Lucrarea harului (Vineri, Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)

de | dec. 24, 2021

Evanghelia zilei: Lc 19, 12 – 28

Zis-a Domnul pilda aceasta: un om de neam mare s-a dus într-o ţară depărtată, ca să-şi ia întărire de domn şi să se înapoieze. Şi a chemat pe zece slujitori ai săi, le-a dat zece talanţi şi a zis către ei: neguţătoriţi cu ei până voi veni. Dar cetăţenii lui îl urau şi au trimis solie în urma lui, spu­nând: nu voim ca acesta să domnească peste noi. Când s-a înapoiat el cu întărirea de domn, a poruncit să cheme pe slujitorii cărora le dăduse banii, ca să afle ce neguţătorie au făcut ei. Şi a venit cel dintâi, zicând: stăpâne, talantul tău a adus câştig zece talanţi. Atunci a zis stăpânul: bine, slujitor bun, pentru că în puţin ai fost credincios, să ai putere peste zece oraşe. A venit apoi al doilea, zicând: stăpâne, talantul tău a adus cinci ta­lanţi. A zis şi aces­tuia: să fii şi tu stăpânitor peste cinci oraşe. A venit şi al treilea, zicând: stăpâne, iată talantul tău pe care l-am păstrat învelit într-un ştergar, căci m-am temut de tine, pentru că eşti om aspru; iei ce n-ai pus şi seceri ce n-ai semănat. Stăpânul i-a zis: din cu­vintele tale te voi judeca, slujitor viclean. Ai ştiut că eu sunt om aspru, care iau ce n-am pus şi secer ce n-am semănat. Atunci de ce n-ai dat banii mei schimbătorilor şi, venind eu, i-aş fi cerut cu dobândă. Apoi a poruncit celor ce stăteau de faţă: luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi. Dar ei au zis: stăpâne, acela are zece talanţi! Vă spun că celui care are i se va da, iar de la cel care nu are, se va lua chiar şi ce are. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea. După ce a vorbit acestea, a mers înainte, în sus, spre Ierusalim.

Lucrarea harului

Printre parabolele rostite de Mântuitorul nostru Iisus Hristos privi­toare la sfârşitul lumii se află şi parabola talanţilor. Aceasta este consem­nată doar de evangheliştii Matei şi Luca.[1] Este o diferenţă între cele două relatări, ceea ce ne îndreptăţeşte să spuneam, potrivit cuvinte­lor Sfân­tului Ioan Gură de Aur, că alta este pilda de la Matei şi alta pilda de la Luca. În pilda de la Matei este vorba de trei slujitori cărora stăpânul le-a încredinţat averea sa, fiecăruia după puterea lui: unuia i-a dat cinci talanţi, altuia i-a dat doi şi altuia unul. În pilda de la Luca stăpânul a che­mat la sine zece slujitori, cărora le-a împărţit zece talanţi. Prin urmare, fie­care slujitor a primit un singur talant. Din pri­cină că din aceiaşi bani unul a adus un câştig mai mare, iar altul mai mic, e drept să nu se bucure de răs­plătiri egale.[2]

Hristos, care este Stăpânul nostru, la plecarea din această lume,   le-a încre­dinţat oamenilor darurile Sale: unuia i-a dat mai multe daruri, altuia mai puţine, însă nimeni nu a fost lipsit de dar din partea Stă­pânului. Fiecare om a primit cel puţin un talant de la Mântuitorul. La a doua venire, când va fi judecata vor fi între­baţi oamenii ce au făcut cu darurile încredinţate. Cel care şi-a înmulţit talantul său va fi răspătit, iar cel care şi-a ascuns talantul şi nu l-a făcut lucrător înaintea oamenilor va fi pedepsit.

Darul primit de fiecare om din partea Stăpânului tuturor este harul dumne­zeiesc. Ni se spune că fiecare bun slujitor îi va arăta Stăpânului, la venirea Sa, ceea ce a câştigat cu talantul său, dar nu ni se spune nici la Evan­ghelistul Matei, nici la Evanghelistul Luca, că Stăpânul le-ar fi luat talanţii câştigaţi. Slujitorii vin numai în faţa Stăpânului şi mărturisesc:

„Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci am câştigat cu ei. (Mt 25, 20); Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi am câştigat cu ei.” (Mt 25, 22);

sau, cum citim în Evanghelia după Luca:

„Talantul tău, Stăpâne, a adus câştig cinci talanţi şi zece talanţi.” (Lc 19, 16, 18).

Aşadar, harul dumnezeiesc odată încredinţat omului, dacă este fă­cut lucră­tor, nu mai este luat înapoi sau, mai bine spus, nu este pier­dut.

Cei care îşi înmulţesc talanţii vor intra întru bucuria Stăpânului lor şi vor dobândi starea celor fericiţi. Cei care nu îşi înmulţesc talantul (talanţii), refuzând darul lui Dumnezeu şi dându-l înapoi, vor fi certaţi şi pedepsiţi. Domnul le ia talanul, le ia darul, dar nu pentru Sine, ci pentru a-l da celui ce s-a făcut vrednic de el. Astfel, putem vedea că pentru cei vrednici este o creştere în har. La o nevoinţă a credincioşilor, Dumnezeu adaugă, pe lângă darurile de la început, alte daruri.

