Viața și scrierile Sfântului Paisie Velicikovski de la Neamț

de Documentare

Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț reprezintă o invitație a Sfântului Sinod adresată întregii noastre Biserici, dar mai cu seamă clerului, teologilor și monahilor de a medita asupra vieții și activității acestor coloși spirituali, de a ne inspira din exemplul lor pentru primenirea și fortificarea propriului parcurs spiritual – personal și comunitar –, într-un cuvânt de a-i valoriza în creșterea noastră duhovnicească în Hristos, împlinind povața adresată de Sfântul Apostol Pavel evreilor și tuturor creștinilor din toate timpurile și locurile: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința” (Evrei 13, 7). Studierea vieții și urmarea credinței sfinților, în general, și a celor trei pomeniți în mod deosebit anul acesta, în particular, se poate cel mai bine realiza prin lectura paginilor de sinaxar, a cărților de cult, a lucrărilor de specialitate care le-au fost dedicate și mai ales prin accesarea și citirea operei lor.

Dacă în cazul operelor bine cunoscute ale sfinților Grigorie Palama și Simeon Noul Teolog avem la dispoziție lucrările și traducerile competente semnate de părinții profesori Dumitru Stăniloae și Ioan Ică jr., publicate în mai multe ediții fie sub egida Patriarhiei Române, în colecția Filocaliei și a scrierilor părintelui Stăniloae, fie în seria „Filocalica” a editurii Deisis din Sibiu (4 vol. Sf. Simeon și 2 vol. Sf. Gr. Palama), în ceea ce-l privește pe Sfântul Paisie de la Neamț (1722-1794), deși literatura teologică românească s-a îmbogățit substanțial în ultimele trei decenii[1], personalitatea, dar mai ales opera sfântului rămân încă destul de puțin cunoscute unui cerc mai larg de cititori. Această constatare a determinat scrierea acestui articol în care vor fi prezentate pe scurt cele patru volume în limba română care conțin scrierile Sfântului Paisie de la Neamț și pe care orice cititor de astăzi le poate găsi ușor, achiziționa și parcurge pentru a se familiariza cu biografia, opera și scrierile fericitului stareț, sărbătorit anual la 15 noiembrie[2].

Primul volum modern dedicat vieții și lucrării starețului Paisie, în care sunt reproduse fragmente întregi din scrierile și corespondența sfântului, a fost întocmit de protoiereul rus Serghie Cetfericov în epoca interbelică și a fost tradus în limba română de episcopul Nicodim Munteanu al Hușilor, viitorul patriarh, fiind publicat în tipografia Mănăstirii Neamț în 1933 și în 1940, ediția rusească integrală văzând lumina tiparului la Paris în 1976 și 1988. Lucrarea masivă cu titlul Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului din Moldova. Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe a fost reeditată cu binecuvântarea episcopului Gherasim Cristea al Râmnicului la Editura Nemira din București în anii 2002 și 2010, fiind astfel în continuare accesibilă pe piața cărții din țara noastră. Autorul rus este primul cercetător care a reușit să consulte și să conspecteze peste optzeci de manuscrise slave și românești din Imperiul rus și din România, pe care le-a folosit copios în cuprinsul lucrării sale, citând fragmente ample din scrierile edite, dar mai ales inedite ale starețului și deschizându-le cititorilor contemporani o perspectivă largă asupra operei cuviosului Paisie. Deși nu este o monografie științifică propriu-zisă, ci mai degrabă una de popularizare la interferența istoriografiei cu hagiografia, cartea protopopului rus Cetverikov a rămas una de referință neputând fi trecută cu vederea de niciun cititor interesat de viața și opera Sfântului Paisie de la Neamț[3].

