Vizită arhierească la Centrul „Sfântul Onufrie” din Florești

de | feb. 21, 2016 | Actualitatea religioasă

Așezământul pentru copii „Sfântul Onufrie” din Florești a primit vineri, 19 februarie 2016, vizita ÎPS Părinte Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox român al celor două Americi. Ierarhul a fost însoțit de la Centrul Eparhial de părintele protosinghel, Benedict Vesa, secretarul  eparhial al Arhiepiscopiei Clujului.

Părintele Protosinghel Visarion Pașca, inițiatorul proiectului, a prezentat înaltului oaspete, ansamblul și șantierul așezământului, realizările făcute până acum, cât și proiectele de viitor. Înaltpreasfinția Sa a fost impresionat de ceea ce se rtealizează aici, felicitându-i și încurajându-i pe membrii Asociației Filantropice „Sf. Onufrie”, să-și ducă proiectele până la capăt.

Menționăm că, vizita Înaltpreasfinției Sale, se datorează legăturii strânse, pe care Asociația Filantropică “Sf. Onufrie” o are cu Fundația “Saint Paraskeva Orthodox Charity” din Chicago, coordonată de doamna Mariana Cuceu.

Sfințirea noii catapetesme a Bisericii din Alunișu

Sfințirea noii catapetesme a Bisericii din Alunișu

În Duminica a 5-a după Rusalii (a vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei), 9 iulie 2023, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a slujit la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din...

Sfințirea capelei mortuare din Miceștii de Câmpie

Sfințirea capelei mortuare din Miceștii de Câmpie

Sâmbătă, 8 iulie 2023, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a binecuvântat comunitatea Parohiei „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Miceștii de Câmpie, județul...