Evanghelia zilei: Lc 16, 15 – 18; 17, 1 – 4
Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ce este socotit înălţat între oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu. Legea şi proorocii au ţinut până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare prin stăruinţă intră în ea. Dar mai lesne este să treacă cerul şi pământul, decât un corn de literă să cadă din lege. Cel care îşi lasă pe femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte desfrânare; şi cel care ia pe cea lăsată de bărbat face desfrânare şi el. Apoi a zis Iisus către ucenicii Săi: este cu neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin! Mai de folos i-ar fi dacă şi-ar lega o piatră de moară de gâtul său şi s-ar arunca în mare, decât să facă pe unul din aceştia mai mici să păcătuiască. Luaţi aminte de voi înşivă: de-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi, dacă se va pocăi, iartă-l. Şi chiar dacă îţi va greşi de şapte ori în zi şi de şapte ori se va întoarce la tine şi va zice: îmi pare rău, tu iartă-l pe el.
Tâlcuirea Legii
După ce a rostit pilda cu iconomul cel necredincios, Domnul Hristos a rostit această sentinţă:
„Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona (banului – n.n.).” (Lc 16, 13).
Fariseii care auzeau acestea şi care erau iubitori de arginţi îl luau în bătaie de joc. Atunci Domnul Hristos le-a spus:
„Voi sunteţi cei ce vă faceţi pe voi drepţi înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaşte inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este înaintea lui Dumnezeu.” (Lc 16, 15).
Şi pentru că se îndreptăţeau pe ei înşişi, socotindu-se împlinitori ai Legii, Domnul Hristos le spune fariseilor:
„Legea şi proorocii au fost până la Ioan; de atunci împărăţia lui Dumnezeu se binevesteşte şi fiecare se sileşte spre ea. Dar mai lesne e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă.” (Lc 16, 16 – 17).
Aşadar Legea şi proorocii au fost până la Ioan Botezătorul, iar de atunci până la sfârşitul veacurilor se binevesteşte Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu. Această Evanghelie nu este însă în locul Legii lui Moise, căci le spune Domnul Hristos fariseilor: „Mai uşor e să treacă cerul şi pământul, decât să cadă din Lege un corn de literă.”.[1]
Cu altă ocazie, în Predica de pe Munte în relatare mateiană, Domnul Hristos le spune ucenicilor Săi:
„Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor. Căci zic vouă: Că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor.” (Mt 5, 17 – 20).
Domnul Hristos este adevăratul împlinitor al Legii. El a venit să ducă la desăvârşire poruncile Legii, să dea adevăratul sens Legii, nu o parte din sens, ci tot sensul.
Că este aşa vedem tot din Predica de pe Munte unde ne sunt prezentate şase antiteze sau hiperteze. În ce constau acestea? Domnul Hristos face referire la o poruncă din Legea lui Moise prin cuvintele: „Aţi auzit că s-a spus…” şi îi dă adevăratul sens, adică tot sensul, zicând: „Eu însă vă spun…”.
„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu ucizi; iar cine va ucide vrednic va fi de osândă. Eu însă vă spun vouă: Oricine se mânie pe fratele său vrednic va fi de osândă; şi cine va zice fratelui său netrebnicule vrednic va fi de judecata sinedriului; iar cine va zice nebunule vrednic va fi de gheena focului.” (Mt 5, 21 – 22).
Aşadar Mântuitorul condamnă mânia care duce la omor.
O altă antiteză este:
„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu săvârşeşti adulter. Eu însă vă spun vouă: Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui.” (Mt 5, 27 – 28).
Prin aceasta Domnul Hristos condamnă privirea care duce la desfrânare. Este condamnat apoi divorţul pentru motive banale.
„Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Cine va lăsa pe femeia sa, să-i dea carte de despărţire. Eu însă vă spun vouă: Oricine va lăsa pe femeia sa în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter şi cine va lua pe cea lăsată săvârşeşte adulter.” (Mt 5, 31 – 32).
Acelaşi lucru îl citim şi în pericopa evanghelică pe care o avem în atenţie:
„Oricine-şi lasă femeia sa şi ia pe alta săvârşeşte adulter; şi cel ce ia pe cea lăsată de bărbat săvârşeşte adulter.” (Lc 16, 18).
În Vechiul Testament soţia era printre „proprietăţile” soţului, în adevăratul sens al cuvântul pentru că acesta o cumpăra.[2] Dacă apărea o neînţelegere în familie soţul o putea repudia. Aceasta însă nu se putea recăsători dacă nu avea carte de despărţire. Domnul Hristos vine şi restabileşte demnitatea femeii şi o repune la locul de cinste în care trebuia să fie. Spune apoi că odată ce omul s-a unit cu femeia sa nu trebuie să caute pricină de despărţire. Singura motivaţie, singurul motiv pentru care este admisă despărţirea este adulterul. Toate celelalte trebuie depăşite prin iertare.
Iertarea este la fel de necesară în viaţa duhovnicească precum rugăciunea. Spune Domnul Hristos:
„Dacă îţi vei aduce darul tău la altar – deci dacă eşti pregătit de rugăciune, dacă vii la Biserică pentru rugăciune – şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău.” (Mt 5, 23 – 24;).
Să luăm aminte aşadar la noi înşine. De ne va greşi aproapele nostru, de ne va greşi soţul sau soţia şi dacă se va căi, datori suntem să-l iertăm. Şi chiar dacă ne va greşi de şapte ori într-o zi şi de şapte ori se va întoarce, zicând: „Mă căiesc, iartă-mă!”, datori suntem să-l iertăm.
Încheiem cu un îndemn al Sfântului Maxim Mărturisitorul, cuprins în al II-lea volum al Filocaliei:
„Să ne iubim unii pe alţii şi vom fi iubiţi de Dumnezeu. Să fim cu îndelungă răbdare întreolaltă şi va fi şi El cu îndelungă răbdare faţă de păcatele noastre. Să nu răsplătim răul cu rău şi nu vom primi după păcatele noastre. Căci iertarea greşalelor noastre o aflăm în iertarea fraţilor. Iar mila lui Dumnezeu e ascunsă în milostivirea noastră faţă de aproapele. De aceea a zis Domnul: Iertaţi, şi vi se va ierta vouă. Şi iarăşi: De veţi ierta oamenilor greşalele lor şi Tatăl vostru cel din ceruri vă va ierta vouă greşalele voastre. Sau: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.”.[3]
[1] „Un corn de literă” adică o îmbinare de litere, o legătură care uneşte două litere sau în cazul alfabetului ebraic un semn grafic foarte mic numit „iotă” sau „cirtă”.
[2] Pr. Prof. Dr. Dumitru Abrudan, Diac. Prof. Dr. Emilian Corniţescu, Arheologie biblică, p. 130.
[3] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cuvânt ascetic, 42, în Filocalia 2, p. 57.
