinte și să se simtă la fel de acasă într-o biserică greacă sau siriană ca în bisericile din ținuturile lor de...

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și sensibilitatea duhovnicească

Sfântul Ioan Iacob de la Neamț și sensibilitatea duhovnicească

Sfântul Porfirie Casocalivitul obișnuia să sublinieze o condiție importantă pentru a fi sau a deveni ortodox – a avea sufletul poetic. Acest lucru înseamnă a participa la taina creației și a-L vedea în ea pe Dumnezeu ca într-o oglindă. Înseamnă a participa la bucuria...

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

Părintele Nicolae Steinhardt și noblețea crucii

În viziunea Părintelui Nicolae Steinhardt, crucea și taina care se trăiește și se descoperă în ea reprezintă semnul distinctiv al creștinismului, „puterea” care îl face să existe față în față cu „nebunia” pe care o presupune pentru cei din afară, necredincioși sau...