Fiecare credincios primeşte harul dumnezeiesc la Botez. Harul însă îşi as­cunde prezenţa, în aşteptarea hotărârii sufletului. Atunci când omul întreg se în­toarce către Dumnezeu, atunci – spune Sfântul Diadoh al Foticeii, cu un sentiment ce nu poate fi spus în cuvinte, harul îşi face sim­ţită prezenţa. Mai mult, dacă omul începe să înainteze prin păzirea poruncilor şi Îl invocă fără încetare pe Domnul Iisus, atunci „focul” ha­ru­lui divin se întinde cuprinzând chiar şi simţurile exte­rioare.[3]

Dacă n-am păcătui niciodată după botezul nostru am rămâne pe veci sfinţi, feriţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului, plăcuţi lui Dumnezeu. Necazul este că noi pe măsură ce sporim cu vârsta, nu spo­rim şi cu harul, cum sporea Domnul nostru Iisus Hristos, ci dim­potrivă, de­că­zând puţin câte puţin, pierdem harul Duhului Sfânt şi devenim într-o măsură mai mare sau mai mică oameni păcătoşi.

Pentru a fi „în har”, cerem lui Dumnezeu să ne „învrednicească să ne păzim fără de păcat”.[4] Mai mult decât atât, la fiecare Sfântă Litur­ghie ne rugăm lui Dumnezeu să ne învrednicească să-L chemăm pe nu­mele de „Tată”. Aşadar, aceasta face harul în om: ne învaţă să rostim cuvântul „Tată”.[5]

Sfântul Simeon Noul Teolog a spus că noi trebuie să devenim con­ştienţi de lucrarea harului. Un creştin adevărat trebuie să simtă cum îl ajută Dumnezeu să progreseze din treaptă în treaptă spre o unire mereu mai sporită cu El. Dumnezeu ne ajută să devenim mai buni, mai puter­nici în faţa ispitelor, mai iubitori faţă de ceilalţi, mai smeriţi, mai umani. Simţim astfel lucrarea lui Dumnezeu în noi. O astfel de fiinţă poate, la rândul ei, rosti cuvinte care îi pot stimula pe oameni, îi pot ajuta, îi pot câştiga pentru viaţa în Hristos.[6]

Cel mai mare har pe care-l poate primi omul din partea lui Dumne­zeu este ha­rul preoţiei. Acesta a fost numit „har” tocmai pentru a accen­tua gratuitatea lui pentru că îl primim de la Dumnezeu fără să-L meri­tăm, adică nu îl primim pentru meritele noastre. Sfântul Ioan de Kronstadt vorbind despre harul preoţiei, spunea:

„Preotul se aseamănă cu o mare de har dumnezeiesc prin deasa împăr­tă­şi­re cu Sfintele Taine. De aceea el trebuie să nu-l întrebuinţeze rău printr-o viaţă personală nedemnă sau prin muţenie, adică prin nepropovăduirea cuvântului lui Dumnezeu poporului. «Vai mie, dacă nu voi binevesti.» (Evanghelia – n.n.) spune Apostolul Pavel. Preotul trebuie să vieţuiască în chip vrednic de un asemenea har şi să-l înmulţească ca pe un talant primit de la Dumnezeu spre mântuirea sa şi a poporului lui Dum­ne­zeu şi spre slava lui Dumnezeu.”.[7]

[1] Mt 25, 14 – 30; Lc 19, 12 – 27.

[2] Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, în PSB 23, p. 890.

[3] Sfântul DIADOH AL FOTICEII, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 85, în Filocalia 1, pp. 459 – 460.

[4] Rugăciunea „Învredniceşte-ne Doamne” rostită la slujba Vecerniei şi Utreniei.

[5] „Harul învaţă sufletul cum învaţă mama copilul, străduindu-se împreună cu el să spună numele tată, până când îl aduce la deprinderea de a-l rosti limpede.”. – cf. DIADOH AL FOTICEII, Cuvânt ascetic în 100 de capete, 61, în Filocalia 1, p. 440.

[6] M. Costa de Beauregard, Dumitru Stăniloae, Mică dogmatică vorbită – dialoguri la Cernica, pp. 132 – 133.

[7] Sfântul Ioan de Kronştadt, Liturghia: Cerul pe Pământ, p. 274.

Radio Renasterea
Radio Renasterea
Lucrarea harului (Vineri, Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)
Lucrarea harului (Vineri, Săptămâna a XXVII-a după Rusalii)
/
<a href="https://radiorenasterea.ro/author/prileapetru/" target="_self">Pr. Petru Ioan Ilea</a>

Pr. Petru Ioan Ilea

Preot, doctor în teologie, hirotonit preot de către Preasfințitul Vasile Someșanul în data de 6 septembrie 2004 pe seama Centrului de Îngrijire și Asistență din Cluj-Napoca, Protopopiatul Cluj II unde a slujit până la data de 15 mai 2010 când a fost transferat la Parohia ,,Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca unde slujește în prezent.

Mai multe

Despre muncă

Despre muncă

Munca este o realitate existențială a lumii în care trăim, fiindcă orice om ca să trăiască în această lume, are nevoie să muncească. Sfânta Scriptură este cât se poate de explicită când ne spune că în rai, Adam și Eva au fost puși pentru a păzi și a îngriji grădina...

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cum simplificăm o viață tot mai complicată? (ep 1)

Cuvintele din limba română simplu, simplitate, simpleță, simplicitate își au rădăcina în latinescul simplex. Simplitatea, însușirea de a fi simplu presupune o lipsă de formalitate, de complicații. Un om simplu  nu cunoaște artificialitatea, afectarea, prefăcătoria....

Despre muncă

Despre răutate

Astăzi, răutatea oamenilor se exprimă prin indiferența prietenilor atunci când ești lovit din plin de o problemă de orice factură. Răutatea este cea mai pură formă de slăbiciune, deși oamenii răi cred că prin aceasta devin importanți și puternici. Răutatea este o...