„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu” (Vineri, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)

de | oct. 15, 2021

Evanghelia zilei: Mc 12, 1 – 12

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a aşezat în ea teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar la vremea roadelor a trimis la lucrători un slujitor, ca să primească de la ei partea sa din rodul viei. Dar ei, punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic. A trimis la ei, a doua oară, alt slujitor; dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au izgonit cu ocară. Din nou a trimis pe altul, dar şi pe acela l-au omorât; apoi a trimis pe mulţi alţii, din care pe unii i-au bătut, iar pe alţii i-au omorât. Mai avea însă şi un fiu iubit al său şi, în cele din urmă, l-a trimis şi pe el la ei, zicând: se vor ruşina de fiul meu. Dar lucrătorii aceia au zis între ei: acesta este moştenitorul; veniţi să-l ucidem şi moştenirea va fi a noastră. Atunci au pus mâna pe el, l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va nimici pe lucrătorii aceia şi via sa o va da altora. Oare, nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: piatra, pe care au arun­cat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie pusă în capul unghiului? De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri. Ei căutau să-L prindă, căci pricepuseră că împotriva lor spusese pilda aceasta, dar se temeau de popor şi de aceea, lăsându-L, s-au dus.

„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu”

Pilda lucrătorilor viei, folosită de Domnul Hristos pentru a arăta necredinţa fariseilor, este un rezumat al istoriei poporului ales. Se spune în această pildă că un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme roadelor, a trimis o slugă ca să ia de la lucrători din roadele viei. Dar nu a primit nimic. Şi a trimis mai multe slugi, dar lucrătorii au făcut cu ele ce au vrut: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. În cele din urmă a trimis la lucrători pe fiul său iubit zicând: Se vor ruşina de fiul meu. Dar acele slugi neruşinate l-au prins, l-au omorât şi l-au arun­cat afară din vie. La urmă a venit stăpânul viei aceleia, i-a pierdut pe lucrători, iar via a dat-o altora.

Pilda, cu mici diferenţe, o găsim şi la proorocul Isaia, în capitolul al V-lea al cărţii sale, unde vorbeşte despre via neroditoare:

„Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie pe o coastă mănoasă. El a săpat-o, a curăţit-o de pietre şi a sădit-o cu viţă de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn, săpat-a şi un teasc. Şi avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă. Şi acum voi, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, fiţi judecători între mine şi via mea. Ce se putea face pentru via mea şi n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească struguri, mi-a rodit aguridă? Acum vă voi face să ştiţi cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei şi ea va fi pustiită, dărâma-voi zidul ei şi va fi călcată în picioare. Şi o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată şi o vor năpădi spinii şi bălăriile. De asemenea şi norilor le voi da poruncă să nu-şi mai verse ploaia peste ea. Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oa­menii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El nădăjduia ca acesta să fie un po­por fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească drep­tate, dar iată: răzvrătire.” (Is 5, 1 – 7).

A răsădi şi a cultiva vie înseamnă multă muncă, mai ales în ţările orientale, unde este secetă. Prin urmare, este de înţeles de ce stăpânul viei s-a ataşat de acest pă­mânt care l-a costat atâta sudoare. Este ima­ginea pe care Domnul Hristos o preia din viaţa de zi cu zi pentru a ilustra alegerea poporului evreu de către Dumnezeu.

Referirea pe care Domnul Hristos o face este foarte clară: Dum­nezeu le-a dat în grijă evreilor pământul făgăduinţei, care din pricina belşugului roadelor sale fusese numit „pământul unde curge lapte şi miere.”[1] Pentru necredinţa lor Dumnezeu i-a cercetat în multe chipuri şi în multe rânduri prin prooroci, iar în zilele mai pe urmă prin însuşi Fiul Său, prin care a făcut şi veacurile – cum citim în capitolul I din Epis­tola către Evrei.

Aşa cum ne arată şi pilda, proorocii şi apoi Domnul Hristos au venit în lume, respectiv în vie, ca să primească roadele viţei, adică vinul. Se ştie că în antichitate această nobilă băutură era simbolul iubirii. În­ţeleptul Solomon în Cântarea Cân­tărilor exaltă iubirea dintre mire şi mi­reasă folosindu-se, comparativ şi de această imagine a vinului.[2]

Aşadar, la vremea roadelor, au venit în lume proorocii, dar în loc să găsească iubire între oameni, au găsit numai ură şi răzvrătire. Aşa s-a întâmplat că într-o lu­me unde iubirea era exilată, apostolii iubirii au fost bă­tuţi şi omorâţi. Mai mult decât atât, nu numai apostolii iubirii au su­ferit din cauza lumii, ci însuşi Dumnezeu care, potrivit Sfântului Apostol Ioan, este iubire. Citim aceasta în întâia epistolă so­­bornicească a Sfân­tului Apostol Ioan, în capitolul al IV-lea, unde „uce­nicul pe care-l iubea Iisus” ne îndeamnă:

„Iubiţilor, să ne iubim unul pe altul, pentru că dragostea este de la Dum­nezeu şi ori­cine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumne­zeu. Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi, că pe Fiul Său cel Unul Născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem. În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Iubiţilor, dacă Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi şi noi datori suntem să ne iubim unul pe altul.” (1 In 4, 7 – 11).

Aceasta este porunca cea nouă pe care Domnul Hristos a dat-o apostolilor Săi la Cina cea de Taină:

„Poruncă nouă dau vouă: Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul. Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii.” (In 13, 34 – 35).

Prin urmare creştinul nu este sfătuit să iubească, ci îi este poruncit să iubeas­că. Iar iubirea lui trebuie să fie o iubire jertfitoare. Spune Dom­nul Hristos în Pre­dica de pe Munte:

„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc.” (Mt 5, 44).

De ce? Pentru ca să fim fiii Tatălui Celui din ceruri, că „El face să ră­sară soa­rele şi peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi”.[3]

[1] Deut 26, 9.

[2] SFÂNTUL GRIGORIE DE NYSSA, Tâlcuire la Cântarea Cântărilor, în PSB 29, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1982, pp. 230 – 240.

[3] Mt 5, 45.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu” (Vineri, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)
„Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu” (Vineri, Săptămâna a XVII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Drama unei vieți (ne)libere | Duminica a 30-a după Rusalii

Drama unei vieți (ne)libere | Duminica a 30-a după Rusalii

Ev. Luca 18, 18-27 Dregătorul bogat - Păzirea poruncilor „Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu...

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 7)

Rolul bunicilor în viața duhovnicească a nepoților (ep. 7)

O bunică evlavioasă atrage harul lui Dumnezeu, astfel că ea devine ca un magnet ce atrage copiii și nepoții. Iată o întâmplare lămuritoare. Pe timpul războiului, în 1940, într-un sat din Grecia părintele Teodor a plecat împreună cu diaconul său Lavrentie, ţinând cu...