Un al doilea volum masiv dedicat scrierilor paisiene este cel realizat de părintele profesor Ioan Ică jr. și publicat în trei ediții la Editura Deisis din Sibiu în anii 1996 (304 p.), 2002 (524 p.) și 2015 (563 p.) sub titlul Cuviosul Paisie de la Neamț Velicikovski, Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și alte texte. Scopul volumului nu este unul de natură eminamente istoriografică, chiar dacă dobândește și această dimensiune prin cele trei studii savante semnate de pr. Elia Citterio (Un stareț și autobiografia lui) și diac. Ică jr. (Posteritatea românească a paisianismului și dilemele ei și Odiseea editării scrierilor paisiene), ci obiectivul fundamental a fost acela „de a restitui într-o versiune românească modernă, redactată în formă științifică, urmărind însă și edificarea interioară, principalele documente biografice ce ne permit reconstituirea imaginii exacte a starețului Paisie, a operei și mesajului său spiritual”[4]. Alături de nevoia și de dorința de a restitui românilor de astăzi izvoarele fundamentale cuprinzând biografia starețului Paisie și textele așezămintelor comunităților paisiene, diac. Ioan Ică jr. indică limpede un alt motiv major care a generat această nouă ediție, și anume situația de criză a monahismului românesc de după decembrie 1989: „debusolat de impactul cu societatea secularizată de tip postmodern”, cultivând „o panică alarmistă de tipul cetății asediate și o atitudine negativă de tip apocaliptic față de lume percepută ca aflată sub dominația răului și a forțelor demonice” și demonstrând uneori atitudini care „stau sub semnul inadecvării și al unui anarhism ancestral individualist, regresiv și asocial, ceea ce se manifestă în absența unor comunități vii și viabile, integrate spiritual și deschise apostolic”. Ieșirea din această stare de criză caracterizată în plan material de o „frenezie a construcțiilor, a recuperării și valorificării proprietăților”, iar în plan spiritual de „cultivarea unui ortodoxism nostalgic, regresiv și identitar, de tip confesionalist și fundamentalist, de imitație slavă sau athonită care vehiculează crispat și repetitiv clișee polemice facile și cultivă spasmodic psihoze antimoderne, lozinci antiecumenice și poncifuri antiintelectuale” este văzută de același magistru sibian în cultivarea unui „program normativ cultural și spiritual de asimilare inteligentă a izvoarelor vii ale tradiției”. Iar un model veritabil de urmat în această direcție este reprezentat de autobiografia și așezămintele paisiene, pentru că cea dintâi dezvăluie secretele ultime ale realizării de sine spirituale și autentice a starețului, smerenia delicată și lectura neîncetată, iar în cele din urmă relevă resorturile construirii unei comunități monastice viabile, sărăcia, munca, rugăciunea neîncetată, studiul permanent și „cu băgare de seamă”, după cum se exprima starețul Paisie, al Sfintei Scripturi și al Sfinților Părinți.

În anul 2010, Editura Doxologia din Iași a retipărit două volume extrem de importante, apărute inițial la Chișinău în anii 1998 și 1999, cu titlul Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, care cuprind aproape toate scrierile originale în limba slavonă și română ale cuviosului Paisie Velicikovski[5]. Întocmite de cercetătoarea Valentina Pelin (1950-2006) din Basarabia, istoric și filolog, una din cele mai bune cunoscătoare ale moștenirii literare a fenomenului paisian, cu prefața și postfața regretatului academician Virgil Cândea (1927-2007), cele două volume reunesc 38 de texte paisiene, 18 în volumul I, majoritatea slavone, necunoscute și needitate anterior în limba română, traduse clar și precis în românește de Valentina Pelin, și 20 în volumul II, publicate până acum integral sau parțial, dar răsfirate în diverse studii și volume mai greu accesibile. Textele paisiene editate de Valentina Pelin pot fi clasificate în trei mari grupe: 1) Scrisori referitoare la traducerile patristice și filocalice paisiene; 2) Scrisori privitoare la aspectele vieții monastice și la regulile monahale paisiene, cu amănunte oficiale și personale despre biografia starețului și evoluția organizării obștii paisiene la Muntele Athos, la Mănăstirile Dragomirna, Secu și Neamț din Moldova; 3) Scrieri cu caracter teologic-apologetic și de spiritualitate, referitoare mai ales la rugăciunea minții și la problema ereziei rascolnicilor din Rusia și a uniatismului din Ucraina și Transilvania. Volumele realizate de Valentina Pelin au împlinit un deziderat lansat în urmă cu mai bine de 150 ani de episcopul cărturar Melchisedec Ștefănescu, care îi scria arhimandritului nemțean Timotei Ionescu, la 28 aprilie 1873, că „toate aceste scrieri sunt o comoară neprețuită pentru știința duhovnicească și vor fi citite cu mare plăcere de oamenii ce au simțul vieții duhovnicești în inimile lor”, scoțând figura luminoasă a starețului „de sub obroc” și făcând „glasul chemării Celui Preadulce la ușa multor inimi, care se vor deștepta din nesimțire și cu lacrămi de bucurie vor răspunde Celui ce chiamă pe morți la viață”[6].

Destinate cu precădere mediului monahal, clerical și teologic, viața și scrierile starețului pot fi citite de oricine dorește să cunoască petrecerea pământească, lucrarea duhovnicească și activitatea traductologică a cuviosului Paisie de la Neamț, despre care pelerinul grec, Konstantinos Karaghias, care l-a vizitat pe stareț la Mănăstirea Neamț în anul 1780, ne-a lăsat o impresionantă descriere: „Atunci întâiași dată am văzut și eu cu ochii mei virtutea întrupată, fără patimi și cu desăvârșire fără fățărnicie; chipul său preadulce, fața sa prea-albă și fără un picușor cât de mic de sânge, barba lui albă și strălucitoare ca aurul de curată ce era, însă și îmbrăcămintea lui nespus de curată și coperișurile de pat ale odăii sale toate din mantii. Era preadulce la sfat și fără vreo ascundere și cu adevărat vedea cineva un om fără de trup”[7]. Cele patru volume prezentate pe scurt reprezintă șansa de a descoperi chipul luminos al acestui părinte duhovnicesc care a strâns în jurul său sute de monahi de diferite naționalități și a generat o mișcare de regenerare monastică isihastă care-i poartă numele, scrierile sale fiind „ca o pâine bună care satură pe toți”. O felie a acestei pâini bune îi poate sătura și omului contemporan foamea după mântuire, starețul Paisie răspunzându-i simplu:

„Numai cât povața mea v-o dau, ca foarte cu sârguință să citiți Dumnezeiasca Scriptură și învățăturile Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor părinților noștri, cărora cu darul Sfântului Duh le-a fost dat să cunoască tainele Împărăției Cerurilor, adică adevărata înțelegere a Dumnezeieștilor Scripturi. În ele, prin Duhul luminat învățături desăvârșite, fără nici o scădere, toate se află, multe feluri de povățuiri prea folositoare pentru mântuirea sufletească, ce îndrumează pe fiecare ce dorește a se mântui, să se nevoiască și să urmeze toate lucrurile bune și plăcute lui Dumnezeu, să fugă și să se ferească de orice lucru rău și potrivnic lui Dumnezeu. Iar învățătura lor sfântă, cu credință și dragoste, cu frica lui Dumnezeu și cu toată luarea aminte și cu încredere, cu toată râvna și străduința citind-o, veți avea întotdeauna, întru orice faptă bună și folositoare pentru mântuire, povățuire. Eu însă, după sărăcia minții mele, fiindcă și de la mine cel mai de pe urmă în întrebarea voastră căutați povățuire către mântuirea sufletelor voastre, aceasta vă răspund, că Dumnezeu Preamilostivul, prin Credința Ortodoxă și fapte bune, și darul Său, lucrează mântuirea sufletelor creștinilor ortodocși. Credința Ortodoxă este aceea pe care o ține una Sfântă Sobornicească și Apostolicească Biserică a Răsăritului, iar fără ea, adică fără Credința Ortodoxă, nicidecum nu este cu putință nimănui a se mântui. Credința Ortodoxă fără fapte bune moartă este, precum și faptele cele bune fără Credința Ortodoxă sunt moarte. Iar cel ce vrea să se mântuie, trebuie să unească întotdeauna credința ortodoxă cu faptele bune și să aibă fapte bune întru credința ortodoxă. Și așa, cu darul lui Hristos Dumnezeu, care zice: Iară, „fără Mine nu puteți săvârși nimic”, și ar înlesni prin faptele sale bune să se învrednicească de mântuire. (…) Faptele bune, adică de suflet mântuitoarele poruncile Sale cele evanghelice deopotrivă tuturor creștinilor ortodocși, atât călugărilor, cât și mirenilor ce trăiesc în mijlocul lumii cu neveste și copii, le-a hotărât și cele de la toți creștinii ortodocși cea mai sârguitoare lucrare a unor asemenea fapte bune, adică înfăptuirea dumnezeieștilor Sale porunci evanghelice, pe care cei ce le încalcă și pentru aceasta nu se pocăiesc nu vor putea să aibă la strașnica a doua Sa venire dezvinovățire și răspuns. Și nu cu osteneală trupească se înfăptuiesc sfintele lui porunci, ci numai cu bunăvoire sufletească. (…) Poruncile evanghelice sunt: dragostea către Dumnezeu și către aproapele său, blândețe și smerenie, pace cu toți și răbdare, aproapelui tău să-i ierți din inimă greșelile, pe nimeni să nu osândești, ură față de nimeni să nu ai, să-ți iubești vrăjmașii, milostenie după putere să faci către aproapele tău și sufletească și trupească, și celelalte porunci ale lui Hristos, scrise în Sfânta Evanghelie, cu toată râvna să se nevoiască a le săvârși. Iar mai vârtos decât toate a iubi pe Dumnezeu din toată inima sa și cu toată tăria sa și cu tot cugetul său și pe aproapele său ca pe sine însuși. Și urmând blândeții lui Hristos, până la sânge să stea împotriva patimii mâniei, nevoindu-se. Pace însă a avea cu toți, atâta cât este trebuință (…), iar acolo unde este pacea lui Hristos, acolo și Hristos petrece, în sufletul acelora însă ce nu au pacea lui Hristos, Hristos nu petrece”[8].


