Violonistul Alexandru Tomescu va concerta în Piața Unirii din Cluj-Napoca

de | iul. 1, 2020

Cel mai cunoscut violonist român contemporan, pentru care muzica nu are limite, Alexandru Tomescu, va concerta pe 11 iulie 2020, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

Concertul, cu invitații gratuite care se pot obține de la organizatori, va avea loc în cadrul evenimentului /FORM Your Days. Violonistul, apreciat în unanimitate de publicul din întreaga lume, va cânta pe vioara Stradivarius Elder-Voicu, obiect de Patrimoniu Naţional, categoria Tezaur, „Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, acompaniat de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, informează AGERPRES.

 Alexandru Tomescu cântă din anul 2007 pe vioara care i-a aparținut lui Ion Voicu. A realizat, câțiva ani la rând, Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, devenind unul dintre cei mai bine cotați violoniști români. El militează prin muzică pentru cauze importante ca stoparea exploatării domeniilor forestiere, distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Național și a cântat pentru numeroase cauze caritabile.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Cultură
Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania”

Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania”

Purtând titlul generic Fall into Classic, Festivalul Mozart va debuta la Filarmonica de Stat „Transilvania” vineri, 10 noiembrie 2023, având-o ca protagonistă pe tânăra și foarte talentata pianistă Aurelia Vișovan, alături de Orchestra Filarmonicii clujene sub bagheta...

Primele spectacole din noiembrie la Teatrul Puck

Primele spectacole din noiembrie la Teatrul Puck

Micii spectatori clujeni sunt așteptați la finalul săptămânii la Teatrul „Puck” cu două spectacole îndrăgite de multe generații de copii: „A kíváncsi elefántkölyök”/„Elefănţelul curios”, în regia lui Koblicska Kálmán și a Ibolya Varga(sâmbătă, 4 noiembrie, de la ora...

Apolodor revine pe scena Teatrului „Puck”

Apolodor revine pe scena Teatrului „Puck”

„Cartea cu Apolodor”, după Gellu Naum, în regia Monei Marian, revine pe scena Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, duminică, 29 octombrie, de la orele 11:00 și 12:30. „Să-ți spun, dragă Apolodor, de ce nu ești ca alții. Ești pinguin și om, pentru că vorbești,...