Evanghelia zilei: In 5, 30 – 6, 2
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: precum aud judec, dar judecata Mea este dreaptă, pentru că Eu nu caut voia Mea, ci voia Tatălui Meu, care M-a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată. Altul este Cel care mărturiseşte despre Mine şi ştiu că este adevărată mărturia pe care o mărturiseşte despre Mine. Voi aţi trimis la Ioan şi el a mărturisit adevărul. Dar Eu nu de la om iau mărturie, ci vă spun acestea ca voi să vă mântuiţi. Ioan era făclia care ardea şi lumina, iar voi aţi fost voioşi să vă veseliţi un timp la lumina lui. Eu însă am mărturie mai mare decât a lui Ioan, pentru că lucrurile pe care Mi le-a dat Tatăl ca să le săvârşesc, aceste lucruri pe care Eu le fac, mărturisesc despre Mine că Tatăl M-a trimis. Şi Tatăl care M-a trimis, Acela a mărturisit despre Mine. Nici glasul Lui nu L-aţi auzit vreodată, nici chipul Lui nu l-aţi văzut; şi cuvântul Lui nu-l aveţi sălăşluit în voi, pentru că voi nu credeţi în Acela pe care Tatăl L-a trimis. Voi cercetaţi Scripturile, pentru că vi se pare că în ele aveţi viaţă veşnică; dar tocmai ele sunt cele care mărturisesc despre Mine. Şi nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă. Slavă de la oameni nu primesc. Dar v-am cunoscut că nu aveţi între voi dragostea lui Dumnezeu. Eu am venit în numele Tatălui Meu şi voi nu Mă primiţi; dacă va veni altul în numele său, pe acela îl veţi primi. Cum puteţi voi să credeţi, când primiţi slavă unul de la altul, şi slava care vine de la Unul-Dumnezeu, n-o căutaţi? Să nu vi se pară că Eu vă voi învinui la Tatăl; ci cel care vă învinuieşte este Moise, în care voi aţi nădăjduit. Căci dacă aţi fi crezut pe Moise, M-aţi fi crezut şi pe Mie, pentru că el despre Mine a scris. Iar dacă în cele scrise de el nu credeţi, în cuvintele Mele cum veţi crede? După acestea Iisus s-a dus dincolo de Marea Galileii, care este a Tiberiadei. Iar după Dânsul a mers popor mult, căci vedea minunile pe care le făcea cu cei bolnavi.
Hristos – „Miel” şi Judecător
Pe parcursul activităţii Sale misionare, patru au fost cei care au mărturisit pentru Hristos şi pentru misiunea Sa dumnezeiască: întâi Scripturile prin Profeţii Vechiului Testament, căci toate profeţiile s-au împlinit în Hristos, apoi Sfântul Ioan Botezătorul, apoi însăşi faptele şi minunile săvârşite de Hristos şi în fine Dumnezeu-Tatăl la Iordan şi pe Muntele Schimbării la Faţă, atunci când a zis:
„Acesta este Fiul Meu cel iubit întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultaţi.” (Mt 17, 5).
Mai întâi Mântuitorul precizează de ce face apel la mărturiile menţionate anterior. N-o face pentru a-şi asigura „slavă de la oameni”, căci Tatăl Însuşi este Cel Care-L slăveşte. Dacă ar fi căutat slava oamenilor, Domnul Hristos ar fi făcut lucrurile lor, dar împlinind voia lui Dumnezeu a adus judecata în lume, mai bine zis a adus criza în lume.[1]
Hristos a adus judecata în lume, dar nu a judecat pe nimeni. Înfricoşata Judecată va avea loc la a Doua Venire a Domnului. Până atunci oamenii au judecat şi s-au judecat după faptele Lui, fapte care au mărturisit despre El. Au fost unii care L-au urmat căci au crezut în El; au crezut că de la Tatăl a ieşit. Au fost însă şi împotrivitori, care nu au crezut în El. Prin urmare, slujirea adevărului aduce şi împotrivire din partea celor care nu-l înţeleg.
Ştim din Sfânta Scriptură că Ioan Botezătorul L-a mărturisit pe Domnul Hristos ca fiind Judecător şi Miel. „Iată Mielul lui Dumnezeu”[2] – le spunea Ioan Botezătorul oamenilor indicându-L pe Iisus; cu altă ocazie le spunea:
„Eu unul vă botez cu apă, dar vine Cel Ce este mai tare decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor; Acela vă va boteza cu Duh Sfânt şi cu foc; a Cărui lopată este în mâna Lui, ca să cureţe aria şi să adune grâul în hambarul Său, iar pleava o va arde în foc nestins.” (Lc 3, 16 – 17).
Iisus Hristos pe parcursul activităţii Sale misionare S-a manifestat mai mult ca Miel al lui Dumnezeu, ca unul care împlineşte toată dreptatea lui Dumnezeu. O singură dată a pronunţat o sentinţă şi aceasta nu asupra oamenilor, ci asupra unui smochin, care pe loc s-a uscat. Pe oameni îi mustra şi în special pe farisei, dar niciodată nu pronunţa asupra lor o sentinţă definitivă. Acesta este şi motivul pentru care Ioan Botezătorul, pe când era în temniţă, deci aproape de sfârşitul misiunii sale de Înaintemergător, îşi trimite ucenicii săi la Hristos ca să-l întrebe:
„Tu eşti Cel ce vine sau să aşteptăm pe altul?” (Mt 11, 3).
De ce această întrebare? Pentru că Hristos nu se manifesta şi ca Judecător. Chiar şi atunci când a fost obligat de împrejurări să pronunţe o sentinţă asupra unei femei păcătoase prinsă în desfrânare, pe care Legea o condamna la moarte, Iisus i-a lăsat pe pârâşii ei s-o lapideze, s-o omoare cu pietre, zicând: „Cel fără păcat să arunce primul cu piatra asupra ei”.[3] Şi, ne spune evanghelistul Ioan în capitolul al VIII-lea al Evangheliei sale că toţi au plecat începând de la cei mai bătrâni şi până la cel din urmă.
Şi continuă textul acestei pericope astfel:
„Iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii. Dar fariseii I-au zis: Tu mărturiseşti despre Tine Însuţi; mărturia Ta nu este adevărată. A răspuns Iisus şi le-a zis: Chiar dacă Eu mărturisesc despre Mine Însumi, mărturia Mea este adevărată, fiindcă ştiu de unde am venit şi unde Mă duc. Voi nu ştiţi de unde vin, nici unde Mă duc. Voi judecaţi după trup; Eu nu judec pe nimeni. Şi chiar dacă Eu judec, judecata Mea este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci Eu şi Cel ce M-a trimis pe Mine.” (In 8, 12 – 16).
Sau cum citim în capitolul al III-lea al Evangheliei după Ioan:
„Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina. Căci faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârşite.” (In 3, 17 – 21).
Aşadar există o judecată încă de pe acum şi nu Dumnezeu este Cel care o face, ci oamenii înşişi se judecă prin atitudinea pe care o au faţă de Hristos-Lumina.
Încheiem această meditaţie cu un cuvânt al Domnului Hristos, cuprins în Evanghelia după Ioan în capitolul al V-lea. Spune Domnul Hristos:
„Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat de la moarte la viaţă.” (In 5, 24).
Aşadar, pentru cei ce cred viaţa veşnică începe încă de pe acum.
[1] Dicţionar grec-român al Noului Testament, Societatea Biblică Interconfesională din România, Bucureşti, 1999, p. 167.
[2] In 1, 36.
[3] In 8, 7.
