Evanghelia zilei: In 8, 21 – 30
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi nu Mă veţi afla şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi să veniţi. Deci ziceau iudeii: nu cumva îşi va ridica singur viaţa, pentru că zice: unde Mă duc Eu, voi nu puteţi să veniţi. Dar Iisus le-a spus: voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus; voi sunteţi din lumea aceasta, Eu nu sunt din lumea aceasta. Drept aceea v-am spus vouă că veţi muri în păcatele voastre, căci dacă nu credeţi cine sunt Eu, veţi muri în păcatele voastre. L-au întrebat atunci pe El: cine eşti Tu? Şi le-a răspuns Iisus: ceea ce de la început v-am spus că sunt! Multe am de zis şi de judecat despre voi; dar Cel ce M-a trimis pe Mine adevărat este, şi cele ce am auzit de la Dânsul, Eu acestea le grăiesc în lume. Ei însă n-au înţeles că le vorbea despre Tatăl. Deci le-a zis Iisus: când veţi înălţa pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte cine sunt Eu şi că de la Mine însumi nu fac nimic, ci precum M-a învăţat Tatăl, aşa grăiesc. Iar Cel ce M-a trimis este cu Mine; Tatăl nu M-a lăsat singur, fiindcă Eu fac pururea cele plăcute Lui. Aceste cuvinte grăind El, mulţi au crezut într-Însul.
„Eu sunt Cel ce sunt”
Iisus le spunea cărturarilor care nu credeau în El:
„Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” (In 8, 21).
Aceştia, neînţelegând cuvântul Său, ziceau:
„Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa? Că zice: Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.” (In 8, 22).
Poate nu ziceau cu voce tare, poate gândeau acest cuvânt şi se întrebau în ei înşişi:
„Nu cumva Îşi va ridica singur viaţa?” (In 8, 22).
Fiul lui Dumnezeu n-avea nevoie de mărturie din partea omului, pentru că a cunoscut El însuşi ce este în om, pe de o parte, iar pe de altă parte, pătrundea prin cuvântul Său până la despărţitura sufletului şi a duhului, judecând simţirile şi cugetările inimii omeneşti.[1] Ca atare, Domnul Hristos putea citi ca dintr-o carte gândurile omului şi, pentru că a venit în lume să-i mântuiască pe oameni, n-a ignorat gândurile lor, chiar dacă erau rele.
Iudeii, auzind cuvântul Mântuitorului: „Mă duc”,[2] socoteau fie că va pleca undeva, părăsind Iudeea, fie că spune că va muri, fiindcă „Mă duc” în înţelesul de obşte înseamnă şi aceasta.
Aşadar, Mântuitorul foloseşte acest prilej pentru a le spune iudeilor încă o dată că nu este un om printre oameni, ci Dumnezeu întrupat. Zice Mântuitorul:
„Voi sunteţi din cele de jos; Eu sunt din cele de sus.” (In 8, 23).
Şi pentru ca iudeii să nu gândească cuvintele „sus” şi „jos” în sens spaţial sau fizic, Domnul Hristos spune în continuare:
„Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt, veţi muri în păcatele voastre.” (In 8, 23 – 24).
Hristos afirmă fără echivoc că cei ce nu cred că El nu este din lumea aceasta creată, deci cei ce nu cred că e Dumnezeu, vor muri în păcatul despărţirii de El, căci moartea vine din necredinţa în El ca Dumnezeu.
Spunând Iisus: „Eu sunt”,[3] repetă ceea ce i-a spus lui Moise: „Eu sunt Cel ce sunt”. Adică Dumnezeu există prin Sine; nu are o cauză în afară de Sine. Creatura nu este prin sine, pentru că nu este una cu existenţa. Nu are existenţă prin sine. Creatura este adusă la existenţă, ea primeşte viaţa de la Dumnezeu, care este „Viaţa” prin excelenţă. Aşadar, cei care nu vor crede că El este Dumnezeu vor muri în păcatele lor.
Iudeii, uitând că aşa Se numise Dumnezeu către Moise, întreabă: „Cine eşti?”. „Eu sunt Cel ce sunt”[4] i-a spus odinioară Dumnezeu lui Moise. Acum Hristos spune simplu: „Eu sunt”, lăsând celor cunoscători să adauge tot ce se cuprinde în aceste cuvinte, cum a făcut Apostolul Petru, când a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, Celui viu”.[5]
Este aici o relaţie între „eu” şi „tu”. Totdeauna o mărturisire făcută de mine, în numele meu, atrage sau confirmarea „tu eşti”, sau infirmarea „nu eşti tu”. Iudeii întrebând-l pe Mântuitorul: „Cine eşti tu?”[6] nu îl recunosc ca Dumnezeu, îl infirmă, mai bine zis îl neagă, spunându-I: „Pe Tine Te ştim de unde eşti. Însă Hristosul, când va veni, nimeni nu ştie de unde este”.[7]
Unor astfel de necredincioşi, Hristos le spune: „Multe am de spus despre voi şi de judecat”,[8] adică e bogat cuvântul care vă poate certa. Aici, Hristos Se arată pe Sine ca adevăratul şi unicul Judecător, ca Judecătorul care va descoperi toate ale omului, Care nu cunoaşte numai cele văzute ale trupului, ci toate adâncimile complexe ale omului.
Prima venire a lui Hristos n-a avut ca scop judecarea lumii, ci mântuirea ei. Pentru judecată va veni a doua oară. Criteriul după care se face judecata este străduinţa sau dezinteresul pe care le-a manifestat în viaţă cel judecat, de a se apropia de Hristos şi de a intra în comuniune cu El.
Comuniunea este o lucrare a Duhului – spunea părintele Dumitru Stăniloae. Duhul ne leagă cu Hristos şi cu ceilalţi şi, legându-ne astfel, ne face să iradiem. A fi legaţi de un altul înseamnă a comunica şi a comunica înseamnă a comunica lumină.
În fiecare om este o lumină. Dar ea nu se actualizează decât în comuniune, în iubire. Suntem lumină unii pentru alţii. Fiecare se umple de lumina celuilalt. Această lumină este o bucurie, o odihnă în dăruirea reciprocă, sentimentul de a avea totul: având iubirea celorlalţi, avem totul.[9]
[1] Evr 4, 12.
[2] In 8, 21 – 22.
[3] In 8, 24.
[4] Ieş 3, 14.
[5] Mt 16, 16; Mc 8, 29; Lc 9, 20; In 6, 69.
[6] In 8, 25.
[7] In 7, 27.
[8] In 8, 26.
[9] M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, p. 177.
