Virtutea Recunoştinţei

de Spiritualitate

Subiectul pe care ni-l sugerează pericopa evanghelică a Duminicii a 29-a după Rusalii este cel legat de virtutea recunoştinţei. Este o mare virtute recunoştinţa, dar pe cât de mare este, pe atât de rară. Dacă vom căuta în dicţionarul limbii române, la recunoştinţă vom găsi următoarea definiţie: recunoscător este omul care recunoaşte un serviciu, un bine ce i s-a făcut etc.

Minunea vindecării celor zece leproși ne face să medităm la această mare virtute care este recunoştinţa, virtute mare şi atât de rară. Procentul pe care îl pomeneşte evanghelistul s-ar părea că, efectiv, este acelaşi cu cel prezent în lumea noastră: 10%. Din zece bolnavi tămăduiţi, unul, cu sufletul plin de recunoştinţă, s-a întors la Domnul Hristos, a căzut la picioarele Lui şi I-a mulţumit.

La urma urmei, această mare virtute a recunoştinţei, trebuie exersată faţă de toată lumea, dar în mod special, ea artrebui să se îndrepte în trei direcţii: către Dumnezeu, către părinţii şi dascălii noştri şi către semenii care ne-au făcut bine.

Faptul că e aşa de rară virtutea recunoştinţei, ne face să medităm cum sunt recunoscători oamenii faţă de Dumnezeu, care în toată ziua, în tot momentul, revarsă peste noi mulţime de daruri. Vedeţi, de pildă, proorocul Isaia gândindu-se la această mare virtute a recunoştinţei, a recunoştinţei noastre către Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le dă, în cartea sa, în primul capitol, în versetele 2 şi 3, scrie aşa: „Ascultă cerule şi ia aminte pământule, Domnul grăieşte: «Hrănit-am feciori şi i-am crescut, dar ei s-au răzvrătit împotriva Mea. Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu mă pricepe»”. Iată că, până şi animalele sunt mai recunoscătoare decât omul.

În acest sens, iubiţi fraţi şi surori, este foarte cunoscută relatarea legată de Mănăstirea „Sfântul Gherasim” de la Iordan. Pe când Sfântul Gherasim trăia şi se nevoia acolo pe malul Iordanului, la un moment dat, a găsit în pustie un leu care răcnea tare. Se vedea că avea o suferinţă grea. S-a apropiat de el şi a văzut că are în picior o mare ţepuşă. Sfântul Gherasim i-a scos-o, i-a pansat piciorul şi leul recunoscător l-a urmat la mănăstirea lui şi i-a slujit ca o fi inţă cuvântătoare. Bătrânul mai avea pe lângă chilie şi un măgăruş cu care se folosea să aducă apă, fiind o zonă pustie (Pustia Iudeii). Într-o bună zi, o caravană trecea, venind din Persia, mergând înspre Egipt. Văzând măgăruşul în curte, nepăzit de nimeni, l-au luat şi l-au legat de caravana lor de cămile. Bătrânul era plecat de acasă şi când s-a întors n-a mai găsit măgăruşul. Părându-i-se că leul a mâncat măgăruşul, bătrânul l-a certat, zicându-i: „De astăzi înainte, în locul măgăruşului, tu o să cari apă”. Leul l-a ascultat şi a cărat zilnic apa necesară. Numai că, după o vreme, caravana s-a întors din Egipt şi măgăruşul era tot la coada caravanei, legat de cămile. Când l-a văzut, leul s-a dus, a rupt căpăstrul şi l-a adus stăpânului. Când a văzut bătrânul lucrul acesta, s-a înduioşat şi a zis: „Degeaba l-am pedepsit eu pe leu că nu a fost vinovat”. A rămas leul credincios datorită faptului că l-a tămăduit, până ce bătrânul s-a mutat la Domnul. Spune istorisirea despre viaţa Sfântului Gherasim, că atunci când bătrânul a murit, leul, plin de durere, s-a dus şi s-a culcat pe mormântul bătrânului şi a murit şi el.

Se împlinesc cuvintele proorocului Isaia, care zice: „Boul îşi cunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul Meu nu mă pricepe”.

Recunoştinţa noastră faţă de Dumnezeu nu este cea care ar trebui să fie. Şi astfel, observând acest fapt, cu talent poetic, imnograful care a alcătuit slujba Sfintelor Patimi, în antifonul al 12-lea, întreabă retoric: „Poporul Meu, ce Ţi-am făcut ţie şi cu ce Mi-ai răsplătit? În loc de mană, cu fi ere, în loc de apă, cu oţet şi în loc să Mă iubiţi, pe Cruce M-aţi răstignit”. Cam aceasta este recunoştinţa omenească faţă de Dumnezeu.