[1] Cele mai recente contribuții li se datorează regretatei cercetătoare Valentina Pelin și arhimandritului grec Hrisant Tsachakis, vezi: Valentina Pelin, Paisianismul în contextul cultural și spiritual sud-est și est european (secolele XVIII-XIX), ediție îngrijită și revizuită de acad. Andrei Eșanu și Valentina Eșanu, Editura Doxologia, Iași, 2017, 324 p.; Hrisant Tsachakis, Sfântul Paisie Velicikovski – înnoitor al vieții monahale și organizator al slujirii liturgice. Influențele operei sale în Bisericile Slavă, Greacă și Română, Editura Doxologia, Iași, 2021, 313 p.

[2] Pentru literatura hagiografică, vezi: Sfântul Paisie de la Neamț, Viața, minunile și acatistul, ediția a III-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2010, 117 p.; Arhim. Ioanichie Bălan, Patericul românesc, ediția a VI-a, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2011, 310-331; Pr. Mircea Păcurariu, Sfinți daco-romani și români, ediția a IV-a, Editura Basilica, București, 2013, pp. 132-138.

[3] Serghie Cetfericov, Paisie, starețul Mănăstirii Neamțului din Moldova. Viața, învățătura și influența lui asupra Bisericii Ortodoxe, ediția a II-a, Nemira Publishing House, București, 2010, 472 p.

[4] Cuviosul Paisie de la Neamț Velicikovski, Autobiografia și Viețile unui stareț urmate de Așezăminte și alte texte, ediția a III-a adăugită, studiu introductiv pr. Elia Citterio, ediție îngrijită și prezentată de diac. Ioan I. Ică jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2015, p. 81.

[5] Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I-II, ediția a II-a, selectate și traduse în limba română de Valentina Pelin, Editura Doxologia, Iași, 2010, 239 + 350 p.

[6] Virgil Cândea, „Postfață”, în Ibidem, vol. II, p. 346.

[7] Cuviosul Paisie de la Neamț Velicikovski, Autobiografia și Viețile unui stareț, p. 35.

[8] Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, vol. I, pp. 155-157.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Documentare
Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Efectele Aghesmei Mari şi întrebuinţarea ei

Cuvântul agheasmă în limba greacă înseamnă apă sfințită. După importanţa şi modul ei de întrebuinţare, agheasma este de două feluri: Agheasmă Mare şi Agheasmă Mică. În Biserica Ortodoxă, în ajunul şi în ziua sărbătorii Botezului Domnu­lui (5 şi 6 ianuarie), se...

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Viața Arhimandritului Cleopa Ilie

Părintele Cleopa Ilie a fost unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, care, mânat de dorința de a face bine, și-a dedicat întreaga viață rugăciunii și pocăinței, ajutând și pe alții să dobândească harul primit de la Dumnezeu. Părintele Patriarh Daniel l-a numit „dar...

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

ARHIEPISCOPUL JUSTINIAN CHIRA (28 mai 1921 – 30 octombrie 2016)

Înaltpreasfinția Sa, JUSTINIAN CHIRA, vrednicul de pomenire Arhiepiscop al Maramureșului şi Sătmarului, a fost fiul unei familii de gospodari harnici și credincioși din satul Plopiș, având ca părinți pe Ilie Chira (1871-1937) și Maria Chira, născută Puț (1884-1949)....