„Vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui” (Vineri. Săptămâna a III-a după Rusalii)

de | iul. 9, 2021

Evanghelia zilei: Mt 10, 32 – 36; 11, 1

Zis-a Domnul ucenicilor Săi: pe oricine Mă va mărturisi pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu pe el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor Mă voi lepăda şi Eu de el înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri. Să nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa; şi vrăjmaşi ai omului vor fi casnicii lui. După ce a sfârşit Iisus de dat aceste învăţături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo, ca să înveţe şi să propovăduiască mai departe, prin ora­şele lor.

„Vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui”

Oricine va mărturisi pe Domnul Hristos înaintea oamenilor va fi mărturisit de Fiul înaintea lui Dumnezeu-Tatăl; la fel, oricine se va lepăda de Domnul Hristos înaintea oamenilor va fi lepădat de Fiul înain­tea lui Dumnezeu-Tatăl.

În măsura în care ascultăm de Domnul Hristos, precum şi Hristos a ascultat de Tatăl, vom avea viaţă din viaţa Lui şi vom putea trece prin înviere la viaţă. Dacă nu-L ascultăm, ne despărţim de El şi, putem fi do­borâţi de moarte înainte de a o doborî noi pe ea, căci firea necurăţită aduce păcatul, iar păcatul necurăţit aduce moartea înainte de moarte.

Mântuitorul le vorbea mulţimilor, însă la început puţini l-au urmat, motiv pentru care Domnul Hristos a spus:

„Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.” (Mt 20, 16; 22, 14).

Ucenicii Domnului Hristos au fost chemaţi dintre oameni la slujire; ei au avut o misiune aparte – aceea de a-L vesti pe Iisus Hristos tuturor oamenilor. Desi­­gur şi noi suntem chemaţi de Hristos pentru a deveni ucenici.

„Chemaţi suntem toţi, dar puţini sunt aleşi; Puţini aleşi, pentru că ales devine acela care răspunde chemării. Decizia – spune Sfântul Chiril al Alexandriei – face din omul chemat un ales.”.[1]

Iisus Hristos a ales doisprezece apostoli, dar numai unsprezece dintre ei au răspuns chemării. De ce? Pentru că Iuda Iscarioteanul, deşi a fost chemat, nu l-a mărturisit pe Fiul lui Dumnezeu înaintea oamenilor, ci s-a lepădat de El. Cu acest Apostol, trimis în lume să vestească oame­nilor apropierea Împărăţiei cerurilor, s-a împlinit cuvântul Domnului Hristos:

„Cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Mt 10, 33; Lc 12, 9).

Alesul este deci persoana care se angajează în dialog cu glasul tai­nic al che­mării sale, al vocaţiei sale. Toţi suntem chemaţi. Zice Domnul Hristos: „mulţi sunt chemaţi”, în sensul de toţi.[2] Răspunsul nostru la chemarea Domnului Hristos în­seamnă urmarea Lui, concretizată prin împlinirea poruncilor.

Totuşi pe acest drum al urmării lui Hristos putem avea piedici de departe sau de aproape. De aproape atunci când este vorba de cei din casa şi din familia noas­tră. Suntem puşi în situaţia de a alege: sau Domnul Hristos sau familia noastră.

Despărţirea de cei dintr-un neam cu noi este dureroasă. Domnul Hristos o com­pară cu o sabie, de fapt orice despărţire înseamnă o durere la fel de mare pre­cum este cea provocată de sabie. Aşa a fost şi profeţia pe care Dreptul Simeon a spus-o Maicii Domnului, atunci când, la opt zile după naştere, Pruncului i s-a pus numele Iisus. A spus atunci Drep­tul Simeon: „Acesta – adică Hristos – este pus spre căderea şi spre ridi­carea multora din Israel şi spre semn de împotrivire”.[3] Şi vorbind cu Maica Domnului, a spus: „Şi chiar prin sufletul tău va trece sabie”[4]sabia fiind simbol al suferinţelor ei viitoare, suferinţe prin care ea va trece văzând patimile Fiului ei.

