Radio RENAȘTEREA

 LIVE

Vineri, 20 februarie 2026 – Zi aliturgică

de | feb. 20, 2026

În calendarul Bisericii Ortodoxe, astăzi, 20 februarie 2026, este zi aliturgică, adică nu se oficiază slujba Sfintei Liturghii.

De-a lungul anului bisericesc există mai multe zile în care nu se celebrează Sfânta Liturghie, numite „aliturgice”, „neliturgice” sau „nonliturgice”. Aceste zile sunt următoarele: miercuri şi vineri din Săptămâna Brânzei, luni şi marţi din prima săptamână a Postului Paştelui, Vinerea Mare sau a Patimilor, vinerea dinaintea Crăciunului şi cea dinaintea Bobotezei, când aceste praznice cad duminica sau lunea şi se oficiază slujbele Ceasurilor şi Vecernia.

Totodată, în locul Pavecerniţei Mici se va săvârşi Pavecerniţa Mare, slujbă specifică perioadei Postului Paştelui.

DISTRIBUIE

Emisiuni recente

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Catehism. ABC-ul credinței | Sensul trupului în viața spirituală X

Vorbim în această emisiune despre sensul trupului în viața spirituală. Ca oameni suntem angajați în actul mântuirii deopotrivă ca trup și ca suflet. Prin trupul nostru săvârșim anumite acte și gesturi care dovedesc implicarea lui în lucrarea mântuirii. Prin trup...

Despre Sfântul Proroc Moise

Despre Sfântul Proroc Moise

Biserica noastră îl prăznuiește pe data de 4 septembrie pe Sfântul Proroc Moise, un nume sonor pentru Vechiul Testament, un nume emblematic pentru iconomia mântuirii. De numele său se leagă ieșirea evreilor din robia egipteană, primirea Legii pe Muntele Sinai dar și,...