Vizita frățească a Preasfințitul Iustin Sigheteanul în Italia

de | iun. 2, 2016

La invitatia Preasfintitului Parinte Siluan, Episcopul Ortodox Roman al Italiei, a vizitat mai multe comunități parohiale românești și biserici din cuprinsul Italie, astfel :

Luni 30 mai- pelerinjajul Preasfintitului Iustin Sigheteanul si a delegației eparhiale formata din Arhid. Teodosie Bud – consilier economic și Arhid. Pop Andrei – secretar eparhial, a debutat prin vizitarea Parohie Ortodoxe Române din Veneția unde păstorește părintele protopop Avram Matei. Preasfinția Sa a fost întâmpinat la biserica parohială cu hramul Santa Lucia, apoi a fost vizitat șantierul noii biserici, unde părintele protopop construiește o Catedrală românească în inima Veneției.

Marti 31 mai- Preasfintitul Iustin Sigheteanul, impreună cu insoțitorii au vizitat Biserica Sfânta Elena din Venetia unde se găsesc moaștele Sfintei Împărătese Elena, mama Împăratului Constantin cel Mare și o parte din lemnul Sfintei Cruci. În această biserică o mică comunitate de creștini ortodocși din România păstoriți de părintele Grec Viorel, fiu al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, originar din Borșa –Maramureș și-au organizat un altar pentru a săvârși sfintele slujbe în duminici și sărbători. Au mai fost vizitate Biserica San Giovanni unde se află moaștele Sfântului Ioan cel Milostiv, Patriarhul Constantinopolului, Crucea Sfântului Sava, 2 spini din Coroana Mântuitorului, o parte din moaștele Sfântului Lazăr cel înviat a IV-a zi din morți și o parte din moaștele Sfântului Ioan Botezătorul; Biserica Sfântul Zaharia unde se află moaștele Sfântului Zaharia; Basilica San Marco, muzeul bisericii și altarul de aur și Palatul Dogilor.

Miercuri 1 iunie – insoțiti fiind de părintele Ciprian Calfa, au fost vizitate câteva biserici din localitatea Pisa: Biserica Sfântul Onufrie de la Vorona unde păstorește părintele Cristian Puricescu, Biserica Seminarului Teologic Catolic din Pisa, Domul și Baptisteriul din Pisa. Apoi a fost vizitată Biserica Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț din Livorno unde păstorește părintele Ciprian Calfa și Domul Santa Maria del Fiore din Florența. Foto.

Joi 2 iunie – Preasfințitul Iustin Sigheteanul a participat la târnosirea bisericii cu hramul Sfântul Antonie cel Mare din localitatea Lucca, unde păstorește părintele Liviu Marina Fiț, fiu al Eparhiei Maramureșului și Sătmarului, originar din Rona de Jos , care a fost hirotonit în urma cu 14 ani preot de către Preasfinția Sa. La slujba de târnosire au mai participat IPS Laurențiu – Mitropolitul Ardealului, IPS Iosif – Mitropolitul Europei Centrale și Meridonale, PS Siluan- Episcopul Ortodox Român al Italiei și PS Timotei- Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. Biserica Parohiei Ortodoxe Lucca este singura biserica medievală primită de la Biserica Catolică, care a putut fi pictată integral după erminia Bisericii Ortodoxe și organizată exemplar de către părintele paroh și credincioși după toată rânduiala bisericii noastre. În semn de apreciere față de părintele Liviu Marina Fiț, Preasfințitul Iustin Sigheteanul i-a dăruit Crucea Voievodală Maramureșeană pentru clerici.

Andrei Fărcaș

DISTRIBUIE

z

ASCULTĂ LIVE

RADIO RENAȘTEREA

Sfinţirea bisericii ortodoxe din Apateu, Ungaria

Sfinţirea bisericii ortodoxe din Apateu, Ungaria

La Apateu păstoreşte un preot din Eparhia noastră A doua zi de dimineaţă, sâmbătă, 6 mai 2017, s-a plecat spre Parohia Apateu, unde a avut loc primul eveniment, şi anume sfinţirea bisericii din localitate. În Parohia Apateu păstoreşte un fiu al Eparhiei Maramureşului...

Vizită frăţească şi slujire la românii ortodocşi din Ungaria

Vizită frăţească şi slujire la românii ortodocşi din Ungaria

La invitaţia Preasfinţitului Părinte Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin al Maramureşului şi Sătmarului a făcut o vizită în această eparhie. La Centrul Eparhial din Gyula În după amiaza zilei de vineri, 5 mai 2017,...

Hramul Bisericii Studenţilor

Hramul Bisericii Studenţilor

Comunitatea Bisericii Studenţilor îşi sărbătoreşte cele două hramuri. În data de 8 mai îl prăznuieşte pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan iar în data de 9 mai îl prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Nicolae prin amintirea mutării moaştelor din Mira Lichiei la Bari. În...

Concursul „Icoana și Școala mărturisirii”, în Sălaj

Concursul „Icoana și Școala mărturisirii”, în Sălaj

Concursul Național de creație „Icoana și Școala mărturisirii”, care s-a adresat copiilor de la grupele catehetice din parohiile înscrise în Programul Național „Hristos împărtășit copiilor”, preoților coordonatori de grup catehetic, profesorilor de religie și celor...