Cu toate că a fost foarte dureroasă, despărţirea Maicii Domului de Fiul Său nu a fost una voită. Nu Maica Domnului s-a despărţit de Dom­nul Hristos, ci oame­nii au despărţit-o de Fiul Său şi L-au răstignit pe cruce.

Poate la fel de dureroasă este despărţirea noastră de casnicii noştri. Deo­sebi­rea este că noi va trebui să operăm această despărţire; noi va tre­bui să alegem între Hristos, pe de o parte şi familia noastră, pe de altă parte. În acest sens spune Domnul Hristos:

„Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.” (Mt 10, 37).

Domnul Hristos nu ne îndeamnă să nu ne iubim părinţii sau copiii, ci să nu-i iubim mai mult decât trebuie, pentru că ei nu ne pot mântui.

Sfântul Ioan Gură de Aur, în Omilii la Matei, spune că:

„Domnul Hristos nu ne porunceşte să-i urâm fără pricină – asta ar fi o mare nele­giuire! – ci: Când tatăl tău, mama ta, femeia ta, copiii tăi, spune Domnul, vor să-i iubeşti mai mult decât pe Mine, atunci, tocmai pentru aceasta, urăşte-i; că o dra­goste ca aceasta pierde şi pe cel iubit şi pe cel ce iubeşte. Hristos a spus aceasta ca să-i facă mai curajoşi pe copii, dar mai blânzi şi pe părinţii care ar avea de gând să împiedice pe copii să îmbrăţi­şeze credinţa. Când părinţii vor vedea că Hristos are atâta putere şi tărie încât să-i despartă pe copii de ei, părinţii vor ceda, pentru că văd că în­cear­că lucruri imposibile.”.[5]

Când sunt înţelese, aceste despărţiri aduc bucurie. Nu de puţine ori, părinţii au devenit credincioşi prin mărturisirea copiilor lor; părinţii au devenit credin­cioşi, pentru că copiii lor au devenit întâi credincioşi. Este aici o pedagogie divină, pentru că Domnul Hristos nu lasă nemân­gâ­iat sufletul care aspiră spre El.

Credinţa îl schimbă pe om. Din om rău îl face om bun, dar pentru această schimbare este nevoie de un om care să mărturisească credinţa, prin faptă şi prin cuvânt.

„Calea pe care vine credinţa în om este un alt om. – spune părintele pro­fe­sor Dumitru Stăniloae – Cel mai minunat lucru este forţa cu care se co­mu­nică certi­tudinea de credinţă de la omul care o are la cel care îl vede. Cine se află în preajma unui om care îşi mărturiseşte încordat sau calm, dar neclintit, credinţa, greu poate rezista să nu devină şi el credincios. Certitudinea din altul naşte certitudinea din noi.”.[6]

Şi spunem în concluzie: Cu greu pot rezista părinţii să nu se roage atunci când îşi văd copiii stând la rugăciune.


[1] Paul Evdokimov, Les Ages de la Vie Spirituelle, Paris, 1963, p. 61.

[2] Părintele Galeriu, Jertfă şi răscumpărare, Ed. Harisma, Bucureşti, 1991, p. 149

[3] Lc 2, 34.

[4] Lc 2, 35.

[5] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 433.

[6] Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, p. 16.

Meditație la Evanghelia zilei
Meditație la Evanghelia zilei
„Vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui” (Vineri. Săptămâna a III-a după Rusalii)
„Vrăjmaşii omului vor fi casnicii lui” (Vineri. Săptămâna a III-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci

Semnul Sfintei Cruci este cel mai frecvent act liturgic creștin, atât în ceea ce privește cultul divin public, cât și cel particular. Toți creștinii botezați, clerici și mireni, au dreptul și datoria de a se însemna cu semnul Crucii. De asemenea, trebuie menționat și...

Evlavia creștină

Evlavia creștină

Evlavia, alături de dragoste și credință, este o virtute definitorie pentru viața creștină. Un om evlavios este un om ce își măsoară faptele, cuvintele și gândurile spre a plăcea lui Dumnezeu întru toate. Omul evlavios este, fără de îndoială, un om religios, un om...