Pe de altă parte, faţă de părinţii noştri, nu întotdeauna, atât cât Dumnezeu îi ţine pe pământ, avem recunoştinţa necesară. Este duioasă poezia lui Păunescu:

„Enigmatici şi cuminţi,
Terminându-şi rostul lor,
Lângă noi se sting şi mor,
Dragii noştri, dragi părinţi”.

Atâta vreme cât trăiesc, nu ştim să-i preţuim cum se cuvine. Recunoştinţa faţă de ei ar trebui să fie una foarte mare.

Faţă de semenii noştri care ne fac bine, tot aşa s-ar cuveni să fim recunoscători.

Evanghelia duminicii de astăzi ne face să medităm mai mult la această mare virtute a recunoştinţei; recunoştinţa faţă de Dumnezeu care ne-a creat, ne-a adus din nefiinţă la fiinţă, ne răsfaţă toată ziua cu bunătăţile Lui; recunoştinţa faţă de părinţi, faţă de dascălii noştri şi recunoştinţa faţă de semenii noştri.

Atunci, ne întrebăm care ar fi starea de normalitate? Starea de normalitate este cea pe care ne-o arată Sfânta Scriptură. În Epistola către Evrei, Sfântul Apostol Pavel, în capitolul 12, versetul 28, spune: „De aceea, fiindcă primim o împărăţie neclintită (se referă la Împărăţia Cerurilor), să fim mulţumitori şi aşa să-i aducem lui Dumnezeu închinare plăcută cu evlavie şi cu sfială”. Trebuie să-I fim mulţumitori pentru Împărăţia cea veşnică, pe care Dumnezeu ne-o dăruieşte nouă.

Iar dacă ne întrebăm cum se manifestă aici, pe pământ recunoştinţa noastră, citim în Psalmul 115, versetele 3 şi 4. Se întreba David: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?” Şi apoi, tot el, inspirat de Duhul Sfânt dă şi răspunsul: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema”. Aceasta este recunoştinţa: participarea la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare.

De fapt, Sfânta Liturghie se mai numeşte şi Euharistie, care, din limba greacă, se traduce mulţumire. La Sfânta Liturghie îi mulţumim lui Dumnezeu, iar apogeul mulţumirii noastre acesta este: „Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema”. Pe cât se poate, tot mai des trebuie să ne spovedim şi să ne împărtăşim, să participăm plenar la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care este Ospăţul Credinţei. Lui Dumnezeu îi aducem dintr-ale Lui: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie-ţi aducem de toate şi pentru toate”. Lui Dumnezeu îi mulţumim pentru toate darurile pe care mereu le revarsă asupra noastră.

Acesta este gândul pe care ni-l sugerează pericopa evanghelică de astăzi: e mare virtute recunoştinţa şi mulţumirea, şi atât de rar întâlnită în lumea noastră şi de fapt chiar în toată istoria omenească.

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Mai multe din Spiritualitate
Primele trei zile din Postul Mare

Primele trei zile din Postul Mare

Cele trei zile ale Postului Mare au mai mult sensul de a-l obişnui pe creştin cu postul, cu înfrânarea. Apoi, când va mânca în fiecare zi la ceasul al nouălea (ora 3 după-amiază), va considera aceasta prăznuire. - Gheronda, care este noima celor trei zile? - Cele trei...

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor durează mai mult de 40 de zile?

Postul Paștilor, Păresimile sau Patruzecimea – adică postul dinaintea Învierii Domnului – este cel mai lung și mai aspru dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe. În primele trei secole creștine, durata şi felul postirii nu erau uniforme în tot...

Post integral | Mitropolitul Andrei

Post integral | Mitropolitul Andrei

Nu ştiţi voi postul care Îmi place?- zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de...

„Săptămâna albă“. Începe lunga călătorie a Postului Mare

„Săptămâna albă“. Începe lunga călătorie a Postului Mare

După îndătinata tradiţie liturgică, înainte de începerea Postului Mare parcurgem o perioadă de trecere, numită în popor săptămâna albă, a brânzei ori a untului. Aceste numiri reprezintă o formulare populară a perioadei de şapte zile dinaintea postului propriu-zis, în...

Importanţa rugăciunii | Începutul Triodului

Importanţa rugăciunii | Începutul Triodului

„Vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul zicând: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului»” (Luca 18, 13) Intrăm într-o perioadă specială din Anul Liturgic: începe perioada Triodului. Aceasta ţine zece săptămâni, până...

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Ce este Triodul / Perioada Triodului?

Odată cu Duminica Vameșului și a Fariseului, în Biserica Ortodoxă începe Perioada Triodului, una din cele trei mari secțiuni ale anului bisericesc. Numită și perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului și urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul....